INTERVIU Violonistul Valentin Şerban: „Când reuşeşti să faci ceva în ţară, ai o satisfacţie foarte mare. Aş prefera să rămân în România“

INTERVIU Violonistul Valentin Şerban: „Când reuşeşti să faci ceva în ţară, ai o satisfacţie foarte mare. Aş prefera să rămân în România“

Valentin Şerban a susţinut un recital, pe 19 august, la aniversarea a 140 de ani de la naşterea lui George Enescu,  la sediul ICR Stockholm                                            FOTO: ICR Stockholm

După ce a câştigat, la secţiunea vioară, cea mai recentă ediţie a Concursului Internaţional „George Enescu“, Valentin Şerban, care deschide, alături de Orchestra din Zagreb, duminică, seria de concerte de la Ateneul Român, spune că cel mai greu lucru este să îţi asumi sinceritatea în viaţă şi pe scenă. În pofida condiţiilor vitrege din ţară, artistul spune că ar prefera să îşi continue cariera în România.

Ştiri pe aceeaşi temă

Valentin Şerban (31 de ani) este câştigătorul Marelui Premiu al secţiunii de vioară la Concursul Internaţional George Enescu (ediţia 2020/2021), după o finală în care a ridicat publicul în picioare, după ce a interpretat „Concertul în re minor pentru vioară şi orchestră op. 47“ de Sibelius. A cântat în săli faimoase, Grande Salle Pierre Boulez – Philharmonie de Paris, Konzerthaus Berlin, Opéra de Dijon, iar duminică, de la 16.30, violonistul va fi prezent, alături de Orchestra din Zagreb, deschizând seria de concerte din Festival de la Ateneul Român .Artistul, care are şase prezenţe concertistice pe parcursul Festivalului, spune că Enescu a fost un compozitor înaintea timpului său şi că muzica sa foarte complexă, cu influenţe folclorice româneşti, e foarte greu de pătruns Artistul afirmă că talentul e ceva ce nu se poate învăţa. „Oricât de talentat ai fi, dacă nu munceşti până să cazi lat, dacă nu munceşti constant şi pe termen lung, cu siguranţă, nu ai nicio şansă“, spune el.

„Adevărul“: Cu orchestra din Zagreb, alături de care cânţi duminică, în festival, te-ai mai întâlnit?

Valentin Şerban: Este prima dată când sunt pe scenă alături de această orchestră. Duminică, 29 august, interpretăm la Ateneu, de la ora 16.30, „Dublu concert pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor op. 102“. Voi fi alături de Jar Min Han, câştigător la violoncel al Concursului Enescu. În octombrie se va organiza la Musikverein din Viena un concert în care vom fi prezenţi toţi trei câştigătorii celei mai recente ediţii a Concursului Enescu. Alături de noi, va fi şi câştigătoarea de la pian, Yeon-Min Park. Vom cânta toţi trei, alături de Slovak Radio Symphony Orchestra, sub conducerea lui Yalchin Adigezalov.

Următorul eveniment muzical din festival, la care participi, e pe 3 septembrie, la Cluj.

Da, vineri, 3 septembrie, la Sala Auditorium Maximum, la Cluj-Napoca, de la ora 19.00, voi fi alături de Gabriel Gîţan, care a şi fost pianist acompaniator în Concursul Enescu. Cântăm trei sonate, Sonata Kreutzer de Beethoven, Sonata Torso de Enescu, Sonata Jazz op. 70 de Nikolai Kapustin. Va fi un program dificil, dar foarte fain.

Ce alte provocări repertoriale ai în Festivalul Internaţional George Enescu?

La Cotroceni, tot în cadrul Festivalului, pe 6 septembrie, vom interpreta o lucrare de Schoenberg, cIvoi avea două concerte alături de Les Dissonances, pe 16 şi 17 septembrie, la Sala Palatului. Pe 25 septembre, de la ora 16.30, la Ateneul Român, cântăm „Octetul“ de Enescu. În cadrul Proiectului Enescu facem câteva formule mai mici, de cvartet, cântăm şi solo câteva piese. Voi avea în program şi Violin Sonata No. 3, „Ballade“ (vioară solo) de Ysaÿe, ceea ce am cântat şi la ICR Stockholm de ziua lui Enescu, 19 august. Sonata nr. 3 i-a fost dedicată lui Enescu de compozitor.

Ai mai fost vreodată invitat în Festival?

Până acum, nu. În această ediţie a Festivalului, s-a schimbat lumea aşa, dintr-odată, pentru mine. Toată viaţa am urmărit Festivalul Enescu, e un climax al culturii, dar să fiu şi să am concerte în festival e un vis. 

„Orice e mai bine decât o sală goală“

Cum te-ai descurcat în pandemie?

A fost ok, am studiat. Cred că am vreo 3.000 de euro datorie la statul român, în urma ajutorului pentru artişti. A trebuit să depunem nişte cereri, că n-avem de lucru, şi ne-au dat o sumă. E un sistem foarte aiurea, pentru că ei au dat o sumă brută, ca noi să le dăm 50% taxe tot lor.

Cum a fost să cânţi fără să ai publicul în faţă?

Oribil. Muzica trebuie făcută cu oameni, pe unii îi încântă mediul ăsta online, pe mine, nu. Nu ai ce să transmiţi printr-un fir electric. Muzica trebuie să se întâmple în sală, între tine şi public. Sigur, pandemia e o situaţie unică, în care n-ai de ales. Dar sper să nu se mai întâmple să cânt cu sala goală. E frustrant şi foarte greu. 

Cum i-a afectat pe muzicieni pandemia?

Oamenii sunt foarte entuziasmaţi să vină la concerte, probabil şi-au dat seama cât de mult le-a lipsit muzica. Pe de altă parte, cred că unii au intrat şi în zona asta comodă. Dacă poţi să vezi online un concert, de ce să mai mergi în sală? Noi, muzicienii, ne-am dat seama cât de important e publicul. Am vorbit cu mulţi artişti şi toţi au zis că de-abia aşteaptă să fie pe scenă, să aibă public în orice condiţii: să audă mobile că sună în sală, să se aplaude între părţi, orice e mai bine decât o sală goală.

Te-ai muta în străinătate, ai luat asta în calcul?

În România e greu, câteodată e de-a dreptul frustrant, vezi că lumea nu dă doi bani pe artişti sau pe cultură, în general. În străinătate, vezi că munca ţi-e apreciată.

Pe de altă parte, când reuşeşti să faci ceva în ţară, ai o satisfacţie foarte mare. Aş prefera să rămân în România.

Crezi că publicitatea excesivă are o influenţă negativă asupra artiştilor?

În lumea de azi, n-ai timp pentru tine. Oricât de bun ai fi, ai nevoie de un timp de studiu. Lui Dinu Lipatti când i se cerea un concert, el spunea că are nevoie de doi ani ca să îl repete. Au rămas înregistrările sale… De asta nu mai cântă nimeni ca el pe lumea asta aşa. Acum ţi se cere să faci un concert într-o lună.

„Enescu e foarte dificil“

Când te-ai întâlnit prima dată cu muzica lui George Enescu?

Nu ştiu dacă am avut o întâlnire specială, cred că prima lucrare pe care am făcut-o a fost Sonata nr. 2, pe care am cântat-o şi în Concurs, ulterior am făcut şi Sonata nr. 3. Enescu încă nu e recunoscut şi apreciat cum ar trebui pe plan internaţional. Sunt muzicieni care-l cunosc foarte bine, care l-au descoperit şi îşi dau seama că e unul dintre marii compozitori ai tuturor timpurilor, în special ai secolului XX. Enescu rămâne însă un compozitor foarte dificil. Cred că a fost ahead of it's time (n.r. - înaintea timpului său). Muzica lui e greu de pătruns de multe ori, dar, odată ce faci asta, descoperi o lume fascinantă.

Cât de dificil de interpretat este muzica lui Enescu?

Enescu e foarte complex şi depinde mult şi de perioadă. S-a dezvoltat foarte mult. În perioada din tinereţe, a fost un fel de Brahms, îl copia extrem de mult, dar după aceea şi-a găsit calea lui unică. După ce îi auzi muzica din perioada de maturitate, înţelegi că Enescu e original. Dar e şi greu de pătruns, nu e o muzică accesibilă. Enescu a fost foarte complex şi introspect, când te uiţi la o partitură, e plină de indicaţii, cred că a scris cele mai complexe partituri. Fiecare măsură are 2, 3, 4 indicaţii, să ai un reper cât mai bine aşezat despre ce a vrut el să exprime. E foarte complicat, însă odată ce-l pătrunzi, devine natural. Enescu a fost foarte pasionat de folclorul românesc şi se vede asta în toate lucrările, în special în cele de maturitate. Sonata nr. 2 e plină de motive folclorice, în special partea a treia, care e o sârbă în toată regula. Sonata nr. 3 e cap-coadă muzică populară scrisă în stil clasic cu motive populare. Iarăşi, Sonata Torso, pe care o învăţ acum, are foarte multe motive populare. Mă întreb de multe ori cum îl pătrund străinii pe Enescu.

Poate e mai uşor dacă eşti în zona balcanică, pentru că muzica populară din zonă se aseamănă.

A interpretat Lăutarul de Enescu, de ziua compozitorului, în Suedia

Cum a fost întâlnirea cu publicul român şi suedez, când ai cântat Enescu, de ziua sa, pe 19 august, la ICR Stockholm?
 
E prima dată când am fost în Suedia şi m-am întâlnit cu publicul suedez. Şi a fost prima dată, după mai bine de un an, când ICR Stockholm şi-a deschis porţile pentru public, după perioada de izolare şi pandemie, cu ocazia sărbătorii lui Enescu şi a recitalului meu. N-am avut contact mai deloc cu ţările nordice până acum, am mai avut doar un recital, tot prin Institutul Cultural Român, în Copenhaga. Am o viziune generală despre ţările nordice. Ştiu că sunt calmi şi avansaţi din punct de vedere tehnologic. Sunt pasionat de tot felul de statistici. Mai ştiu că au sistemul educaţional cel mai avansat, sunt printre cei mai avansaţi în legătura cu drepturile omului şi tot ce ţine de political correctness (n.r.- corectitudine politică). Pe 19 august, la sediul ICR Stockholm, am avut un recital pentru a marca debutul evenimentelor dedicate în Suedia lui George Enescu. Am încercat să aleg programul în aşa fel încât să fie conectat cu Enescu. Am avut în program „Partita nr. 2 in re minor” de Johann Sebastian Bach, Sonata nr.3 “Ballade” de Eugène Ysaÿe, „Lăutarul” de George Enescu, „Nel cor più non mi sento” de Niccolò Paganini. A fost o bucurie să cânt Enescu de ziua sa. A fost emoţionant pentru toată lumea.
 

Rămâne muzica Paganini cel mai greu de interpretat?

Depinde de violonist. Pentru Paganini trebuie o dexteritate specială, o virtuozitate pură, o versatilitate foarte mare, e ca în atletism. Eu nu sunt cel mai versatil violonist. Tocmai de aceea a fost o provocare, să încerc să evoluez, să fac lucruri care nu-mi vin în mod natural. Dar muzical, Paganini nu e cel mai dificil compozitor. Enescu este, în primul rând, muzical dificil. La Enescu, dacă nu intri în profunzime şi cânţi doar tehnic, nu ai rezolvat nimic.

Şi lui Enescu i-a fost greu, nu degeaba s-a dezvoltat el prin alte ţări, a fost împins spre alte locuri. Însă a fost foarte ataşat de România, de folclorul românesc şi, cu siguranţă, a vrut să reprezinte asta.

Cum ţi s-au părut străinii care îl interpretează pe compozitorul român?

În general, nu mă regăsesc în interpretările străinilor, dar nu mă regăsesc nici în cele ale românilor de multe ori (râde). Enescu e foarte dificil. Nu am auzit niciodată o înregistrare care să-mi placă cu „Lăutarul“. Mi se pare că toată lumea cântă mult prea scolastic.

Ce a înseamnă pentru tine muzica lăutarească?

Nu înseamnă manele. Îmi plac lăutarii autentici, sunt nişte talente fabuloase. La fel ca în jazz, îmi place libertatea lor, marea majoritate nici nu ştiu notele, cântă după cum aud, după cum simt, după cum au învăţat de la bunic sau de la tată. Sunt foarte pasionat de muzica lăutărească, o ascult pe viniluri. Îi ascult pe Gabi Luncă, Nelu Ploieşteanu, dar şi Taraful din Clejani, de pe vremea când nu erau aşa comerciali ca acum. Sunt artişti extrem de talentaţi. Există un reportaj TV cu Yehudi Menuhin în care sunt imagini care arată cum el cântă alături de un lăutar din Ungaria. Menuhin era fascinat de cât de bine poate să cânte lăutarul acela, care auzea o temă şi improviza, fără să ştie notele muzicale. 

M-am întrebat de foarte multe ori ce înseamnă talentul, e ceva ce nu se poate învăţa.

Cum comentezi raportul dintre muncă şi talent?

Da, Enescu ar fi spus că 90% e muncă şi restul de 10%, talent. Oricât de talentat ai fi, dacă nu munceşti până să cazi lat, dacă nu munceşti constant şi pe termen lung, cu siguranţă nu ai nicio şansă. Dar fără 10% talent, poţi să munceşti cât ai vrea, nu faci nimic.

Cum te-ai descrie, dacă ţi-ai face un autoportret?

Violoncelistul Ştefan Cazacu m-a descris, după un concert susţinut împreună, drept un „romantic incurabil“. Probabil e adevărat, îmi prieşte direcţia asta. Brahms şi Ceaikovski erau şi ei romantici incurabili, de asta îi prefer. Îmi exprim sensibilitatea printr-o anumită muzică. Spun direct ce vreau să spun, fără a mă ascunde. Dacă nu eşti autentic, care mai e rostul tău de artist?

Celibidache a fost un muzician fabulos, un geniu, dar majoritatea orchestranţilor îl urau pentru  că le zicea în faţă părerile lui, nu le ascundea nimic. Era chiar răutăcios câteodată, dar zicea adevărul. 

E foarte dificil să fii autentic, să fii sincer, pentru că lumea ori se supără, ori se sperie. Oamenilor nu le place adevărul. 

Cursuri de master la Graz

Nume: Valentin Şerban

Data şi locul naşterii: 8 mai 1990, Braşov

Studiile şi cariera: A început studiul viorii la vârsta de 7 ani, la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea“ din oraşul natal, Braşov. A studiat cu profesorii Valeriu Rogacev, Daniel Podlovschi, Ştefan Gheorghiu, Adam Han-Gorski (SUA), Ilarion Ionescu-Galaţi.

A obţinut diploma de licenţă la Universitatea Transilvania din Braşov şi a urmat cursuri de master la Universitatea de Muzică şi Artele Spectacolului din Graz, sub îndrumarea Silviei Marcovici.

A concertat în România, Franţa, Germania, Austria şi Italia.

Este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris din 2018 şi concertmaistru invitat al Orchestrei Române de Tineret.

Este câştigătorul unor concursuri naţionale şi internaţionale de vioară.

Locuieşte în: Bucureşti.

Articol realizat cu sprijinul Raiffeisen Bank

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările