Poliţia de Frontieră Calafat: Peste 38 de kilograme de opiu, ascunse în două grătare metalice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Peste 38 de kilograme de opiu ascunse în două grătare metalice la PTF Calafat- foto Politia de frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat a anunţat luni seară, că au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion, 38,6 kilograme de substanţă solidă, posibil opiu, în valoare de aproximativ 600.000 de euro. Pachetele erau învelite în plumb şi ascunse în două grătare din metal.

GALERIE FOTO

„În data de 10.04.2022, în jurul orei 23.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat - judeţul Dolj s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetăţean turc, în vârstă de 53 de ani, aflat la volanul unui autocamion. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire, peşte, încărcat din Turcia pentru societăţi din Franţa şi Italia”, a transmis, luni seară, Poliţia de Frontieră, într-un comunicat.  

Sursa citată afirmă că, în urma controlului preliminar efectuat, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse în lăzile de depozitare ale remorcii, 480 de pachete cu ţigări, care aveau aplicate timbre fiscale de Turcia. 

Poliţiştii au decis verificarea amănunţită a mijlocului de transport.  

„Astfel, pe şasiul remorcii, în compartimentul pentru depozitare, au fost descoperite două grătare din metal. Acestea erau prevăzute cu câte un spaţiu de colectare, închis ermetic prin sudare. Existând suspiciunea că în acele spaţii s-ar putea afla bunuri interzise la deţinere, poliţiştii de frontieră au procedat la desfacerea acestora”, a mai transmis Poliţia de Frontieră.  

Astfel, s-a constatat faptul că fiecare cutie conţine câte un pachet, acoperit în material din plumb, în interiorul căruia se afla o substanţă solidă de culoare maronie, posibil opiu, în cantitate totală de 38,6 kilograme. Dacă ar fi fost comercializate pe piaţa neagră, drogurile ar valora aproximativ 600.000 euro.         

Întreaga cantitate de substanţă va fi trimisă spre expertiză la Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR. 

„În cauză, cercetările sunt continuate de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova şi BCCO Craiova, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Totodată, cetăţeanul turc a fost reţinut pentru 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă”, a mai prcizat Poliţia de Frontieră.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite