Doi senatori USR cer Guvernului să-şi respecte promisiunea de a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO

Doi senatori USR cer Guvernului să-şi respecte promisiunea de a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO

Mihai Goţiu

Senatorii USR Vlad Alexandrescu şi Mihai Goţiu au solicitat, miercuri, premierului Ludovic Orban şi ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, să-şi păstreze promisiunea făcută la învestirea actualului Executiv de a include Roşia Montană în patrimoniul UNESCO. Demersul celor doi parlamentari ai USR coincide cu Ziua Culturii Naţionale.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Vă solicităm, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, să vă onoraţi promisiunea luată faţă de USR, cu ocazia învestirii Cabinetului dumneavoastră în Parlament, de reluare a procedurilor necesare înscrierii Roşiei Montane în Patrimoniul Mondial UNESCO. Subliniem faptul că demersurile trebuie făcute DE URGENŢĂ, la finalul acestei luni (peste două săptămâni) expirând termenul limită până la care Guvernul României poate notifica UNESCO cu privire la reluarea procedurilor, astfel încât subiectul Roşia Montană să poată fi inclus pe ordinea de zi a reuniunii Comitetului Patrimoniului Mondial UNESCO din această vară”, se arată în comunicatul comun trimis de către cei doi senatori.

Potrivit sursei citate, valoarea patrimoniului de la Roşia Montană pentru istoria şi cultura umanităţii a fost confirmată, în ultimul deceniu, de numeroase studii ale specialiştilor români din ţară şi străinătate, culminând cu raportul ICOMOS – cel mai prestigios organism internaţional care cuprinde experţii din domeniul patrimoniului la nivel mondial şi, în acelaşi timp, organismul de specialitate raportor pentru UNESCO.

”Pe lângă acţiunile de tip festiv, organizate, patronate ori susţinute de Ministerul Culturii şi Guvernul României cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, puteţi semna această notificare, de câteva rânduri, nu mai mult, care să intre în istoria acestei ţări. E un lucru pe care cei mai activi dintre cetăţenii români au dovedit, dincolo de orice echivoc, că şi-l doresc, fiind una dintre revendicările Toamnei Româneşti 2013, care a scos zeci de mii de protestatari în stradă timp de trei luni şi jumătate. În acelaşi timp, trimiterea acestei notificări către UNESCO ar reprezenta şi o dovadă că vă respectaţi cuvântul şi angajamentul făcute publice la solicitarea USR, cu ocazia învestirii Guvernului”, se mai arată în comunicat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: