Deputatul Miron Ignat, în presa rusă: „Românii se spală în troacă!“

Deputatul Miron Ignat, în
presa rusă: „Românii 
se spală 
în troacă!“

Deputatul Miron Ignat. FOTO crlr.ro

Într-un interviu acordat agenţiei ruse de presă TASS, deputatul Miron Ignat, ales din partea comunităţii ruşilor lipoveni din România, susţine că poporul român are o igienă precară, că lipovenii ar fi fost persecutaţi de români de-a lungul istoriei, inclusiv la ultimul recensământ, şi doreşte ca ţara noastră să-şi întărească relaţiile cu Rusia, în ciuda sancţiunilor internaţionale impuse Moscovei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deputatul Miron Ignat, reprezentantul comunităţii ruşilor lipoveni în Parlament, a acordat, săptămâna trecută, un interviu amplu agenţiei de presă ruse TASS despre situaţia minorităţii pe care o reprezintă la nivel politic. Deputatul nu s-a sfiit să facă remarci dure cu privire la igiena poporului român comparativ cu cea a lipovenilor, la relaţia minorităţii lipovene cu autorităţile române, acuzând România de discriminare în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, dar şi în prezent. Acesta a îndemnat la o cooperare cu Moscova, în ciuda sancţiunilor economice internaţionale la care Bucureştiul a aderat.

 

 

UPDATE: Mai mulţi membrii ai comunităţii lipovene, inclusiv lideri ai acestora, se delimitează clar de afirmaţiile jignitoare ale deputatului. Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor a iniţiat o petiţie prin care îi cer deputatului să-şi dea demisa din Parlament, ca urmare a declaraţiilor făcute în ultimele zile. 

„În satele lipovene nu este nicio curte fără baie“

Interviul începe pe un ton calm, cu o întrebare din partea jurnalistului TASS despre originea cuvântului „lipovean”, ca apoi să ia o turnură bruscă înspre acuzaţii şi etichetări la adresa românilor ca popor şi a statului. La întrebarea reporterului despre viaţa lipovenilor din România, deputatul Miron Ignat răspunde: 

„Românii ne invidiază. Doar lipovenii sunt muncitori. La noi, casele sunt frumoase, peste tot este curat, satele sunt îngrijite. În satele lipovene nu este nicio curte fără baie, pe când românii se spală în troacă.”

Deputatul continuă şi se lansează în acuzaţii grave la adresa autorităţilor române din perioada interbelică şi mai ales din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. „Când eram mic, în satul meu erau doar 5-6 familii de români – poliţistul, directorul şcolii şi încă câţiva. În sat nu se vorbea limba română, numai dacă era nevoie să vorbim ceva cu poliţistul. Părinţii mi-au spus că, pe timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lipovenii erau trataţi rău şi consideraţi spioni sovietici. După două săptămâni de la 22 iunie 1941, când Germania şi România au atacat URSS, locuitorii satelor de la frontieră au fugit în interiorul ţării şi au putut reveni abia după jumătate de an. Satul meu era înconjurat de jandarmi, apoi cordonul (n.r.- de jandarmi) l-au înlăturat, dar aceştia au rămas în sat”.

Miron Ignat consideră că statul român discriminează în continuare lipovenii şi susţine că, la ultimul recensământ, numerele au fost intenţionat înregistrate greşit. „Conform datelor noastre, sunt circa 107-110 mii de lipoveni în România, dar datele oficiale susţin că sunt doar 37 de mii. De ce? Pentru că Guvernul subestimează intenţionat numărul minorităţilor naţionale. Mulţi lipoveni mi s-au plâns că, în timpul recensământului, au fost convinşi să se declare români. L-am contactat pe prefect, iar acesta şi-a cerut scuze, dar cam atât”, a declarat Ignat pentru TASS. 

Deputatul termină interviul cu un îndemn pentru România şi Rusia să-şi întărească relaţiile, în ciuda sancţiunilor economice impuse de comunitatea internaţională şi la care ţara noastră a aderat. „Acum cinci-şase ani, Parlamentul României era dominat de oameni cu viziuni pro-occidentale, dar acum situaţia s-a schimbat. Nu mai predomină un sentiment anti-rus şi mulţi spun că ar trebui să fim prieteni cu Rusia, pentru că e un vecin bun. Trebuie să avem schimburi economice şi avem nevoie de relaţii bune, de prietenie.”

Contactat de ziarul „Adevărul”, Miron Ignat nu a negat afirmaţiile din timpul interviului. „Du-te într-un sat românesc din Dobrogea şi vezi dacă au baie şi du-te într-un sat lipovenesc. Orice locuinţă are baie”, după care a închis telefonul şi a refuzat să mai răspundă.  

 

„Sunt fabulaţii, evident“

Stelian Tănase, istoric şi specialist în perioada comunistă, se arată cel puţin sceptic în ceea ce priveşte declaraţiile lui Miron Ignat legate de persecutarea minorităţii lipovene. „În anii ’20-’30, pe acolo (n.r.- Dobrogea) era o rută importantă a comuniştilor români prin care comunicau cu COMINTERN-ul (n.r.- Internaţionala Comunistă). Din acest motiv a existat o atenţie a serviciilor secrete române faţă de comunitatea lipovenilor, dar nu poate fi vorba de persecuţie sau abuzuri. Acestea sunt fabulaţii, evident.” 

Reacţia parlamentarilor

Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale, s-a arătat surprins de declaraţia colegului său şi s-a delimitat clar de afirmaţiile acestuia. „Este o prostie şi o afirmaţie jignitoare pe care a spus-o în nume propriu şi nu are nicio legătură cu grupul nostru”, a declarat liderul minorităţilor naţionale pentru „Adevărul”.

Referitor la afirmaţiile legate de Rusia, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi, vicepreşedinte al Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, a ţinut să precizeze că lucrurile stau tocmai invers. „Sunt mai multe lucruri incorecte pe care le spune colegul meu. În primul rând, relaţia cu Rusia s-a complicat, nu s-a relaxat după anexarea Crimeei. Românii vor fi întotdeauna pro-occidentali, pentru că sunt parte a acestei civilizaţii, chiar dacă într-o poziţie de graniţă. Iar Rusia nu reprezintă o alternativă la Vest. Este exclus ca sentimentul pro-occidental să scadă în România, poate cel mai entuziast membru UE şi NATO”. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările