Aşa e în democraţie!

Vă mai amintiţi de John Stuart Mill? „Asadar anumite reguli de conduită trebuie impuse, în primul rând cu ajutorul legii, iar în cazul nenumăratelor lucruri care nu pot face obiectul acţiunii unor legi, cu ajutorul opiniei publice”.(Despre Libertate)

În urma scandalului care are în centru relaţia dintre fratele preşedintelui şi un clan notoriu de interlopi, Parlamentul României a adoptat o declaraţie politică prin care a cerut „de îndată” demisia preşedintelui ţării. Un act politic unic până în prezent, chiar exotic ar spune criticii, fără nicio valoare juridică, dar cu o încărcătură simbolică aparte.  

Ca şi în alte rânduri, disputa politică a fost simplificată şi se încearcă deturnarea atenţiei către misteriosul „bileţel roz”, care, în fapt, se pare că este galben, şi probabil, plin de praf. Adversarii susţin că Preşedintele Senatului nu ar avea niciun drept să ceară nicio demisie întrucât, prin 2005, a scris acea hârtiuţă, prin urmare s-ar încadra în zona traficului de influenţă. Putem admite sau respinge această ipoteză doar în funcţie de simpatiile noastre politice, de „propriile gusturi”, generând, astfel, în mintea noastră, un adevăr propriu. Căci nicio instanţă de judecată nu s-a pronunţat nici într-un fel, nici în altul. În plus, Parlamentul nu are nicio cădere să adopte o astfel de declaraţie politică atâta timp cât protejează parlamentarii de judecata justiţiei. Aici, eroarea logică, salvează principala instituţie a democraţiei şi expune faptele. Căci nu toţi se sustrag, doar câţiva.

De cealaltă parte, tabăra preşedintelui clamează că acesta nu ar trebui să-şi dea demisia întrucât nu el este cel în cârdăşie cu interlopii, ci fratele. Şi aici ajungem, din nou, să împărţim adevărul tot în funcţie de zona în care ne poziţionăm.  Căci, legal, preşedintele nu a comis nicio infracţiune, deci nu are de-a face cu justiţia. Chiar dacă „mirosim” că nu este totuşi în regulă, că instituţia prezidenţială este cam terfelită prin ricoşeu, că interlopii s-au apropiat periculos de mult de primul om în stat, legal nu este nimic de făcut.

Pare a fi extrem de amuzantă această controversă, dacă pe fond nu ar fi tragică.  Şi atunci, când o astfel de situaţie nu cade sub incidenţa legii, când nu depinde de judecata unei instituţii, opinia publică rămâne singurul judecător, întrucât moralitatea, valorile şi principiile nu sunt repere şi nici reguli generale, valabile pentru toţi, decât atunci când cealaltă parte a călcat strâmb. Ca atare, verdictul în acest caz este dat, ca şi în altele de acest tip, de un larg complet de judecată. Oamenii politici se află, din nou, la mila opiniei publice... căci aşa e în democraţie.