Reacţiile publice sunt perfect îndreptăţite în condiţiile în care este afectată grav viaţa societăţii: CCR nu este deloc acea autoritate independentă faţă de orice altă autoritate publică, aşa cum prevede articolul 1 din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea CCR. Mai mult, recenta decizie vine să confirme alte două fapte extrem de grave: justiţia nu mai este independentă în condiţiile în care procurorii nu mai sunt independenţi; a doua - preşedintele României a devenit pur decorativ pe scena românească, fiind lipsit complet de orice rol în lupta împotriva corupţiei şi, în general, în ceea ce priveşte apărarea statului de drept.

Se vede limpede, atât de către observatorii vieţii politice, cât şi de către cetăţeni, faptul că evoluţiile politice din ultimii doi ani au convers meticulos, încăpăţânat, sistematic spre o direcţie ce a făcut (face) din România un stat nefrecventabil, cu instituţii politizate tot mai slabe, cu corupţie tot mai mare; cu alte cuvinte, se constată o victorie deplină a unui (mic) grup politic.

Vorbind despre soluţii, s-au propus în ultimele zile mai multe, dar mă voi opri la trei (să notez în paranteză că am vorbit în ultima lună, adunând semnături pentru campania „Fără penali în funcţii publice“, cu zeci de oameni, şi că multe idei susţinute de mine în presă sunt şi ale lor; le mulţumesc şi pe această cale).

Multă lume propune desfiinţarea CCR - o idee mai veche, radicală şi, să recunoaştem, dramatică. Este genul de soluţie de avarie, ca atunci când nu mai funcţionează un organ, iar medicii decid să-l scoată, să-l elimine.

După mine, soluţia aceasta este greu de realizat; dar să presupunem că se va efectua: tare mă tem că va aduce mai multe efecte negative decât aduce azi CCR în componenţa lui actuală.

Altă soluţie ar fi strângerea de semnături pentru modificarea Constituţiei, art. 132, al. 1 în sensul de a se elimina sintagma „procurorii ... sub autoritatea ministrului“ (soluţia a fost propusă de Cristi Danileţ). Deşi este o soluţie firească, de bun-simţ, tare mă tem că este complicat de realizat, atât în privinţa semnăturilor, dar mai ales în ce priveşte legislativul. Este greu de crezut că un legislativ ce militează făţiş împotriva independenţei justiţiei, va fi de acord să dea o lege de organizare a unui referendum în favoarea independenţei justiţiei.

Cum este posibil ca un judecător să fie membru de partid? Oare nu sunt judecătorii obligaţi să NU facă politică?

A treia soluţie pe care o prezint sumar (soluţia aparţine USR-ului) ar fi depolitizarea, adică restructurarea CCR. Am în vedere în special nevoia de a se face ceva pentru a se respecta cerinţa legală de independenţă. Pentru ca CCR să fie independentă de orice altă autoritate, este obligatoriu ca fiecare judecător al Curţii să fie independent. Problema, deşi importantă, ţine de logica juridică, adică de felul cum se interpretează paragrafele unui legi. În cazul de faţă, cei din majoritate, interpretează legea în favoarea lor, adică în sensul următor: dacă în momentul numirii la CCR, un judecător este incompatibil, trebuie să renunţe la funcţia respectivă; dacă este membru al unui partid politic, are obligaţia de a demisiona din acel partid. Cu alte cuvinte, majoritatea crede că este în regulă ca azi să fii numit în CCR, DEŞI până ieri ai fost membru al unui partid politic.

Părerea mea este că această interpretare nu este deloc în regulă. Acel judecător ce a fost membru de partid nu are cum să fie independent; dimpotrivă, este foarte dependent, a fost numit (a se citi: detaşat, trimis) special acolo de către un partid politic (nicidecum de Parlament, cum e cerinţa legală) tocmai ca să apere interesele respectivului partid politic. Este drept, spun din nou, legea permite acest joc ciudat (e vorba de art. 62 din Legea 47/1992) de-a independenţa, de-a incompatibilitatea. Ar trebui fie să se modifice art. 62 - în sensul de a se scoate fraza ce se referă la membrii de partid -, fie să se precizeze explicit ca judecătorii din cadrul CCR să nu fi fost vreodată membri ai unui partid politic.

Şi pentru că veni vorba: cum este posibil ca un judecător să fie membru de partid? Oare nu sunt judecătorii obligaţi să NU facă politică? Cum se face că judecătorul Valer Dorneanu a fost important membru PSD, fost preşedinte al Camerei? Cum e posibil ca Marian Enache să fi fost parlamentar PSD, sau Varga Atilla parlamentar UDMR, sau Mona Pivniceru să fi fost la USL?