INTERVIU Solomon Marcus, matematician: „Îl ascultam pe Enescu la repetiţii, la Ateneul“

INTERVIU Solomon Marcus, matematician: „Îl ascultam pe Enescu la repetiţii, la Ateneul“

Matematicianul Solomon Marcus este membru al Academiei Române din 2001 FOTO Marian Iliescu

Solomon Marcus rememorează vremurile studenţiei, când se îndrăgostea de muzica lui Beethoven, fredona luni la rând uvertura din „Bărbierul din Sevilla“ şi îl asculta pe George Enescu repetând la Ateneu.

Ştiri pe aceeaşi temă

Profesorul Solomon Marcus (88 de ani), cu mersul încet, dar hotărât, deschide uşa cabinetului de matematică de la Academia Română şi ne invită să intrăm. Ne previne că nu este un fin cunoscător al Festivalului „George Enescu“ şi că facem acest interviu „pe răspunderea dumneavoastră“. Profesor emerit de matematică, filosof şi unul dintre cei mai mari gânditori din România, Solomon Marcus explică amănunţit legătura dintre aritmetică şi muzica clasică, mărturisind că, din analfabet muzical, a reuşit să se apropie de această artă datorită pasiunii sale: matematica. 
 
Sunteţi doctor docent în matematică. Cum înţelege un matematician muzica clasică? 
Am fost în relaţii cordiale cu mulţi dintre muzicienii noştri de elită – Aurel Stroe, Ştefan Niculescu, Anatol Vieru etc. –, însă muzica lor nu m-a pasionat. Pot să înţeleg asta deoarece eu, până la 20 de ani, am fost un analfabet muzical. Am avut ghinionul unei educaţii muzicale ratate în şcoală. Însă, din momentul în care am devenit matematician şi am aflat în mod natural că izvoarele muzicii occidentale sunt la vechii greci, în special la Pitagora, lucrul acesta m-a pasionat şi am mers pe urmele acestui fenomen. M-am apropiat de muzică din afara ei şi, totuşi, cumva dinăuntru, pentru că la Pitagora se află explicaţia, istoria, rădăcinile sistemului muzical european. Scala muzicală, portativul, numerele 1, 2, 3 şi 4 – asta e filosofia lui Pitagora. Dintr-odată, am descoperit proporţiile care plac auzului nostru: 1 pe 2 – octava, 2 pe 3 – quinta, 2 pe 4 – quarta. Apoi am urmărit cursul muzicii de-a lungul întregii istorii. În aceeaşi perioadă, în anii ’60, au apărut computerele şi era informaticii. Atunci s-a înfiinţat Centrul de Calcul al Universităţii din Bucureşti, condus de Grigore Moisil, iar printre primii frecventatori ai acelui centru se numărau Aurel Stroe şi Ştefan Niculescu. Erau extrem de tineri, dar setoşi să afle ce-i cu această computer music. Prima oară când i-am văzut erau mai tineri decât mine doar cu vreo şapte ani, dar la vârsta aia contează foarte mult, deoarece eu eram deja asistent universitar, iar ei erau încă studenţi. Am rămas în relaţii foarte bune până la sfârşitul vieţii lor. 
 
La Pitagora se află explicaţia, istoria, rădăcinile sistemului muzical european.
Solomon Marcus, matematician
 
În ce a constat colaborarea dumneavoastră cu aceşti muzicieni? 
În anii ’70, am început să organizez lucrări de diplomă ale studenţilor matematicieni. Deci vă daţi seama ce tupeu am avut, de la analfabet muzical să fac lucrări de diplomă pe teme muzicale. Pentru asta, evident, trebuia să intru în relaţii cu specialiştii în muzică. Am întâlnit un om cu care am avut o colaborare extraordinară vreme de vreo trei decenii. Este vorba despre profesorul Dinu Ciocan, exact omul care îmi trebuia, fiindcă avea o slăbiciune pentru matematică. Au fost vreo 7-8 lucrări de diplomă, publicate în reviste de matematică. Apoi, am intrat în colaborări personale foarte strânse cu unii dintre aceştia, le-am prefaţat şi cărţile lui Nicolae Brânduş, lui Octavian Nemescu, lui Corneliu Cezar. Acesta din urmă trata în cartea sa acţiunea curativă a muzicii: în diverse boli, muzica este un factor de vindecare. 
 
Apropo de capacitatea curativă a muzicii, care este efectul muzicii asupra dumneavoastră, cum vă îmbogăţeşte? 
Relaţia mea cu muzicienii mi-a dezvoltat o sete de cunoaştere a modului în care muzica a evoluat în diverse contexte sociale şi cum s-au descoperit mereu noi şi noi legături între muzică şi alte domenii. Spre exemplu, ceea ce frapează la Pitagora e faptul că el şi-a dat seama de la început că muzica are o anumită universalitate, care pentru el însemna că proporţiile numerice care plac auzului nostru sunt aceleaşi cu proporţiile numerice care plac ochiului nostru şi aceleaşi cu proporţiile distanţelor dintre planetele Sistemului Solar, sunt aceleaşi cu proporţiile ritmurilor biologice. Acesta a fost pariul lui Pitagora, iar eu am rămas pasionat de acest itinerar, mi s-a părut extraordinar. Eu n-am avut legături cu muzica, în casa noastră nu a existat un instrument muzical, părinţii mei erau croitori, vă daţi seama. Tot ce s-a întâmplat în copilărie m-a ţinut departe de muzică. Deşi eram complet needucat muzical, mi-am dat seama că exista în mine nevoia de muzică. Uneori mergeam pe stradă şi, printr-o fereastră deschisă, îmi ajungea la ureche o anumită melodie de la un aparat radio şi simţeam că ceva mă răscoleşte. Noi ne naştem cu nevoia de muzică, dar, din păcate, această nevoie nu este cultivată. 
 
Când l-aţi ascultat pentru prima dată pe George Enescu? 
În momentul în care am ajuns la Bucureşti, în toamna anului 1944, mergeam, împreună cu câţiva colegi care erau deja familiarizaţi cu muzica, la repetiţiile lui Enescu de la Ateneu. Noi eram o gaşcă întreagă şi tot discutam, iar la un moment dat, Enescu ne-a făcut semn să facem linişte (râde). L-am mai ascultat apoi în Bacău, oraşul meu natal, atunci când mergeam în vacanţă. Pe urmă am început să frecventez Opera, care era pentru mine o mare descoperire. Ţin minte când am mers prima dată şi am ascultat „Bărbierul din Sevilla“. M-a urmărit acest spectacol, am fredonat uvertura sa multe luni după aceea. 
 
Un profesionist în muzică nu mai e în stare să asculte muzica precum un om liber.
Solomon Marcus, matematician
 
Cum vi-i amintiţi pe Ştefan Niculescu, Aurel Stroe şi pe ceilalţi compozitori pe care i-aţi cunoscut? 
Toţi aceşti compozitori foloseau matematica drept instrument în creaţia lor muzicală. A fost un mare pariu în lumea muzicală, deoarece erau două tabere: una în care se afla Dimitrie Cuclin, un compozitor foarte onorabil, care spunea că muzica înseamnă emoţie, şi alta din care făcea parte Aurel Stroe şi care îi răspundea că muzica mai înseamnă, pe lângă emoţie, şi idei. Această ceartă există, de asemenea, în literatură, în poezie şi mă tem că, dacă se face o statistică, sunt mai numeroşi cei cu emoţia (râde). Mihai Brediceanu a spus la un moment dat: „De ce să rezumăm suportul vizual al muzicii la portativ?“. În fond, în muzică avem timp şi frecvenţă. Le reprezint într-un sistem de coordonate cu două dimensiuni, iar fiecare structură sonoră va avea câte o reprezentare grafică. Brediceanu a început astfel să vadă ce figuri geometrice aparţin fiecărei reprezentări. A început cu Bach, pentru că „Fugile“ sale se pretează mai bine la geometrizare, şi a descoperit geometria din spatele unor compoziţii muzicale. De altfel, se întâmplă un paradox pe care mulţi compozitori îl confirmă: un profesionist în muzică nu mai este un ascultător ideal al muzicii. El urmăreşte mai degrabă detaliile de execuţie şi nu mai e în stare să asculte muzica precum un om liber. 
 
Ce alte personalităţi ale muzicii clasice româneşti v-au impresionat de-a lungul vieţii? 
Sergiu Celibidache a fost unul dintre ei, fiindcă a studiat şi matematica şi a simţit că se leagă lucrurile cu muzica. M-a ajutat, totodată, să înţeleg care este rolul dirijorului. Din cărţile sale am priceput că el dirijează cu tot corpul şi este, prin excelenţă, un actor. Celibidache spunea clar: „Pentru mine, a dirija o orchestră înseamnă a-i face educaţie. Ştiu că am reuşit dacă membrii orchestrei pe care am dirijat-o recunosc că se simt transformaţi faţă de cum erau la început.“
 
Dacă ar fi să enumeraţi câţiva compozitori preferaţi, care ar fi aceia?
Cronologic vorbind, pot să spun că primul compozitor care m-a cucerit a fost Beethoven. Pe urmă, Mozart. I-am ascultat pentru prima dată tot în perioada studenţiei. Pentru mine, o trambulină pentru a ajunge la muzica clasică a fost frecventarea operei, care e relativ mai uşoară. Cel care m-a entuziasmat în mod special a fost Giuseppe Verdi. Mi-aduc aminte că mergeam întotdeauna la galerie, la operă, care se afla atunci în Piaţa Naţiunilor Unite, la capătul Căii Victoriei. Însă multă vreme, Beethoven a fost pentru mine expresia supremă în muzică. 
 
Specialist în lingvistică matematică 
 
Numele: Solomon Marcus 
Data şi locul naşterii: 1 martie 1925, Bacău 
Starea civilă: A fost căsătorit cu Paula Diaconescu, profesoară la Catedra de Istoria Limbii Române de la Universitatea din Bucureşti, care a decedat în 2005 
Studiile şi cariera: A urmat cursurile Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii din Bucureşti şi, ulterior, a obţinut titlurile ştiinţifice de doctor în matematică şi doctor docent. A predat ca profesor în aceeaşi instituţie, după absolvirea facultăţii. 
Este autorul a peste 50 de volume despre utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală şi în ştiinţele naturale şi sociale, care au fost traduse în mai multe limbi europene. A publicat aproximativ 400 de articole în revistele ştiinţifice şi de specialitate. 
Este membru titular al Academiei Române din 2001. 
Locuieşte în: Bucureşti 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: