Cei 465 de senatori şi deputaţi ai noii legislaturi compun cel mai eterogen grup de aleşi ai românilor, probabil cu excepţia primului Parlament de după Revoluţia din 1989. Contingentul foarte pestriţ, din punctul de vedere al experienţei politice şi pregătirii profesionale, de parlamentari ai viitorilor patru ani sunt expresia voinţei exprimate de cetăţenii români care au votat la scrutinul din data de 6 decembrie 2020. Ceea ce înseamnă că toţi aceşti legiuitori trebuie respectaţi pentru funcţia lor de reprezentare politică a poporului român.

Alegerile din urmă cu două săptămâni şi jumătate au produs rezultate neaşteptate şi nu au convenit multora, începând cu primii trei cei mai mari competitori electorali – PSD, PNL şi USR PLUS – care ar fi aşteptat un scor mai bun, în vederea unei aritmetici mai clare a coaliţiei de guvernare. În cadrul fiecăreia dintre aceste forţe politice, unii membri au văzut jumătatea plină a paharului, iar alţii pe cea goală. La cele două formaţiuni politice din fosta legislatură parlamentară, care nu au trecut pragul electoral de 5% – PMP şi ProRomânia – nu a fost altceva de contemplat decât abisul şi perspectiva disoluţiei celor două partide, într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat.

Marea surpriză a scrutinului legislativ se numeşte AUR, un partid nou, care pentru mulţi a părut să răsară de nicăieri direct pe locul al patrulea pe principala scenă politică a României. De îndată ce scorul formaţiunii politice conduse de George Simion a fost confirmat şi apoi ajustat prin redistribuirea voturilor partidelor clasate sub prag, AUR a ajuns să aibă o pondere de peste 10% în Parlamentul României. Noul partid a stârnit un val de critici vizavi de unii dintre membrii săi pe care i-a trimis în forul legislativ ca senatori şi deputaţi – oaste de strânsură precum răposatul PPDD. Pe bună dreptate, printre cei mai controversaţi aleşi AUR se numără un scriitor de un misoginism rudimentar, un propagandist Sputnik, traseişti politici, o conspiraţionistă „anti-botniţă” sau foşti gradaţi ai armatei, cu rol activ în represiunea sângeroasă a Revoluţiei.

Este absolut de înţeles să nu-ţi placă, de exemplu, Sorin Lavric sau Diana Şoşoacă, doi dintre cei care, începând de luni, vor fi parlamentari AUR până în 2024. Însă cu ce sunt aceştia mai toxici decât ar fi fost unii dintre cei care au candidat fără succes pe listele PMP, precum Cătălin Avramescu sau Elena Băsescu? Cu o slăbiciune intelectuală egalată doar de o slăbiciune a caracterului, EBA ar fi fost ca parlamentar o adevărată jignire la adresa multelor femei inteligente din România, care au urmat studii pe bune şi au performat într-o profesie înainte de a aspira la o funcţie de conducere sau de reprezentare publică. Să o spun pe şleau: singura calitate care o recomanda pe Elena Băsescu pentru a fi membru în Parlamentul României era faptul că este mezina unui fost preşedinte al României. Prestaţia ei lamentabilă ca europarlamentar, între 2009 şi 2014, deja a fost o ruşine pentru cetăţenii acestei ţări.

Alegătorii români duc gunoiul la groapă o dată la patru ani, atunci când li se oferă ocazia. Este vorba de funcţia sanitară a scrutinelor de orice fel.

Faptul că Traian Băsescu a devenit marele guru al unui partid de oportunişti este şi singurul lucru care îl recomanda pentru un post de parlamentar pe pseudo-intelectualul Cătălin Avramescu, cel care a susţinut într-o emisiune TV independenţa aşa-zisului Ţinut Secuiesc. Nota bene: nu doar autonomia administrativă pe criterii etnice, ci declararea independenţei şi suveranităţii zonelor locuite în majoritate de secui, prin secesiunea teritorială de România. Ca şi cum numirea sa ca ambasador al României în Finlanda nu a fost un bacşiş suficient pentru serviciul credincios de servant al lui fostului preşedinte, domnul Avramescu ar fi dorit să-i reprezinte ca senator pe românii din Diaspora. Dacă şi-ar fi îndeplinit obiectivul independenţei Ţinutului Secuiesc în mandatul 2020-2024, românii din Harghita şi Covasna se calificau drept cetăţeni care locuiesc în afara graniţelor ţării. Oare acum au înţeles strategii şi sfătuitorii PMP din argăţimea fostei administraţii prezidenţiale de ce au pierdut Diaspora în favoarea AUR?

Iar din partea ProRomânia, ce personaje ar fi devenit senatori şi deputaţi în Parlament? Nici măcar comasarea ProRomânia şi ALDE, partide născute din căpuşarea PSD, respectiv PNL, nu a evitat pensionarea forţată a unor produse expirate ale politicii româneşti, ca Victor Ponta sau Călin Popescu Tăriceanu. De asemenea, tinere nulităţi ca mondenul Tudor „Tudy” Ionescu nu au devenit senatori şi deputaţi, din cauza ratării de către partid cu aproape un procent a pragului de accedere în Parlamentul României. Revenind la PMP, în categoria „născut talent, murit speranţă” se înscrie şi Mihail Neamţu, căruia electoratul român i-a frânt zborul în cariera sa de imitator al lui Donald Trump. Cerberul băsist va lătra la lună în următorii patru ani, din afara Parlamentului.

Cu toate aceste personaje şi multe altele de aceeaşi factură din PMP şi ProRomânia, prima şedinţă a legislaturii 2020-2024 a Parlamentului României ar fi fost o simplă formalitate de preluare a unei sinecuri de patru ani. Având sacii-n căruţă, blaturile deja făcute şi ştiindu-şi lipitorile conectate la slujbe bănoase de stat degeaba, procedura învestirii noului Parlament ar fi decurs şnur, dacă PMP şi ProRomânia ar fi trecut pragul, conform estimărilor din preajma alegerilor. Slavă Domnului că nu a fost aşa, graţie faptului că românii duc gunoiul la groapă, măcar o dată la patru ani, când li se oferă ocazia. În literatura de specialitate a ştiinţelor politice este documentată funcţia sanitară a scrutinelor de orice fel.

Ne-a trecut însă glonţul pe la ureche, căci nu mult a lipsit să păstrăm gunoiul la loc de cinste în mijlocul casei: doar câteva mii de voturi pentru PMP, respectiv zeci de mii pentru ProRomânia. În cazul autointitulatului Partid Ecologist Român (PER), care a primit cu duzina transfugi din PSD – Liviu Pleşoianu, Cătălin Rădulescu, Şerban Nicolae, Codrin Ştefănescu, Marian Vanghelie, Cătălin Ivan etc. – a lipsit ceva mai mult: a ratat pragul electoral cu patru procente. Toate aceste personaje insalubre ale politicii rămân în afara cercurilor de decizie în statul român, pentru următorii patru ani.

În comparaţie cu cei menţionaţi anterior, noua garnitură parlamentară a PSD aproape că este frecventabilă, având o serie de voci ale raţiunii, precum Vasile Dâncu sau Alexandru Rafila, care vor face opoziţie constructivă. Nu e cazul nici să ne îmbătăm cu apă rece, deoarece grupul PSD conţine destule nume din garda baronială de provincie, ca Paul Stănescu sau Adrian Solomon. La fel cum PNL păstrează din arieratele moştenite de la vechiul PDL, precum Mircea Banias, iar mai nou s-a „burdujit” cu contributori la fondul clasei din banii statului, de o probitate îndoielnică. Sau cum USR i-a epurat pe toţi opozanţii tandemului Barna-Ghinea, sub pretextul de a oferi locuri eligibile partenerilor de alianţă din PLUS. UDMR se prezintă cu aceeaşi linie de înaintare, la fel şi celelalte minorităţi naţionale din Camera Deputaţilor. Partidul AUR este singura mare necunoscută în privinţa calităţii umane şi profesionale a parlamentarilor săi, fiind deocamdată prematură o concluzie, dincolo de a anticipa că unii dintre ei vor face spectacol vocal, iar alţii figuraţie mută. Cu excepţia notabilă a generalului Chelaru, nimeni din AUR nu are în cazier condamnări penale. Aşa că, per total, noua legislatură a Parlamentului arată semnificativ mai bine decât cea care tocmai şi-a încheiat mandatul.

Ca indivizi sau comunităţi locale, românii pot uneori să se înşele, dar ca întreg corp de alegători, poporul are întotdeauna dreptate, iar rezultatele alegerilor reflectă voinţa sa. Chit că doar 32% din electorat s-a simţit mandatat să voteze în numele tuturor cetăţenilor români, noua legislatură a Parlamentului nu este cu nimic mai puţin legitimă decât oricare alta din ultimele trei decenii. Rezultatele scrutinului din 6 decembrie au validat încă o dată faptul că există şi se manifestă înţelepciunea colectivă a românilor.