Interesul a purtat numele preşedintelui Băsescu, care, după 10 ani de război, vine să facă pace (!) între adversarii săi declaraţi. Cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva? Culmea ironiei, liderii alianţei cad răpuşi nu de lupta cu preşedintele, ci ca urmare a loviturilor pe care şi le administrează cu o sete demnă de o cauză mai bună.

În discursul televizat de miercuri seară, preşedintele a întins ironic o mână celor doi, reuşind să fie convingător pentru mulţi ascultători. A vorbit despre ţară şi despre stabilitatea ei cum nu a mai făcut-o până acum timp de două mandate. S-a ferit să folosească cuvinte jignitoare, dovedind că ştie să interpreteze nu numai melodii de restaurant, ci şi partituri de un nivel mult mai elevat. Un discurs matur, legat, de mare politician.

A greşit într-un singur loc: la întrebarea unui ziarist gen ”De ce nu mediaţi conflictul între Crin Antonescu şi Victor Ponta?”, a răspuns că nu-i permite Constituţia. Păi, dacă e vorba de stabilitatea ţării, atât de înfocat invocată, se mai pune problema că nu îţi dă voie Constituţia, care e citită de multe ori printre rânduri, pe sărite, sau în diagonală de către toţi politicienii?

Totodată, a surprins atitudinea brusc favorabilă a preşedintelui în privinţa primarului de Sibiu, după cea din anii anteriori, oarecum diferită. Dintr-o dată, din punctul său de vedere, Iohannis ar putea fi numit nu numai ministru, dar şi vicepremier, sau chiar cu o treaptă mai sus. Numai să fie linişte în ţară!

În realitate, se ştie că Iohannis are o vizibilitate foarte bună, iar prezenţa sa prin Bucureşti i-a cam intimidat pe mulţi. Este sobru, impunător, zâmbeşte rar şi numai când trebuie. Când te priveşte, zici că eşti în faţa unui aparat de făcut radiografii. Ce să caute acest om printre ”Miticii” Bucureştiului, care s-au obişnuit unii cu alţii, şi le ştiu pe-ale lor, şi nu ar mai fi nevoie de acest ”corp străin”, care să încurce fel de fel de socoteli.

Ba e nevoie, ar spune gândul ascuns al lui Traian Băsescu, deoarece Iohannis e de departe viitorul preşedinte sau premier al României, având în vedere calităţile sale, alături de Crin Antonescu. În acest caz, PNL-ul ar fi pe cai mari în perioada următoare, spre deosebire de PSD, cu al său lider, care ar urma să dispară puţin de pe scena politică, lucru care l-ar întrista pe preşedinte până la cunoscutele sale lacrimi, având în vedere iubirea care i-o poartă lui ”Victor Viorel”.

În acest caz, te poţi întreba: cum rămâne cu stabilitatea ţării, aceasta este un motiv real, sau nu?

...După ce Crin Antonescu s-a ”înarmat” cu Iohannis, replica lui Victor Ponta nu a întârzâiat să apară: a înfiinţat USD-ul şi l-a scos din mânecă pe Sorin Oprescu. În prezent, la prohodul care se pregăteşte USL-lui, stau în faţă două cupluri: Antonescu-Iohannis şi Ponta-Oprescu. Deocamdată, nici divorţul celor doi parteneri uselişti nu s-a pronunţat, dar nici logodna cu noii fericiţi nu a avut încă loc, cu toate că pare să se fi produs amândouă.

Într-un mod încă voalat, cei doi parteneri de alianţă se acuză de adulter. În aceste condiţii, am mai spus-o, o rămânere a USL-ului în forma actuală ca urmare a unei reîmpăcări ar oripila pe multă lume.

Pe de altă parte, îndemnul preşedintelui, ca un compromis, adresat premierului în privinţa lui Iohannis este de luat în seamă, în condiţiile în care şi USB-ul ar trebui tolerat de către Crin Antonescu. Oare va putea, va fi în stare? Nu poţi să obţii totul şi să nu dai nimic.

Adevărata concurenţă între cei doi lideri nu trebuia să înceapă acum, ci după 2014, aşa cum a sperat şi aşteptat electoratul român în procentul cunoscut. Deoarece s-au grăbit şi au greşit amândoi, tot ei ar putea să revină la o situaţie care să aducă ţării echilibrul necesar.

Mariajul celor doi parteneri a fost măcinat incontinuu de lipsa de încredere reciprocă, în pofida unor declaraţii prietenoase care au marcat începutul relaţiei. În timp ce USL-ul continua să funcţioneze, mai bine, sau mai rău, fiecare se gândea la un drum al său, de unul singur, fără celălalt.

În prezent, au ajuns la declaraţii de acest gen: ”Nu te mai suport!” ”Nici eu!”. Uneori, acestea sunt dublate, din calcul, de invitaţii la reconciliere, respect, la continuarea funcţionării obositei USL şi chiar la sentimente care par că ar fi existat totuşi. Asta înseamnă că alianţa e pe moarte, dar încă poate fi salvată.

Spălându-şi unele păcate în ochii electoratului, preşedintele ar trebui să intervină, încercând o mediere care poate deveni istorică. Dacă nu el, poate o altă personalitate, sau un grup de personalităţi neutre ar trebui să se implice. O ţară guvernată, chiar defectuos, este de preferat uneia neguvernată deloc, care riscă să intre într-un haos general.