Controversa „Şora“

Obligaţii profesionale concretizate prin prezenţa seară de seară la spectacolele aflate pe afişul Festivalului de teatru de la Galaţi m-au făcut să reduc drastic orele petrecute în faţa micului ecran.

Aşa se face că am aflat relativ târziu şi, în principal, graţie controverselor şi replicilor agitate de pe reţelele sociale despre apariţia mai mult decât controversată a filosofului Mihai Şora într-o reclamă a eMag. Care, ca orice reclamă, are drept scop sporirea cifrei de afaceri a firmei. După ce, în sfârşit, mi-am aflat timpul necesar şi am văzut-o mi-am dat seama că reclama în care apare dl. Şora se foloseşte de o dramaturgie bazată pe conexarea unor detalii din biografia filosofului cu altele din tragica istorie României din secolul al XX-lea. Toate aranjate într-o simetrie, s-o recunoaştem, oarecum forţată. De aici şi controversele stârnite.

Nu ştiu ce onorariu a primit dl. Şora pentru prezenţa în filmuleţul cu pricina, ştiu doar că apariţia în cauză i-a adus o nouă şi, după părerea mea, nedreaptă răscolire a unor fapte demult trecute şi de multă vreme asumate din biografia personală. Şi anume adeziunea, pe atunci, a tânărului Mihai Şora la Partidul Comunist Francez, participarea activă la Mişcarea de Rezistenţă, revenirea în ţară şi înscrierea în rândurile PCR, activitatea în aparatul Ministerului de Externe, condus la vremea respectivă de Ana Pauker sau anii petrecuţi la conducerea unei edituri importante. Fapte care, în opinia celor care îi contestă astăzi orice legitimitate morală filosofului ajuns la venerabila vârstă de 102, nu i-ar da acestuia dreptul de a vorbi despre suferinţele îndurate de români în vremea comunismului sau despre libertatea cucerită în Decembrie 1989.

Nu ştiu ce fapte rele ar fi comis dl. Şora pe vremea în care a lucrat sub conducerea Anei Pauker Din câte se pare, domnia-sa avea doar funcţia de traducător de limba franceză ceea ce nu prea îi putea da posibilitatea să ordone şi să coordoneze nenumăratele crime comise în numele luptei de clasă a cărei propagandistă înfocată a fost tovarăşa Ana alături de tovarăşii Luca Teo, Dej. Sigur, în vremea în care dl. Şora traducea din franceză în română şi invers mulţi intelectuali de rasă îşi pierdeau nu doar slujbele, ci şi libertatea. Putea oare dl. Şora să oprească genocidul cultural abătut asupra României? Oprea demisia unui traducător Gulagul? Mă îndoiesc că s-ar fi putut întâmpla asta.

Mai ştiu că d-lui Mihai Şora îi revine meritul de a fi readus la viaţă, în vremea în care a condus cea mai mare editură din ţară, celebra colecţie Biblioteca pentru toţi. De care am beneficiat cu toţii .Şi pe care nimeni după 1989 nu s-a dovedit capabil să o readucă cu adevărat la viaţă. Cât despre adeziunea d-lui Şora la PCF, reamintesc că în rândurile partidului în cauză s-au aflat, într-un anumit moment al vieţii lor, mai toţi mari reprezentanţi ai intelectualităţii franceze. De la Albert Camus care s-a dezvrăjit încă în 1936 la Jean-Paul Sartre care, în realitate, nu s-a despărţit de comunişti şi de stânga franceză niciodată, dincolo de nenumăratele lui declaraţii de ruptură mai mult sau mai puţin teatrale.

François Furet căruia îi datorăm nu doar o solidă istorie a Revoluţiei franceze, ci poate şi una dintre cele mai complete istorii a comunismului (cf. Trecutul unei iluzii, carte masivă apărută şi în limba română la editura bucureşteană Humanitas) a explicat în corespondenţa lui cu Ernest Nolte (reunită într-o carte apărută în traducere la editura ART) motivele adeziunii sale la PCF. S-ar putea ca dl. Şora să se fi înscris în acelaşi partid din motive similare.

Toţi cei care îl atacă astăzi ignobil pe dl.Şora se fac că uită ce a urmat în viaţa filosofului după debarcarea din fruntea ESPLA. Fapte rezumate de însuşi dl. Sora într-o postare pe contul domniei-sale de facebook din data de 29 noiembrie 2017. E vorba despre o postare în care filosoful vorbeşte, între altele, despre şocul avut în clipa în care a aflat că a fost turnat “organelor specializate” chiar de fiul domniei-sale Am consacrat postării în cauză un comentariu apărut pe site-ul contributors.ro la data de 7 decembrie 2017. Tocmai de aceea nu insist acum asupra respectivului detaliu.

Se mai uită, desigur că nu fără intenţii rele, şi că dl. Şora, ca şi dl. Andrei Pleşu, de altfel, a condamnat public mineriada  din 13-15 iunie 1989 din postura de membru al guvernului condus de Petre Roman. Dl. Şora nu a mai făcut parte din cel de-al doilea Executiv Roman care a primit votul de învestitură după mineriadă. Acuzatorii publici ai d-lui Şora mimează, de asemenea, strategic uitarea participării active, implicate a filosofului la nenumăratele mitinguri antiguvernamentale şi adeziunea acestuia la mişcarea #rezist. Mişcare în absenţa căreia, Dragnea, PSD şi şleahta lor de hoţi la drumul mare ar fi scos România de pe traiectoria europeană. O mimează cu gândul nu doar de a-l compromite pe dl. Şora, ci şi mişcarea în cauză şi rolul ei în salvarea ţării de la primejdia reîntoarcerii la un totalitarism cu faţă pretins umană şi la populismul de cea mai joasă speţă. Şi cu intenţia de a mai da astfel o şansă de supravieţuire mega-minciunii pogorâte asupra României îndată după alegerile din decembrie 2016. Atunci când urmaşii PCR, pesediştii,  au speculat în cel mai ticălos mod posibil votul greşit al unei consistente părţi a românilor, cu gândul de a impune ţării regimul iliberal. La fel ca în Rusia, Ungaria, Turcia.

Bun. Să admitem totuşi că dl. Şora ar fi greşit în anii tinereţii sale. Dar oare nu şi-a răscumpărat greşeala prin ceea ce a făcut după aceea? Nu sunt oare cam mulţi Robespierii şi Saint-Justi pe reţele sociale şi prea puţini oamenii angajării reale? Şi oare nu am tăcut cam mult şi prea mulţi şi înainte, şi după Decembrie 1989? Lăsându-i să vorbească în locul nostru pe Dej, pe Ceauşescu şi mai apoi pe Iliescu, Năstase, Ponta, Dragnea, Şerban Nicolae, Nicolicea, Vasilescu, Carmen Dan şi alţi inşi şi inse din aceeaşi joasă categorie?

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevarul.ro