Una dintre legile războiului, care se poate translata uşor şi în lupta politică, spune că o armă redutabilă este să cunoşti din timp spaimele duşmanului tău. Odată ce le-ai aflat, te poţi juca cum vrei cu el.

Este indubitabil că acum spaima cea mai mare a PSD sunt alegerile anticipate. Partidul e într-o degringoladă cum n-a mai fost niciodată, iar tradiţionala „noapte a cuţitelor lungi” de după alegerile prezidenţiale n-a adus la orizont prea mari speranţe: numirea interimară a lui Marcel Ciolacu, până la un Congres pe care tot baronii locali îl vor manipula, e semn clar că PSD şi-a pus singur ştreangul de gât. A-l arunca acum în alegeri anticipate ar însemna să-i tragi şi scaunul de sub picioare.

Guvernarea PSD a lăsat în urmă câteva buboaie purulente în domenii dintre cele mai diverse. În economie avem Ordonanţa 114. În materie electorală avem alegerea primarilor într-un singur tur. În justiţie avem Secţia Specială şi cei doi piloni prin care s-a vrut crearea unei crize de magistraţi fără precedent, care să permită apoi angajări din surse dubioase: pensionarea anticipată a magistraţilor şi dublarea stagiului de pregătire de la Institutul Naţional al Magistraturii. Despre absolut toate aceste buboaie, PNL susţine, cel puţin declarativ, că trebuie extirpate.

Să le iei pe fiecare separat şi să le repari bucată cu bucată, în procedură parlamentară obişnuită, implică o uriaşă risipă de timp şi riscul major ca actualul Parlament să zădărnicească orice efort. Să nu uităm că la conducerea celor două Camere, cu rol major în fixarea ordinii de zi, încă îi avem pe Teodor Meleşcanu şi Marcel Ciolacu.

Apelul la ordonanţe de urgenţă este riscant politic şi aproape imposibil în ceea ce priveşte justiţia: referendumul convocat de preşedinte, mai exact a doua întrebare de pe buletinul de vot, se întoarce acum împotriva guvernului liberal şi îl leagă de mâini. Singura soluţie este ca toate aceste probleme să fie incluse într-un unic pachet legislativ, pentru care Guvernul să-şi asume răspunderea în faţa Parlamentului.

Dacă nu le convine, pesediştii au posibilitatea să depună o moţiune de cenzură. Dacă reuşesc să strângă o majoritate care să o şi aprobe, Guvernul este demis şi se întredeschide uşa către alegeri anticipate. Persoana desemnată de preşedinte pentru formarea Guvernului – probabil tot un liberal - poate atunci să se prezinte în faţa Parlamentului cu un program de guvernare care să aibă drept prioritate acelaşi pachet legislativ. Dacă PSD reuşeşte să respingă guvernul, urmează o nouă desemnare. În cazul în care şi al doilea premier desemnat propune drept prioritate acelaşi pachet legislativ, pesediştii au la îndemână una din două opţiuni, ambele proaste pentru ei: ori acceptă Guvernul cu tot cu pachetul legislativ, ori acceptă alegeri anticipate.

În mod corespunzător, liberalii pot ajunge în situaţia să joace una din două cărţi, ambele câştigătoare: fie intră în alegeri anticipate, după care pot forma oricum o majoritate care să aprobe pachetul legislativ, fie rămân la guvernare sub actuala majoritate parlamentară, dar măcar au obţinut ceva: extirparea buboaielor lăsate în urmă de guvernarea PSD.

Pentru toate acestea însă e nevoie de o condiţie indispensabilă: liberalii chiar să vrea sincer extirparea acestora. Deocamdată, ştim că premierul Orban a vorbit despre asumarea răspunderii doar în ceea ce priveşte Ordonanţa 114. La celelalte două domenii – legile electorale şi justiţia – observăm că o serie de USL-işti sub acoperire, rămaşi încă în PNL, încep să pună bemoli şi să atenueze angajamentele ferme pe care şi le luau până mai săptămâna trecută.

Iar despre toate aceste probleme, preşedintele Iohannis are mai nou, aşa, un stil de a-şi căuta cuvintele şi de a-şi fraza declaraţiile care ar putea lăsa loc unor surprize nu tocmai plăcute. După atâţia ani de guvernare PSD, în care dublul limbaj a devenit politică de stat, nu-i aşa că am devenit cu toţii antrenaţi în depistarea unor diferenţe foarte fine între vorbă şi faptă?