Gardienii Terrei: 10% dintre militarii desfăşuraţi în teatrele de operaţii NATO sunt români
0
Unul din zece militari NATO care vor fi desfăsuraţi de alianţă în teatrele de operaţii, în anul 2020, va fi român după ce Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a decis o creştere de peste 25% a numărului forţelor româneşti participante la misiuni în străinătate în anul viitor.
Drept urmare, numărul forţelor româneşti ce vor desfăşurate în afara ţării este în creştere cu 474 de militari faţă de anul în curs şi cu 250 de militari şi poliţişti din cadrul MAI, în total 724 de persoane în plus faţă de efectivele desfăşurate în acest an. Astfel, Armata Română va participa cu un efectiv de 2.376 militari la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, iar Ministerul Afacerilor Interne va participa cu 1.009 militari şi poliţişti. Marea majoritate a acestor misiuni sunt sub comandă NATO, dar câteva sute de militari sunt agrenaţi şi în misiuni sub drapel OSCE sau ONU.
Conform datelor oficiale, aproximativ 20.000 de militari din cele 29 de ţări ale alianţei sunt angajaţi în operaţiuni şi misiuni NATO în întreaga lume, gestionând operaţiuni terestre, aeriene şi navale.
Locul trei în Afganistan
Cea mai mare operaţiune NATO este “The Resolute Support Mission” şi are loc în Afganistan, dar militarii aliaţi mai sunt prezenţi şi în operaţiuni mai mici, în Kosovo sau zona Mediteranei.
Numai în Afganistan NATO are 17.148 de militari implicaţi din ţări membre sau partenere. În această misiune, România va avea anul viitor aproximativ 1.200 de militari şi va fi, probabil, cel de-al treilea contributor cu trupe după Statele Unite (8.500 de militari) şi Germania (1.300 de militari) şi în faţa unor ţări ca Italia (895 de soldaţi) sau Turcia (593 de oameni).
Şi-au câştigat respectul aliaţilor
Creşterea numărului militarilor români a venit la solicitarea SUA după ce ofiţerii români din Forţele pentru Operaţii Speciale (FOS) şi Brigada de Informaţii Militare şi-au atras relativ repede respectul colegilor aliaţi în misiuni comune, extrem de periculoase. De altfel, activitatea operatorilor FOS români a fost apreciată, la nivel naţional şi internaţional, cu peste 1.100 de medalii, ordine sau decoraţii. Din păcate au fost şi pierderi. Pe timpul misiunilor din Afganistan, au căzut la datorie cinci militari de elită din forţele pentru operaţii speciale, alţi 19 fiind răniţi.
Majoritatea operatorilor FOS din Armata Română fac parte din Brigada 6 operaţii speciale „Mihai Viteazul“, care se compune din Batalionul 610 de Operaţii Speciale „Vulturi“, Batalionul 620 de Operaţii Speciale „Băneasa-Otopeni“, Batalionul 630 de paraşutişti „Smaranda Brăescu“ şi Batalionul 640 Logistic. Unitatea s-a transformat radical după declaşarea bătăliei contra terorismului, mai exact după atacurile din 11 septembrie 2001, iar specialişti din Statele Unite, Regatul Unit, Turcia şi Israel au pus umărul la programul de pregătire prin care au trecut militarii români. În 2005, după mai multe cursuri, unele dintre ele chiar în Statele Unite, batalionul a devenit operaţional şi a demarat misiunile externe.
Spionii militari
La rândul lor, militarii din Brigada de Informaţii Militare „Mareşal Alexandru Averescu” şi-au impresionat colegii aliaţi în urma unor misiuni în teatrul de operaţii Afganistan în sprijinul operaţiilor conduse de NATO în cadrul coaliţiilor multinaţionale, precum şi pentru protecţia contingentelor naţionale participante la misiuni.
De altfel, militarii din această unitate au îndeplinit prima misiune de luptă a Armatei Române după Al Doilea Război Mondial prin batalionul specializat în “Human intelligence”. Operaţiunile s-au făcut, în perioada 2003-2005, în cadrul misiunii aliate „ENDURING FREEDOM”. Din păcate în misiunea cu pricina trei militari români a decedat. Ulterior, începând cu anul 2010, unitatea s-a modernizat după modelul aliat pentru o mai bună integrare a misiunilor în teatrele de operaţii. Concret militarii s-a specializat şi în “Imagery intelligence” şi “Communications intelligence”, adică prelucrarea şi procesarea imaginilor preluate din aer şi spionarea comunicaţiilor electronice ale inamicului.