Hellvig: SRI nu e continuatorul fostei Securităţi. Este o expresie des folosită de unii ca să atace instituţia. Avem relaţii bilaterale în 68 de ţări. MAE nu are atâtea
0
Directorul Serviciului Român de Informaţii susţine că SRI nu este "continuatorul fostei Securităţi", menţionând că este o afirmaţie folosită de cei care vor să atace instituţia, Eduard Hellvig face referire la reformarea serviciului, menţionând, printre altele, că vârsta media a angajaţilor este 38 de ani.
Eduard Hellvig este al doilea intervievat în cadrul podcastului Top (ne)Secret, lansat de Serviciul Român de Informaţii şi prezentat de consilierul directorului SRI şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Ovidiu Marincea.
Întrebat despre ideea des vehiculată conform căreia SRI este urmaşul fostei Securităţi, directorul serviciului a declarat: "Domnule Marincea, acest lucru este de multe ori ţinut voit. Serviciul Român de Informaţii nu are cum să fie continuatorul fostei Securităţi şi vă dau doar câteva exemple: vârsta medie a Serviciului... în Serviciul Român de Informaţii este 38 de ani.
80% din ei vorbesc cel puţin o limbă străină; Serviciul Român de Informaţii are 104 relaţii bilaterale în 68 de ţări. Cred că Ministerul de Externe nu are atâtea relaţii bilaterale. Aveţi senzaţia că un asemenea Serviciu, dacă nu ar avea capabilităţi, infrastructură şi competenţă, ar putea să aibă atâtea relaţii bilaterale?! Ca atare, este o expresie des folosită de unii ca să atace pur şi simplu instituţia".
În cadrul interviului, Eduard Hellvig, a declarat că este o greşeală faptul că arhivele fostei Securităţi, pe care serviciile secrete le-au moştenit, nu au fost predate Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS) mai devreme, pentru a putea fi studiate de toată lumea, lucru care a îngreunat tranziţia ţării către democraţie.