Tavanul unei secţii de poliţie s-a prăbuşit. Sindicatul Europol: „În curând vom fi nevoiţi să intrăm echipaţi cu căşti de protecţie pentru şantier”

Tavanul unei secţii de poliţie s-a prăbuşit. Sindicatul Europol: „În curând vom fi nevoiţi să intrăm echipaţi cu căşti de protecţie pentru şantier”

Foto Facebook  Sindicatul Europol

Tavanul unui birou al Secţiei de Poliţie din Oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa s-a prăbuşit în cursul nopţii trecute, a anunţat, marţi, Sindicatul Europol. „În curând vom fi nevoiţi să intrăm în serviciu echipaţi cu căşti de protecţie pentru şantier”, spun sindicaliştii care afirmă că înainte de acest incident nici măcar nu au fost observate fisuri sau alte elemente care să atragă atenţia asupra pericolul pe care îl reprezenta acesta.

Ştiri pe aceeaşi temă

„NU, nu este rezultatul unui cutremur, dacă asta vă întrebaţi, este sediul unei unităţi de poliţie din România lucrului bine făcut. Imaginea de mai jos reflectă realitatea cruntă în care poliţiştii îşi desfăşoară activitatea. Şi dacă până acum riscurile specifice profesiei nu ne erau de ajuns, în curând vom fi nevoiţi să intrăm în serviciu echipaţi cu căşti de protecţie pentru şantier”, au scris sindicaliştii din Poliţia Română, pe pagina de Facebook.

Potrivit sursei citate, incidentul s-a petrecut în afara orelor de program, nefiind înregistrate victime.

„Acesta este biroul colegilor noştri de la investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Pucioasa, judeţul Dâmboviţa, al cărui tavan s-a prăbuşit efectiv în cursul nopţii, fără ca anterior să fie evidenţiate fisuri sau alte elemente care să atragă atenţia cu privire la acest pericol. Din fericire totul s-a întâmplat în afara orelor de program când niciun cetăţean sau vreunul dintre colegii noştri nu se aflau în sediul unităţii de poliţie, nefiind înregistrate victime”,  au mai spus sindicaliştii.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările