Două sunt modificările majore aduse de ordonanţa 114 sistemului de pensii private: reducerea cu vreo 80% a comisionului încasat de firmele de administrare şi obligarea acestora de a-şi majora capitalul social, de la minimum 4 milioane de euro, cât e acum, la sume cuprinse între 5 şi peste 50 de milioane de euro, în funcţie de valoarea activului administrat.

La vremea respectivă, mişcarea Guvernului apărea drept o răzbunare a prostului: n-a putut să lichideze complet Pilonul II şi să sechestreze la sistemul public sumele acumulate într-un deceniu, aşa că a luat măsuri prin care să-i sugrume financiar pe cei care administrau sistemul. O răzbunare a prostului apare şi acum, cu noutatea că „victimele“ par să se fi împăcat cu soarta.

Asociaţia firmelor de administrare (APAPR) a emis un comunicat nervos pe această temă pe 19 decembrie anul trecut, înainte ca ordonanţa să fi fost publicată în Monitorul Oficial. De atunci, tăcere. Un raport preliminar întocmit de Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, scurs în presă acum o lună şi în care se arătau consecinţele nefaste ale ordonanţei asupra sistemului, a fost repudiat chiar de către ASF, care a zis că abia raportul final va fi cel care contează. Raportul final n-a apărut nici până în ziua de azi.

Numai că între aceşti titani – Guvernul, APAPR şi ASF – mai suntem şi noi, cei 7,2 milioane de români cotizanţi la Pilonul II, care nu ştim nici de ce s-au întâmplat toate acestea, nici ce urmează să se întâmple. Guvernul n-a binevoit să explice nimic. În expunerea de motive la ordonanţă, sunt doar două pasaje referitoare la Pilonul II. Unul în care sunt trecute sec în revistă cifrele şi performanţele celor şapte firme de administrare, fără niciun fel de apreciere calitativă (e bine, e rău, ce trebuie să se schimbe) şi un altul în care sunt rezumate schimbările preconizate, fără niciun fel de motivare a acestora. Iar în preambulul ordonanţei, unde era obligatoriu să se justifice urgenţa adoptării acesteia, nu există absolut nicio referire la Pilonul II de pensii.

Aceste carenţe de legiferare, susţin specialiştii în drept civil, fac capitolul din ordonanţă privitor la Pilonul II extrem de vulnerabil în faţa unei instanţe de contencios administrativ. Algoritmul ar fi următorul: partea prejudiciată (firmele de administrare) atacă ordonanţa pentru nelegalitate (lipsa oricărei justificări pentru măsurile adoptate), ridică totodată excepţie de neconstituţionalitate (lipseşte motivarea urgenţei) şi solicită şi suspendarea aplicării ordonanţei. Restul e bătălie juridică. În mod straniu, niciuna din firmele de administrare nu a iniţiat până acum acţiuni în instanţă împotriva ordonanţei. Cum se explică asta?

O primă ipoteză ar fi că, până acum, era ceva profund în neregulă cu modul în care aceste fonduri erau administrate. Guvernul s-a prins, a luat măsuri de retorsiune, iar firmele de administrare n-au altă soluţie decât să se conformeze. Deşi pur speculativă, asta ar fi varianta bună, căci ar însemna că sistemul rămâne funcţional.

O altă ipoteză este aceea că Guvernul a transmis firmelor de administrare - în mod confidenţial, dar neechivoc - mesajul că voinţa politică este de a lichida acest sistem, că orice împotrivire este inutilă şi că e cazul să-şi gândească strategiile de ieşire din acest business.

Prima ipoteză este, totuşi, puţin probabilă: dacă chiar găsea lucruri în neregulă, Guvernul ar fi fost primul interesat să le facă publice, tocmai ca să-şi justifice măsurile. Rămânem aşadar cu a doua: Pilonul II este deja condamnat la pieire, e doar o chestiune de timp ca firmele de administrare să-şi lichideze afacerea pentru că nu mai pot face profit, iar cele 10 miliarde de euro deja acumulate să treacă în administrarea domnilor Dragnea, Teodorovici şi Vâlcov. 

E un scenariu pe care îl consolidează fiecare zi de tăcere pe seama acestui subiect.