Ciprian Ciucu: Cîţu mi-a cerut direct susţinerea la Congresul PNL. Şi Orban, prin Violeta Alexandru

Ciprian Ciucu: Cîţu mi-a cerut direct susţinerea la Congresul PNL. Şi Orban, prin Violeta Alexandru

Ciprian Ciucu, primar al Sectorului 6. FOTO Arhivă / Facebook Ciprian Ciucu

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, a declarat, sâmbătă, că Florin Cîţu i-a cerut direct susţinerea politică pentru Congresul PNL, acolo unde premierul ar urma să candideze împotriva lui Ludovic Orban.

Ştiri pe aceeaşi temă

Întrebat dacă va candida la Congresul PNL din 25 septembrie, Ciprian Ciucu a declarat că mai înainte va vrea să stea de vorbă cu mai mulţi lideri politici.

„M-am aşteptat la întrebarea asta. În primul rând trebuie să am o serie de discuţii, cu nişte persoane importante cu care trebuie să mă coordonez. Da. Prima persoană cu care trebuie să discut este preşedintele.  Preşedintele, pentru că pentru mine e important să ne coordonăm la nivel politic. Apoi cu preşedintele Camerei şi al partidului şi cu premierul. Nu am avut nicio discutie, cu niciunul dintre ei. Dacă eu pot reprezenta viitorul unui proiect politic asta poate rezulta doar în urma celor 3 discutii pe care va trebui să le am. (...) E devreme să spun dacă voi candida, dar în maximum o săptămână sau două voi lua decizia dacă candidez. Pot candida la o functie din BEX, biroul executiv al PNL. Întrebarea pe buzele tuturor e dacă candidez la preşedinţia PNL Bucureşti. (...) Vă zic sincer, mi-ar fi foarte greu şi m-ar deturna de la misiunea mea de la Sectorul 6”, a declarat Ciucu la Digi24.

De asemenea, primarul Sectorului 6 a fost cel care a punctat şi faptul că Florin Cîţu i-a cerut să-l susţină, însă şi Orban a venit cu această solicitare. „Domnul Cîţu mi-a cerut în mod direct susţinerea politică. Dl Orban mi-a cerut prin dna Violeta Alexandru sustinerea politică”, a completat Ciprian Ciucu. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările