Garda de Mediu: Plasele ilegale confiscate de comisari în Delta Dunării pot înconjura 37 de terenuri de fotbal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Delta Dunarii FOTO Bogdan Bola

Plasele ilegale confiscate de la braconieri, în acest an, de comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), din cadrul Comisariatului Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (CRBDD), pot înconjura 37 de terenuri de fotbal, având o lungime totală de aproximativ 11.200 de metri.

Din bilanţul CRBDD publicat pe pagina de Facebook a Gărzii de Mediu, au fost confiscate şi aproape 500 de kilograme de peşte din diferite specii şi au fost date amenzi de 100.000 de lei.

"Pe parcursul anului 2021, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu, din cadrul Comisariatului RBDD, au desfăşurat 79 de acţiuni extinse de control, pentru combaterea braconajului piscicol şi verificarea respectării legislaţiei din domeniul pescuitului comercial. De asemenea, au avut loc permanent controale neplanificate, la unităţile de acvacultură şi la punctele de colectare a peştelui - puncte de debarcare/centre de primă vânzare - unde au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare de 100.000 de lei şi toate uneltele de pescuit folosite pentru capturarea ilegală a peştelui au fost confiscate. Au existat şi 3 cazuri în care au fost sesizate organele de cercetare penală, dar şi câteva avertismente”, a declarat Marioara Gătej, comisar general al GNM.

Unele dintre acţiunile de combatere a braconajului piscicol s-au desfăşurat în colaborare cu Poliţia Delta Dunării şi Jandarmeria.

"În cursul acestor acţiuni antibraconaj, au fost confiscate 200 de setci tip monofilament şi 24 de setci din fir textil, având o lungime totală de 11.200 metri, suficientă pentru a înconjura 37 de terenuri de fotbal, precum şi 23 unelte de pescuit tip vintir. A fost confiscată o cantitate de 495 de kilograme de peşte din diferite specii, care a fost predată conform legislaţiei către agenţi economici specializaţi şi autorizaţi pentru achiziţie şi comercializare. Mai mult, în cursul acestor acţiuni, a fost eliberat în mediul natural un număr semnificativ de puieţi. Uneltele de pescuit confiscate au fost preluate de instituţiile participante, în special de Serviciul de Poliţie Delta Dunării”, a afirmat Cornel Vasiliev, comisar şef CRBDD.

Potrivit oficialilor GNM, a mai avut loc o acţiune comună de combatere a braconajului piscicol pe Dunăre în zona Călăraşi - braţul Borcea - braţul Bala, în colaborare cu personalul din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Călăraşi, în cadrul căreia, pe lângă confiscările de unelte de pescuit, a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 10.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la activitatea de pescuit comercial şi totodată au fost sesizate organele de cercetare penală pentru încălcarea prevederilor OUG nr. 23/2008.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite