VIDEO Turism de-o zi la Comana

Mica deltă din judeţul Giurgiu, situată la numai 35 de kilometri de Bucureşti, este o variantă simplă pentru cei care vor să scape puţin de tumultul oraşului şi să se bucure de natură. Păduri întinse prin care te rătăceşti uşor, o baltă cu stuf şi luciri eminesciene şi o mănăstire veche de aproape şase secole sunt tentaţiile care te atrag la Comana.

Ştiri pe aceeaşi temă

Puţini sunt cei care-şi propun să poposească mai mult de o zi în Comana. Acolo nu există spaţii de cazare, restaurante, bistrouri. Dar pentru cei care preferă să facă un fel de „turism cu ziua" e un loc excelent.

Mai citiţi şi:

Pliante, DVD-uri şi un film pentru promovarea Cetăţii Alba Carolina

O vizită la bătrâna mănăstire, drumeţii prin pădure, o plimbare cu luntrea pe canalele înguste ale Bălţii Comana, căutarea bujorului românesc sau a speciei rare de ghimpe, toate aceste lucruri interesante rămân în memoria celor care vizitează zona.

Pe-un picior de plai...

Comana se află la o distanţă de 35 de kilometri de Bucureşti şi la 44 de kilometri de Giurgiu. Comuna are în componenţă cinci sate: Comana, Grădiştea, Fălăştoaca, Vlad Ţepeş şi Budeni. Grădiştea este primul sat care-ţi iese în cale când vii dinspre Bucureşti. Ca orice sat de câmpie, este construit circular: toate uliţele, oricât de întortocheate ar fi, devin, la un moment dat, perpendiculare pe şoseaua principală. În centrul aşezării, un indicator dă de veste că, spre dreapta, intri deja în Parcul Natural Comana. În zare încep să se ivească pădurile care odinioară formau vestitele întinderi ale Codrilor Vlăsiei.

Astăzi, Parcul Natural Comana, cu o suprafaţă de 25.000 de hectare, cuprinde rezervaţiile Pădurea Oloaga-Grădinari (rezervaţie ştiinţifică pentru ocrotirea speciei Ruscus aculeatus, adică ghimpele), Pădurea Padina Tătarului (unde se află specia protejată de bujor românesc) şi Balta Comana. Un pod de fier, pe sub care trec liniştite apele Neajlovului, face intrarea în sat. O şosea asfaltată te duce în partea de sud-est a localităţii, la marginea căreia începe propriu-zis Parcul Natural Comana.

Fântâna cu nuc

La marginea pădurii, acolo unde se opreşte drumul asfaltat, o barieră din fier opreşte trecerea. În zilele când turiştii cu grătare îşi fac semnalată prezenţa, un reprezentant al administraţiei Parcului taie bilete de intrare: 12 lei/maşină şi 2 lei/persoană. Dacă nu este parcurs în grabă, drumul prin pădure face toţi banii. Poţi trece pe sub umbra deasă a unor specii rare de stejar brumăriu, stejar pufos, carpen, frasin, ulm.

În dreapta începe împărăţia cu stuf a bălţii. După un kilometru de mers se deschide o poieniţă largă, denumită „Fântâna cu nuc". Acolo e locul „amenajat" pentru turiştii care vor să încingă un grătar. De sub coama unui dâmb, un izvor a fost captat într-o ţeavă de scurgere zidită într-un perete. Aceasta este fântâna, iar nucul e un trunchi bătrân, uscat şi găunos, cu trei braţe năpădite de muşchi, aşezat în mijlocul poieniţei. În jurul său, câteva mese de lemn şi câteva băncuţe asigură „confortul locativ" al picnicului. Atenţie, însă: spre seară, cohorte veninoase de ţânţari aproape invizibili te năpădesc cu pofte vampirice à la Dracula.

De la Fântâna cu nuc, câteva sute de metri mai în faţă, se ajunge la cabana de vânătoare a Ocolului Silvic Comana. Cabana are cinci camere (trei cu baie proprie şi două cu baie comună), o bucătărie şi o sufragerie. O cameră se poate închiria cu 104 lei, iar toată cabana - cu 640 lei, însă numai cu rezervări făcute la Direcţia Silvică Giurgiu.

În faţa cabanei, pe o poiană îngrijită, se află două chioşcuri acoperite cu stuf şi şindrilă, cu iluminat nocturn şi mese rotunde. Pe pajiştea verde care dă spre marginea stufului se plimbă nestingheriţi iepuri de casă, găini şi bibilici.

Ctitoria lui Vlad Ţepeş e învăluită de linişte

La iazul de platină

Un ponton de lemn lung de aproape 100 de metri face pârtie prin pădurea de stuf şi te scoate la un ochi de apă limpede, la marginea căruia un alt foişor poate fi loc de servit masa sau de răgaz. Patru bărci uşoare de lemn văluresc încet, legate cu lanţ şi lacăt de ponton. Lângă ele, o broască-ţestoasă cât palma face acrobaţii subacvatice.

Umbra unui erete de stuf, care aproape taie apa, o face să-şi pună repede mâl în cap şi să se ascundă în brădiş. Ca să poţi intra cu barca prin labirintul de canale, trebuie musai să închiriezi un ghid de la administraţia Parcului, cu 23 de euro/zi pentru grupuri de cel puţin trei persoane. Datorită bogăţiei foarte mari de specii, în numeroase tratate de specialitate, Balta Comana e descrisă ca fiind a treia deltă din România, după Delta Dunării şi Insula Mică a Brăilei.

Paradisul păsărilor

ACCES. Dinspre Bucureşti, în Comana se poate ajunge pe DN5, prin Adunaţii Copăceni - Călugăreni, apoi pe Drumul Judeţean 411, prin Brănistari - Budeni. O altă variantă este Bucureşti - Jilava - 1 Decembrie - Adunaţii Copăceni - Varlaam - Mogoşeşti - Grădiştea - Comana.

ATRACŢII. Balta Comana găzduieşte 151 de specii de păsări şi 19 specii de peşti, din care două, ţigănuşul şi cleanul de Comana, se găsesc doar în acest areal natural. Tot aici cresc arbori seculari, în special stejari, declaraţi monument al naturii.

ACTIVITĂŢI. Drumeţii, plimbări cu barca, tabere de creaţie (învăţarea meşteşugurilor tradiţionale), pescuit, cicloturism, plimbări cu barca şi cu atelaje, observarea animalelor.

INFORMAŢII. Mai multe detalii despre Parcul Natural şi despre balta Comana găsiţi pe http://www.comanaparc.ro/, http://www.manastireacomana.ro şi http://www.casacomana.ro/.

Gâştele zboară în voie pe baltă

Mândră mănăstire, pentru pomenire...

Ctitorită de Vlad Ţepeş în 1461 ca o mănăstire-cetate, aceasta s-a ruinat până la finele secolului al XVI-lea. Locul pe care a fost înălţată era odinioară o insulă în mijlocul mlaştinilor, accesul făcându-se pe o poartă din nordul incintei, după ce se traversa un pod de lemn, uşor de incendiat la vreme de primejdie. O istorie vitregă a făcut ca din ansamblul mănăstiresc construit din cărămidă să se mai păstreze doar latura din nord şi vest a chiliilor, iar zidul de pe latura de est şi un fragment lipit de turn sunt în stare degradată. Al doilea ctitor a fost voievodul Radu Şerban, ultimul care a restaurat-o fiind vornicul Şerban Cantacuzino. Acum, 12 călugări slujesc şi întreţin sfântul lăcaş.

În curtea cu iarba pârjolită de soare, sub un corcoduş cu crengile joase, un călugăr vopsea absent nişte ţigle de acoperiş. Mâna care unduia pensula în sus şi-n jos avea mişcarea lină şi nepăsătoare a celui care pare a face de-o veşnicie asta, fiindcă în incinta unei mănăstiri timpul nu mai are dimensiuni terestre. În spatele său, o cuşcă făcută din plasă de sârmă era locul de picoteală al câtorva păuni pleoştiţi şi găini adormite. Pe sub turnul-clopotniţă mărginit de o bucată de zid ros de vreme se intră în curtea bisericii. În jur, nici ţipenie de om.

Uşile deschise ale bisericii lăsau lumina zilei să contureze chipurile pictate ale sfinţilor de pe ziduri. Câteva ronduri săpate şi udate proaspăt de trandafiri roşii şi roz înveseleau atmosfera neînsufleţită. În spatele mănăstirii, o portiţă dădea spre apa Neajlovului. Pe o poieniţă, lângă apă, câteva mese şi bănci se prăjeau scorojite la soare. Doar duminica şi de sărbători sunt înconjurate de credincioşii care întind pomeni pe ele. Alături, ca Oltul la Cozia, apele Neajlovului îmbrăţişează zidul mănăstirii nepăsătoare la facerile şi prefacerile umane.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: