Bogdan Aurescu: Nu putem permite nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate
0Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, marţi, la Reuniunea la nivel înalt a OSCE pentru lansarea Dialogului Reînnoit privind Securitatea Europeană, că nu poate fi permisă „nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate”.
Bogdan Aurescu a participat, marţi, la Reuniunea la nivel înalt a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) pentru lansarea Dialogului Reînnoit privind Securitatea Europeană, organizată la Viena, în format hibrid, de Polonia, în calitate de Preşedinţie-în-Exerciţiu a OSCE pentru acest an.
Potrivit Ministerului Afacerilor Externe (MAE), reuniunea a marcat iniţierea, la iniţiativa Poloniei, a unui nou proces politic, denumit Dialogul Reînnoit privind Securitatea Europeană, cu scopul de a oferi un cadru cuprinzător pentru discuţiile privind reducerea riscurilor de confruntare şi consolidarea securităţii şi stabilităţi în arealul OSCE, în contextul situaţiei de securitate generate de masarea echipamentelor şi efectivelor Rusiei în proximitatea Ucrainei şi la Marea Neagră.
Bogdan Aurescu s-a referit, în intervenţia sa, la recentele evoluţii din Vecinătatea Estică. „În ultimii ani, am asistat la deteriorarea situaţiei de securitate din regiunea OSCE. Acum, contextul de securitate este mai serios deteriorat, în urma consolidării prezenţei militare la frontierele Ucrainei şi în regiunea Mării Negre, inclusiv prin desfăşurarea masivă de trupe", a arătat el.
În context, şeful diplomaţiei române a reluat apelul la dezescaladare şi dialog, precum şi la respectarea principiilor şi obligaţiilor asumate de toate statele participante la OSCE.
"Conceptul cheie al OSCE de securitate prin cooperare cuprinzătoare continuă să fie de relevanţă majoră, la fel şi principiile prevăzute de Actul Final de la Helsinki şi de Carta de la Paris pentru o Nouă Europă. Toate aceste principii fundamentale au importanţă egală", a punctat Aurescu.
Potrivit ministrului, "trebuie să începem acest proces de dialog inclusiv printr-o autoevaluare sinceră, la nivelul OSCE, cu privire la motivul pentru care situaţia actuală de securitate se deteriorează".
"Iar răspunsul nostru este că în spatele acestei situaţii regretabile nu se află lipsa normelor, ci lipsa aplicării normelor. De aceea, nu putem permite nicio încercare de subminare a actualilor parametri ai arhitecturii europene de securitate. (...). România continuă să fie convinsă că securitatea şi stabilitatea în zona OSCE pot fi restabilite doar prin implementarea cu bună-credinţă a tuturor acordurilor existente şi respectarea principiilor, valorilor şi angajamentelor OSCE", a mai declarat Aurescu.
Ministrul Bogdan Aurescu a exprimat, totodată, regretul cu privire la situaţiile care împiedică implementarea mandatului Misiunii Speciale OSCE de Monitorizare în Ucraina.
În acest context, şeful diplomaţiei române a pledat pentru creşterea eficienţei în implementarea mecanismelor OSCE de soluţionare a conflictelor prelungite din regiunea Mării Negre, inclusiv prin evaluarea acestor instrumente în cadrul noului format de dialog.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a subliniat că Dialogul Reînnoit privind Securitatea Europeană poate fi utilizat pentru discutarea instrumentelor ciclului conflictual ale OSCE în vederea analizării capabilităţilor şi a necesităţilor, precum şi a îmbunătăţirii acestora.
De asemenea, ministrul român de externe a susţinut importanţa gestionării ameninţărilor securitare din sfera energetică şi cibernetică în cadrul noului proces politic.
Ministrul Bogdan Aurescu a transmis sprijinul ferm al României pentru acest nou format de Dialog Reînnoit privind Securitatea Europeană, precum şi pentru activitatea Preşedinţiei-în-Exerciţiu a Poloniei, inclusiv din perspectiva coordonării acestui nou proces.