Timişoara în decembrie 1989 şi un simbol al dezinformării. Cine erau miile de morţi despre care vorbea presa internaţională

Rugă în memoria victimelor de Revoluţiei Române FOTO EPA-EFE

Timişoara este oraşul unde a început Revoluţia Română, dar şi locul naşterii unei mari dezinformări cu 30 de ani înainte de era fake-news.

Ajunul Crăciunului din anul 1989: în timp ce dictatorul Nicolae Ceauşescu era arestat după o săptămână de manifestaţii, publicul occidental asista cu oroare la dezvăluirea unor cadavre umane dezbrăcate complet şi aşezate unul alături de altul într-un cimitir din România.

Atribuite abuzurilor Securităţii, aceste cadavre, unele dintre ele mutilate, erau redate în buclă continuă pe canalele de televiziune şi pe prima pagină a presei scrise străine, care trimisese zeci de corespondenţi într-o ţară aproape inaccesibilă până atunci din cauza interdicţiilor impuse de regim.

Imaginile (foto mai jos) proveneau din Cimitirul Săracilor din Timişoara şi erau prezentate ca dovadă a represiunii sângeroase a revoltei anti-Ceauşescu.

Peste ani, s-a stabilit un bilanţ de puţin mai mult de 1.000 de morţi la Revoluţia Română, dintre care aproximativ 100 la Timişoara. Dar, la sfârşitul anului 1989, un bilanţ de 4.630 de victime circula doar pentru acest oraş din vestul ţării şi era propagat pe larg în presa internaţională, care mai scria totodată despre existenţa a numeroase gropi comune.

Abia din ianuarie 1990 lucrurile au început să prindă contur, inclusiv în privinţa farsei din Cimitirul Săracilor. În realitate, cadavrele aparţineau unor persoane decedate înainte de 16 decembrie 1989, ziua începerii Revoluţiei Române, relatează AFP.

Una dintre cele mai sinistre imagini ale Revoluţiei Române Captură YouTube

Era o punere în scenă menită creşterii furiei faţă de regimul Ceauşescu sau era vorba de exhumări făcute de români aflaţi în căutarea dispăruţilor lor?

Procuror la Timişoara în decembrie 1989, Romeo Bălan crede în al doilea scenariu. Începând din 22 decembrie, magistraţi şi legişti români au examinat cadavrele din cimitir şi au constatat că aparţineau unor persoane care au murit înainte de începutul revoltei, explică Bălan pentru AFP.

„Unele dintre ele prezentau semne de putrefacţie evidente. Deci erau mult mai vechi decât zilele anterioare. Şi mai mult decât atât, niciunul dintre cadavre, deşi au existat şi unele depoziţii contrare, nu prezenta urme de împuşcare. Ceea ce de la început a ridicat problema că nu sunt victime în legătură cu evenimentele“ din decembrie 1989, spune Romeo Bălan.

„Dar nimic nu-i oprea, oamenii au continuat să sape în alte locuri“, îşi aminteşte el pentru AFP.

„Nu ştiau unde se aflau morţii lor, căutau peste tot, în locuri în care ar fi putut exista gropi comune“, îşi aminteşte şi Ioan Bânciu, un fost antrenor de fotbal din Timişoara.

Soţia sa, Leontina, a fost împuşcată în timpul unei manifestaţii la Timişoara, la 17 decembrie. A murit în braţele sale, în drum spre spital. Din spital, trupul neînsufleţit al Leontinei a dispărut.

Două săptămâni mai târziu, Ioan Bânciu a descoperit că 43 de morţi, printre care şi soţia sa, au fost scoşi din morgă şi incineraţi la Bucureşti. Era o încercare a regimului de a şterge urmele masacrului. O istorie adevărată, de această dată.

Cum a fost posibil?

În atmosfera de confuzie şi psihoză care domnea în acele zile în România, reporterii „au luat din mers trenul zvonurilor“, explică jurnalistul Michel Castex, care a acoperit Revoluţia Română pentru AFP de la Bucureşti.

La 24 decembrie 1989, o relatare a AFP de la Timişoara aborda „grozăviile“ din „gropile comune“. Interlocutorii români atribuiau aceşti morţi unor „fanatici din cadrul Securităţii“ şi vorbeau despre „mutilări fără sens“.

„Revoluţia Română a fost şi un imaginar colectiv, un decor. Astfel de imagini erau aşteptate, pentru că Ceauşescu a fost un dictator însetat de sânge“, subliniază istoricul Christian Delporte.

„Când vrei să crezi ceva, atunci găseşti toate justificările necesare, iar caracaterul cinic al familiei Ceauşescu contribuia la ideea că totul era posibil“, subliniază Michel Castex.

Începând cu 29 decembrie, jurnaliştii AFP scriau că bilanţul de 70.000 de morţi în întreaga Românie era probabil foarte mult supraevaluat, insistând asupra climatului de incertitudine maximă. Impostura legată de gropile comune a fost stabilită abia la sfârşitul lui ianuarie.

Dar căutarea exclusivităţii în combinaţie cu ineditul şi presiunea concurenţei au jucat un rol imens în difuzarea acestei informaţii false, calificată de asociaţia Reporteri fără frontiere drept „una dintre cele mai mari înşelătorii din istoria mediatică modernă“.

„Era pentru prima oară când aveam imagini în direct de la o revoluţie din Europa de Est şi imaginea era considerată drept dovadă“, chiar şi în lipsa contextului, precizează Christian Delporte pentru AFP.

„Astăzi, suntem mult mai precauţi la şirul de imagini. În era reţelelor sociale, ne putem imagina că ar avea loc foarte repede o verificare a faptelor“, conchide istoricul francez.