Culise. De ce nu poate fi exclus Meleşcanu din ALDE, deşi a pactizat cu PSD. Dăncilă l-a prins în capcană pe Tăriceanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorul ALDE Teodor Meleşcanu, propus de PSD pentru şefia Senatului, nu poate fi exclus din partid. Motivul? Grupul ALDE din Senat s-ar desfiinţa, iar odată cu el ar muri şi alianţa cu ProRomânia. Legea impune un număr de 7 senatori aleşi pe listele unui partid pentru formarea unui grup parlamentar. ALDE a rămas exact cu 7 senatori aleşi iniţial, dacă-l numără şi pe Meleşcanu. Pe parcurs, s-au mai adunat alţi 7 traseişti, irelevanţi

În primă fază, Călin Popescu Tăriceanu ar fi vrut să-l excludă din partid pe Teodor Meleşcanu, pe motiv de trădare, susţin surse politice pentru Adevarul. Ulterior, liderul ALDE s-a răzgândit, forţat de lege. De altfel, întrebat după şedinţa senatorilor ALDE dacă s-a pus problema excluderii sale din partid, Meleşcanu a răspuns degajat: ”Nu s-a discutat despre o excludere”.

Mazilirea lui Meleşcanu a fost blocată de Regulamentul Senatului, care spune: ”Un grup parlamentar poate fi constituit şi poate funcţiona numai dacă cuprinde cel puţin 7 senatori, care au fost aleşi pe listele aceluiaşi partid, ale aceleiaşi organizaţii a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţe politice sau alianţe electorale”. După alegerile din 2016, ALDE a obţinut 9 mandate de senator. Între timp, doi au demisionat. În vara anului trecut, Scarlat Iriza a plecat din partid pe motiv că Daniel Chiţoiul, secretarul general ALDE, ”taie şi spânzură în partid”. Zilele trecute, imediat după ce ALDE a ieşit de la guvernare, şi senatorul Ilie Niţă l-a părăsit pe Tăriceanu pentru PSD.  Aşadar, au mai rămas 7 senatori aleşi pe listele ALDE în 2016, aşa cum cere Regulamentul: Călin Popescu Tăriceanu, Ion Hadârcă, Ionuţ Sibinescu, Ioan Simioanca, Viorel Ilie, Mihai Ruse şi Teodor Meleşcanu. Dacă unul dintre cei 7 senatori aleşi la scrutinul din 2016 demisionează din partid, ALDE nu mai poate forma un grup parlamentar la Senat. Aşadar, Meleşcanu nu poate fi exclus, căci ar trimite partidul în degringoladă, l-ar îngropa politic.

Tăriceanu tocmai a semnat o alianţă cu Victor Ponta, iar senatorii Adrian Ţuţuianu, Vasile Ilea şi Nicolae Marin au trecut din grupul PSD în grupul ALDE via ProRomânia. În total, grupul comun comun ALDE-ProRomânia, botezat Democraţia, numără 14 membri: 7 aleşi iniţial pe listele ALDE (esenţiali), iar 7 rezultaţi din traseism politic, irelevanţi în acest context. Desfiinţarea grupului comun de la Senat ar şubrezi şi mai mult alianţa cu ProRomânia, în condiţiile în care mai mulţi lideri ALDE din teritoriu oricum îi reproşează lui Tăriceanu ieşirea de la guvernare şi asocierea cu Ponta. De partea cealalta, nici ProRomânia n-ar mai avea nimic de câştigat din alianţa cu Tăriceanu, pentru că la Camera Deputaţilor cele două grupuri oricum funcţionează separat.

Meleşcanu, decisiv pentru viitorul ALDE


Practic, ALDE a ajuns dependent de Meleşcanu. Politica românească ar bifa un nou moment ridicol: Teodor Meleşcanu a fost propus la şefia Senatului de PSD, fără să fie susţinut de partidul din care face parte (ALDE). Iar liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, deşi a divorţat de PSD, va fi nevoit să înghită jocul făcut de Dăncilă, tocmai pentru a nu compromite definitiv existenţa propriului partid. Pentru a întregi comicul de situaţie, ALDE ar putea veni cu propriul candidat, însă şansele de reuşită sunt nule. 

Deşi a rupt alianţa cu ALDE, PSD are un singur vot sub limita majorităţii la Senat. Teoretic, Meleşcanu ar putea fi instalat în funcţie printr-o mobilizare exemplară a PSD plus votul său, care ar face diferenţa. Oricum, preşedintele Senatului este ales doar cu votul senatorilor prezenţi ( majoritate simplă), deci misiunea lui Meleşcanu va fi cu atât mai uşoară: sunt foarte rare ocaziile în care nu e niciun absent de la şedinţele Senatului, astfel încât să fie nevoie de o majoritate absolută.

Concluzia: viitorul preşedinte al Senatului ar putea fi un parlamentar ALDE, formaţiune care abia a pierdut a doua funcţie în stat prin ieşirea de la guvernare. Iar fostul preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, va accepta ca unul dintre colegii săi de partid să-i ia locul tocmai la propunerea PSD, ca să nu rămână fără grup parlamentar.

După ce în urmă cu două luni era demis din fruntea ministerului de Externe, Teodor Meleşcanu îşi pregăteşte revenirea într-o funcţie înaltă: Viorica Dăncilă, care l-a dat afară din Guvern, acum l-a propus pentru şefia Senatului. Meleşcanu a intrat în ministerul de Externe în1966, ajungând prima oară ministru în 1992, în Guvernul Văcăroiu, apoi în 2014 şi 2017. Este văzut ca unul din responsabilii pentru dezastrele la votul din diaspora în 2014 şi 2019.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite