Profilul românului cu risc crescut de înec la mare. Steag roşu pe litoralul românesc. Patru morţi în 24 de ore, inclusiv un salvamar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ISU Dobrogea
FOTO ISU Dobrogea

Marea Neagră este agitată de câteva zile, iar înotatul este strict interzis, lucru semnalizat de salvamari prin arborarea steagului roşu. Doar că mulţi turişti nu sunt conştienţi de forţa pe care o are natura şi îşi pun viaţa în pericol. Cei mai mulţi dintre românii care îşi pierd viaţa în valuri sunt bărbaţi, ştiu să înoate, au băut ceva înainte de a intra în apă şi, ca regulă generală, sunt obişnuiţi să nu respecte regulile.

O furtună în largul Mării Negre produce, la mal, valuri înalte şi curenţi deosebit de puternici şi periculoşi. Începând de duminică, salvamarii au înregistrat zeci de intervenţii în care au scos din valuri turişti ce ignoră sfaturile, steagul roşu şi forţa naturii. Vasile Borteş, şeful salvamarilor din sudul litoralului, spune că situaţia aceasta, cu o Mare Neagră agitată, va mai dura o săptămână. „Sunt valuri foarte mari, puternice şi un curent foarte mare. Nimeni nu respectă nimic. Degeaba arborăm steagul roşu”, spune cu amărăciune Vasile Borteş.

În numai 24 de ore, patru oameni au murit înecaţi în staţiunile din sud. Trei dintre aceştia erau turişti, iar cel de-al patrulea este chiar un salvamar. „Marile probleme sunt cu copiii. Foarte mulţi copii în apă, deşi nu au ce căuta cu fluturaşi pe mâini, saltele sau colaci. Astea se folosesc la piscină, dar lumea nu vrea să înţeleagă”, spune Vasile Borteş. Salvamarul atrage atenţia că cei dotaţi cu echipamente gonflabile sunt rapid luaţi de curent şi, în numai câteva secunde, sunt purtaţi la o distanţă considerabilă de mal.

Astfel, luni, 8 august, alarma s-a dat pe o plajă din Saturn, unde un tânăr de 23 de ani din judeţul Suceava a fost scos din valuri în zona golfului Diana. Medicii au încercat în zadar să-l resusciteze. Băiatul abia sosise pe litoral şi, înainte să se cazeze, a vrut să facă o baie, deşi lucrul acesta era interzis. „În loc să-şi caute cazare, a venit direct pe plajă şi a intrat în apă. Prietenul său a reuşit să iasă la mal, el nu. După 20 de minute l-a scos apa la suprafaţă, i s-a văzut o mână, iar salvamarii au reuşit să-l aducă la mal. Avea puls foarte slab. Manevrele de resuscitare nu au dat roade”, povesteşte Vasile Borteş. El avertizează turiştii proaspăt sosiţi la mare să nu se arunce direct în apă, mai ales dacă nu ştiu să înoate.

Apoi, o altă tragedie s-a petrecut în Eforie Nord, zona Hotelului Boutique Citadel. Aici, un turist de 28 de ani din Ialomiţa a intrat în apă, iar la un moment dat a fost văzut în pericol de înec de Sorin (48 de ani, din Dâmboviţa), un salvamar cu experienţă care a intrat imediat după el. Dar nu a reuşit să-l scoată. Au murit amândoi. „Când a ajuns în preajma lui, a încercat să-i dea tubul, să-l asigure. În acel moment, panicat, turistul s-a agăţat de salvator şi l-a tras la fund”, spune Gelu Vătămănescu, şeful salvamarilor din Eforie.

A patra victimă a fost consemnată marţi dimineaţa în Costineşti. Un tânăr de 25 de ani din Suceava a fost scos la mal de alţi turişti. Medicii l-au resuscitat, dar, în cele din urmă, au fost nevoiţi să declare decesul. 

Pe steag roşu, salvamarul nu intră în apă 

După decesul colegului lor, salvamarii le reamintesc turiştilor teribilişti că, atunci când steagul roşu este arborat, nimeni nu are voie să intre în apă, nici măcar salvamarii. „Salvamarul nu avea voie să intre în apă când era steag roşu. Steagul roşu este şi pentru salvamar, nu doar pentru turişti. Intrăm în apă din cauza presiunii plajei. Vrând, nevrând, intrăm în apă şi ne punem viaţa în pericol”, spune Vasile Borteş. 

Cei care ignoră recomandările salvamarilor nu păţesc nimic. În mediul online, aceste tragedii sunt îndelung comentate. „Mor salvamarii ca să salveze nişte tâmpiţi care nu înţeleg că Marea Neagră nu e o joacă. Păcat de salvamar”, spune o persoană. Alţi comentatori fac referire la pedepsele ce trebuie aplicate teribiliştilor. „Trebuie înăsprite sancţiunile asupra celor care nu respectă indicaţiile salvamarilor. Un salvamar nu are nicio putere, trebuie poliţie pe plaje, dar poliţişti care să se poată lua cu toţi şmecherii. Până atunci vor mai muri mulţi”, scrie altcineva. 

Nu suntem obişnuiţi cu respectarea regulilor 

Tragediile pe bandă rulată, dar şi intervenţiile repetate ale salvamarilor au adus o reacţie a Ministerului de Interne, care a făcut apel la turiştii de pe litoral să respecte indicaţiile salvamarilor pentru a nu-şi mai pune viaţa în pericol. „NU VĂ MAI RISCAŢI VIAŢA! Astăzi, 3 persoane au murit înecate, în doar câteva ore.(...) Vă rugăm insistent să respectaţi indicaţiile salvamarilor”, a transmis Ministerul de Interne.  

Psihologul Mihai Copăceanu a explicat că aceste tragedii vin pe fondul modului general în care românii înţeleg să nu respecte regulile. „În România, în fiecare an, în sezonul cald, citim ştiri despre numărul de decese prin înec, număr care creşte de la o zi la alta. Putem înţelege că românii nu respectă indicaţiile salvamarilor aşa cum nu respectă nici alte recomandări, norme sau legi. Din păcate, desconsiderarea recomandărilor are legătură cu faptul că de mici nu suntem instruiţi să respectăm cu atenţie şi precizie regulile, de orice fel ar fi. 

Din păcate, desconsiderarea recomandărilor are legătură cu faptul că de mici nu suntem instruiţi să respectăm cu atenţie şi precizie regulile, de orice fel ar fi. Mihai Copăceanu  psiholog

Orice măsuri punctuale nu vor fi eficiente. Oamenii se cred liberi să înoate oricând şi oricum în mare. Minimalizarea riscurilor determină finalul vieţii, din păcate. Culmea este că majoritatea victimelor sunt persoane care ştiau să înoate şi tocmai din această cauză ei minimalizează riscurile. Oricum, măsurile de intervenţie, pe lângă informare şi educaţie, ar trebui să se adreseze specific persoanelor la risc. Statisticile indică faptul că decesul prin înec este predominant în rândul bărbaţilor şi este asociat consumului de substanţe (până la 40% din cauze). Nu vorbim de o concentraţie ridicată de alcool, dar cunoşteam că alcoolul are rol dezinhibator, că «ne dă curaj». Oamenii nu mai realizează că avem nevoie de câteva secunde pentru a înghiţi apă, pentru a intra apă în plămâni şi pentru a muri”, a precizat Mihai Copăceanu.

De ani buni, salvamarii cer introducerea unor amenzi pentru turiştii inconştienţi, aşa cum se întâmplă în alte ţări. Anual, în Europa, decedau zeci de mii de persoane prin înec, iar în unele ţări autorităţile au luat măsuri. În Spania, de exemplu, pentru nerespectarea indicaţiilor salvamarului, sancţiunile pot ajunge până la 750 de euro, iar după ce acestea au fost introduse, numărul turiştilor decedaţi pe litoral s-a înjumătăţit. Franţa, Belgia şi Portugalia au urmat exemplul şi au amenzi cuprinse între 11 şi 250 de euro. 

Panica, duşmanul cel mai mare 

În sudul litoralului, cei mai periculoşi sunt curenţii de adâncime care formează din loc în loc gropi de până la doi metri, foarte aproape de mal. Salvamarii spun că în cazul în care cineva este luat de curenţi şi tras în larg, acesta trebuie să înoate paralel cu ţărmul şi să îşi păstreze calmul. Salvamarii subliniază că panica este un mare duşman care nu face decât să ne omoare încet şi sigur. Cei prinşi de un curent „de larg” au o singură misiune, să rămână la suprafaţă, să respire şi să evite să înghită apă, pentru că orice gură de apă induce panica.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite