Dragnea pregăteşte remanierea de toamnă. Ce miniştri sunt vizaţi

Dragnea pregăteşte remanierea
de toamnă. Ce miniştri sunt vizaţi

Liviu Dragnea

Liderul PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut premierului Viorica Dăncilă să-i evalueze, oficial, pe miniştri, deşi numele demnitarilor care vor părăsi Executivul sunt deja ştiute în partid. Potrivit unor surse politice, Dragnea a decis să producă mutări rapide în Guvern forţat de războiul cu Gabriela Firea. ALDE nu schimbă niciun ministru.

Primul pe lista remaniaţilor este George Ivaşcu, ministrul Culturii, cel care în luna ianuarie a ajuns în Guvern susţinut de Gabriela Firea şi de Robert Negoiţă, liderii organizaţiei Bucureşti, aflaţi acum în conflict cu Dragnea. Motivul oficial al demiterii? Organizarea deficitară a Centenarului, după cum, susţin sursele citate.

Un alt ministru pe făraş e Lucian Şova, de la Transporturi, căruia Dragnea i-a reproşat chiar în şedinţa conducerii PSD din urmă cu câteva zile că proiectele de infrastrucutră avansează cu frâna de mână trasă. Şova s-a remarcat până acum doar printr-o declaraţie scandaloasă: construcţia de autostrăzi va genera şomaj. „Este o reţea de autostrăzi minunată în Occident. De ce au venit multinaţionalele aici? Au venit că sunt salarii mici. Când o să avem autostrăzi, o să avem salarii mari. Şi tot vor pleca. Către alte zone fără autostrăzi, dar cu salarii mici“, a spus ministrul Şova în Comisia de Transporturi din Parlament.

FOTO Inquam 

Cel de-al treila ministru care are zilele numărate la Guvern e Valentin Popa, titularul Educaţiei, autor a nenumărate greşeli de exprimare.

Daea, Andruşcă şi Carmen Dan, intangibili

Deşi Ministerul Agriculturii n-a fost capabil să ia măsuri pentru prevenirea pestei porcine, care a lăsat mii de români fără tradiţionalul porc de Crăciun, Petre Daea este de neatins. La fel şi Carmen Dan, deşi imaginile cu jandarmii lovind protestatari paşnici au pătat serios imaginea Ministerului de Interne. „Nu putem vorbi de o vină a ministrului. Sunt absolut convins că în 10 august instituţiile statului n-au greşit cu nimic. Jandarmii şi-au făcut datoria. Pentru 10 august sunt suficiente elemente să spunem că a fost o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanţate“, a spus Dragnea, la Antena 3. Carmen Dan este mministrul în care liderul PSD are cea mai mare încredere. „Dragnea vrea să o apere până în pânzele albe pe doamna Dan, pe care el a propus-o, iniţial ca premier, ulteiror ca ministru de Interne“, a replicat Gabriela Firea.

Nici ministrul Economiei, Dănuţ Andruşcă, în ciuda activităţii nule, nu va fi remaniat, în pofida faptului că există mai multe nemulţumiri chiar în PSD. Surse politice au explicat pentru „Adevărul“ că Ionel Arsene, liderul PSD Neamţ, care l-a propulsat pe Andruşcă la minister, nu vrea să numească pe altcineva. Ionel Arsene este unul dintre oamenii de încredere ai lui Dragnea.

Te-ar putea interesa şi:

Klaus Iohannis, făcut iar şah-mat de PSD în problema numirii noului procuror-şef DNA

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: