Florin Roman: Marţi vor fi demişi toţi secretarii de stat şi prefecţii USR PLUS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florin Roman FOTO: Facebook
Florin Roman FOTO: Facebook

Florin Roman, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor şi susţinător al lui Florin Cîţu în cursa pentru şefia PNL, a anunţat luni la Antena 3 că marţi vor fi demişi toţi secretarii de stat şi prefecţii USR PLUS, după ce miniştrii USR PLUS au demisionat din Guvern, în frunte cu Dan Barna.

„Mâine vor fi demişi toţi cei veniţi politic pe structura USR PLUS. Am cel puţin 12 mesaje de secretari de stat şi prefecţi USR care sunt revoltaţi de decizia partidului”, a declarat Roman, luni seara.

Întrebat dacă PNL îi va racola pe unii dintre aceştia, Roman a spus „după caz, dacă sunt specialişti buni”. 

Vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR PLUS au mers marţi dimineaţă la Guvern pentru a-şi depune demisiile anunţate încă de luni seara. „În această dimineaţă am făcut ceea ce am anunţat. Am înregistrat şi depus demisiile, împreună cu miniştrii USR PLUS, la cabinetul premierului. Mergem mai departe”, a scris copreşedintele USR PLUS, Dan Barna, pe Facebook.

Copreşedintele USR PLUS urmează să aibă o întrevedere marţi cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema crizei guvernamentale. De la şedinţă va lipsi celălalt copreşedinte al partidului, Dacian Cioloş, care este plecat la Paris, pentru a participa la un eveniment organizat de preşedintele Macron.

Premierul Florin Cîţu a reacţionat luni seara, după ce miniştrii USR PLUS şi-au anunţat demisia din Guvern, şi a transmis că „s-au comportat ca nişte copii răsfăţaţi”.

Citeşte şi: Cîţu, după ce miniştrii USR PLUS şi-au anunţat demisia din Guvern: „S-au comportat ca nişte copii răsfăţaţi”

Surse: Cine sunt PNL-iştii care îi vor înlocui pe miniştrii demisionari ai USR-PLUS

Politică

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite