Plata cu cardul altei persoane poate veni cu ani grei de închisoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Plata cu cardul altei persoane, fără consimţământul acesteia, ar putea fi pedepssită cu închisoarea
Plata cu cardul altei persoane, fără consimţământul acesteia, ar putea fi pedepssită cu închisoarea

Potrivit unui proiect de lege, persoanele care vor efectua plăţi electronice prin carduri sau aplicaţii mobile fără consimţământul titularului acestora riscă până la şapte ani de închisoare.

Persoanele care vor efectua operaţiuni de plată prin cardurile sau prin aplicaţiile mobile ale altora, fără consimţământul titularului, riscă să ajungă în spatele gratiilor dacă un proiect iniţiat de Guvern va fi aprobat de Parlament. Deocamdată, documentul, care mai prevede şi că victimele fraudelor informatice vor beneficia de asistenţă şi sprijin din partea Parchetului de pe lângă Înalta Curte, a fost recent adoptat de Senat.

Proiectul de lege are ca obiect modificarea definiţiei instrumentelor de plată fără numerar şi monedă electronică, adaptarea infracţiunilor ce presupun fraude comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice, inclusiv prin monede virtuale, precum şi adaptarea infracţiunilor de falsificare a instrumentelor de plată electronice la standardele impuse de prevederile Directivei europene „non-cash”, potrivit expunerii de motive.

Preşedintele Comisiei juridice, senatorul PNL Iulia Scântei, arată că proiectul constituie o prioritate având ca obiectiv transpunerea Directivei europene 713/2019, cunoscută ca Directiva „non-cash”. „Hoţii de carduri, cei care fraudează conturile bancare prin intermediul aplicaţiilor de plată mobile sau online vor fi investigaţi cu celeritate, potrivit acestui proiect de lege. În plus, victimele criminalităţii informatice, persoane fizice şi companii, păgubite prin sustragerea banilor din conturi sau a datelor cu caracter personal, vor beneficia de asistenţă şi sprijin 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână, prin punctul operaţional naţional de contact, constituit în cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte”, a precizat Scântei într-o postare pe Facebook. 

Se pedepseşte şi acceptarea unei plăţi frauduloase

Proiectul propune modificări ale dispoziţiilor art.250 alin. (1) şi ale art. 251 (alin.1) Cod penal astfel încât să fie pedepsită atât efectuarea unei plăţi frauduloase, cât şi acceptarea acesteia. „Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la doi la şapte ani”, prevede art.250 alin.1.

În fine, conform articolului următor, „acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată fără numerar falsificat sau utilizat fără consimţământul titularului său, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani”.

Noi posibilităţi de fraudă

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului face parte din categoria legilor organice.

Surse din lumea bancară au declarat că Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au adoptat documentul după ce au constatat că  noile mijloace de plată au venit şi cu o serie de portiţe deschise infractorilor din domeniu. Concret, în ultimii ani s-a înregistrat nu numai o creştere exponenţială a economiei digitale, ci şi apariţia a numeroase inovaţii în diverse domenii, printre care se numără şi tehnologiile de plată. „Aceastea implică utilizarea unor noi tipuri de instrumente de plată, care creează nu numai noi oportunităţi pentru consumatori şi întreprinderi, dar şi condiţii prielnice pentru fraudă. În consecinţă, cadrul juridic trebuie să îşi păstreze relevanţa şi să rămână de actualitate în contextul acestor evoluţii tehnologice”, au precizat sursele despre Directiva nr. 713/2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite