Alegeri prezidenţiale 2019. Marcel Ciolacu a votat „cu speranţa unei Românii mult mai bune şi mai liniştite“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu, preşedinte al Camerei Deputaţilor, a votat duminică „cu speranţa unei Românii mult mai bune şi mai liniştite” şi cu „omul care în ultimii ani a ajutat foarte mult Buzăul.

Liderul social democrat a votat la ora 8.00 la o secţie din Buzău şi i-a îndemnat pe români să iasă la vot pentru ca „cei doi care vor merge în turul doi să fie cât mai reprezentativi”.

Ciolacu a declarat că în opinia sa românii ar trebui să aibă obligativitatea de a merge la vot atunci când îşi aleg preşedintele.

„Întotdeauna am mers la vot dimineaţă, mai ales că azi e o duminică superbă, îmi doresc din toată inima să vină cât mai mulţi români la vot, pentru că aşa e normal, E una dintre zilele în care aş vedea obligativitatea votului pentru români, ne alegem presedintele, cea mai întată funcţie, trebuie să fie cea mai reprezentantivă în urma votului exprimat de către români.”, a spus Ciolacu,. Preşedintele Camerei Deputaţilor a adăugat că este mândru că s-a reuşit elaborarea legii privind votul românilor în străinătate:

„În sfârsit am reuşit printr o lege de care eu personal sunt mândru ca şi în diaspora să se voteze normal, fără tensiuni si chiar sunt mândru de acest lucru, alături de toti colegii mei din toate partidele. Am reuşit să ne adunăm si sa depăşim toate orgoliile partinice şi să scoatem o lege foarte bună. Categoric prezenţa trebuie să fie peste 50 la sută, cat mai reprezentativi sa fie cei doi care vor intra in turul doi.”, a spus Marcel Ciolacu.

Ciolacu a adăugat că a votat cu speranţa unei Românii mult mai bune, mai liniştite.

„Nu în ultimul rând am votat cu persoana care a ajutat foarte mult orasul în care m-am născut şi judetul Buzău”, a precizat el.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite