Medicii români aflaţi în misiune în Italia s-au întors acasă. Orban: Au transmis o imagine frumoasă pentru România FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa medicală formată din 11 medici, 3 asistenţi şi un ofiţer de legătură din IGSU, care s-a aflat timp de 17 zile în misiune, în Italia, s-a întors acasă cu o aeronavă militară cu care au fost transportate şi materiale medicale donate de Papa Francisc pentru oraşul Suceava.

GALERIE FOTO

Aeronava  C-27 J Spartan a Forţelor Aeriene Românecare a adus echipa medicală înapoi în România, dar şi donaţia făcută de Papa Francisc, a aterizat, sâmbătă, pe Baza militară 90 din Capitală.

Echipa medicală a fost întâmpinată de oficialităţi, printre care premierul Ludovic Orban, ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, secretarul de stat în MAI, Raed Arafat.

”Am ţinut să fiu prezent la revenirea în ţară a formidabilei echipe de medici, asistente, pompier care în mod voluntar au lucrat în Italia 17 zile şi prin solidaritate au fost alături de cadrele medicale din Italia şi de pacienţiii italieni în lupta pentru Covid 19. Le mulţumesc pentru faptul că au transmis o imagine extrem de frumoasă pentru România, nu numai în Italia, ci şi la nivel european. Le doresc succes în carieră”, a declarat Orban.

Premierul a ţinut să mulţumească şi pentru donaţia făcută de Papa Francisc.

”Transmit gratitudinea noastră faţă de ajutorul care a fost acordat din partea Papei constând în ventilatoare atât de necesare pt sistemul medical românesc. Îi mulţumesc din partea Guvernului României pentru gestul caritabil pe care l-a făcut”, a mai spus Orban.

Începând din 7 aprilie, o echipă formată din 11 medici specializaţi în anestezie şi terapie intensivă (ATI), medicină de urgenţă şi pneumologie şi 3 asistenţi medicali selecţionaţi din spitalele din Bacău, Cluj-Napoca, Moineşti, Oradea, Reşiţa, Târgu Mureş, Timişoara, dar şi o clinică din Bucureşti s-a aflat în misiune în Italia, într-un spital din Lombardia, epicentrul îmbolnăvirilor cu coronavirus din Italua. Echipa  fost completată şi de un ofiţer de legătură din IGSU – ISU Sibiu.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite