Drogul vine şi pe DVD

Drogul vine şi pe DVD

Drogul vine şi pe DVD

Drogul jocurilor pe calculator, mai ales într-o ţară în care pirateria software este de peste 90%, face repede "victime". "Jucătorii intră într-o spirală ascendentă a trebuinţei de


Drogul jocurilor pe calculator, mai ales într-o ţară în care pirateria software este de peste 90%, face repede "victime". "Jucătorii intră într-o spirală ascendentă a trebuinţei de joc-acţiune", explică specialiştii. Ori controlezi dependenţa, ori schimbi hobby-ul. Altfel te schimbă jocul pe tine.

Practicarea intensă a jocurilor pe calculator creează o formă de dependenţă, prin condiţionare pozitivă. În principal datorită combinaţiei dinamice de stimuli vizuali şi sonori, precum şi a sistemelor de recompensare.
Valeriu Petrescu, psiholog

Adrenalină şi mult prea multe ore petrecute în faţa calculatorului. Adesea se adoarme cu capul pe tastatură. Dacă nu ştii când să te opreşti, rişti să leşini de epuizare. Dar magia jocului e maximă.

De la Jocul Regal din Ur şi jocul de Senet practicat de egiptenii antici până la şah, Monopoly şi World of Warcraft, jocurile fac parte din viaţa umană încă din mileniul al treilea dinaintea erei noastre. Deşi formele de joc, regulile şi suporturile au evoluat, mizele au rămas aceleaşi de-a lungul secolelor: divertismentul şi competiţia, la care se adaugă elementul educaţional. Iar jucătorii buni au fost întotdeauna nişte pasionaţi.

Deşi au apărut cel mai recent, jocurile care folosesc tehnologia, în speţă calculatorul sau consola, se bucură la ora actuală de o enormă popularitate. Pirateria de peste 90% din România face ca oricine să poată juca aproape orice joc.

Mai costisitoare, jocurile pentru console - Playstation 3, Xbox 360 sau Wii - câştigă în ultimii ani teren şi la noi. Consolele portabile - Sony PSP sau Nintendo DS - pot fi folosite şi pe stradă sau în metrou.
Realizarea unui astfel de joc, de la idee şi identificarea publicului-ţintă la concept şi producţie, poate dura chiar şi doi-trei ani.

Ca în orice formă de "artă", creatorul unui joc "îşi doreşte să creeze o experienţă diferită consumatorului de jocuri, cu sentimente profunde, sau, în cele mai multe cazuri, să ofere entertainment", explică Tudor Şerban, game designer la Ubisoft România.

"Un creator bun de jocuri va şti să se adapteze, în funcţie de public sau de resurse. În crearea de jocuri, scopul scuză mijloacele." Deşi producătorii de jocuri spun că nu îşi propun să acapareze tot timpul utilizatorilor, ci doresc doar să îi amuze, dependenţa este un fenomen destul de prezent la gamerii "de cursă lungă". Pentru a ajunge în acest stadiu, trebuie creat un sistem de provocare/recompensă care "să se muleze" pe psihicul unei categorii cât mai mari de utilizatori, spune Şerban.

Se poate vorbi mai ales de un anumit public predispus la dependenţa de jocuri. Cât despre violenţă, de cele mai multe ori doar bunul-simţ al producătorilor ponderează conţinutul unui joc. Consultarea unui psiholog va deveni însă obligatorie în scurt timp, crede game designerul.

La demisolul unei clădiri, vizavi de Facultatea de Drept, câteva zeci de tineri, de la 15 la peste 30 de ani, s-au adunat sâmbăta trecută pentru un campionat de Counter-Strike, organizat de Arena Cyber League. Competiţia nu e deschisă însă oricărui amator.

Anterior, au avut loc runde de calificare, în care echipele au jucat de la diferite săli de jocuri şi internet din oraşele lor. La finală, care poate dura şi 12 ore, s-au calificat opt echipe a câte cinci jucători, din Bucureşti, Braşov, Galaţi, Ploieşti şi Suceava. Premiile, căşti sau mouse-uri, contează mai puţin pentru câştigători în comparaţie cu gloria. Jucătorii de nivel mondial au căpătat chiar o celebritate virtuală, un e-fame.

Sportul în faţa calculatorului

Counter-Strike e un sport (e-sport - sport electronic), legalizat ca atare în China sau în alte ţări, spune Cătălin Biga, organizatorul competiţiei. La noi, deşi gamerii au luat legătura cu Autoritatea Naţională pentru Sport, mai durează până când cel mai popular joc pe PC, care are în România circa un milion de adepţi, dintre care 250 participă la competiţii, va fi ridicat larangul de sport electronic.

"A devenit o pasiune pentru gameri să joace în competiţii, în curând va deveni un job", spune Biga, deoarece premiile la unele concursuri ajung la câteva mii de euro. Secretul succesului este să te pregăteşti prin multe ore de joc. Counter-Strike (CS) este un joc tip FPS (first person shooter), care îşi are originea într-o modificare a jocului Half-Life.

O echipă de luptători antitero se confruntă cu terorişti într-o serie de runde. Fiecare este câştigată fie prin îndeplinirea obiectivului misiunii, fie prin eliminarea echipei adverse. Jocul este celebru pentru cultura care-l înconjoară. Unii gameri din echipele profesioniste au ajuns chiar să poată trăi doar din practicarea jocului. Cosmin Ciucă, un licean de 19 ani, tuns scurt, care face parte din echipa ES, ce are şanse mari la titlu, joacă Counter-Strike "la nivel profesionist" de doi ani, dar a făcut prima oară cunoştinţă cu jocul acum şapte ani.

A fost "dragoste la prima vedere". Gamerul ajunsese vara trecută să joace CS opt ore pe zi, dar acum a redus timpul la una-două ore zilnic. Când se antrenează însă pentru competiţii, stă câte patru sau cinci ore la internet-cafe, împreună cu echipa sa.

Internetul abundă de ştiri despre ce se poate întâmpla dacă te joci prea mult la calculator. În România, prin 2003, un băiat de 14 ani din Iaşi era dus la spital într-o stare de epuizare fizică şi mentală, după ce jucase Counter-Strike nu mai puţin de nouă zile. Mama băiatului a spus că acesta minţea şi fura lucruri din casă pe care le vindea pentru a plăti orele petrecute la internet-cafe.

Lumea Warcraft a sucit minţile celor mai mulţi împătimiţi ai genului

Sunt în drum spre Black Temple alături de cei mai buni din guildul meu, toţi cu un singur gând, acela de a purta legendarele săbii Warglaives. Pentru asta mai avem un singur hop de trecut - distrugerea lui Illidan, un lucru nu tocmai uşor de făcut, dar orice efort merită.

Deşi ar putea dura mai mult, mult mai mult, ne-am decis să nu atacăm prosteşte, să nu ne pripim, pentru că nimic nu poate înlocui senzaţia purtării săbiilor supreme. Despre ce poate fi vorba? Numai despre World of Warcraft.

Azeroth, singura lume care a supravieţuit de două ori invaziei maleficei legiuni (Burning Legion), este doar una dintre nenumăratele lumi din Warcraft. Aici locuiesc zece rase fantastice, fiecare cu abilităţile, defectele şi calităţile sale, ce fac parte din două facţiuni rivale, nobila Alliance şi malefica Horde.

Cu lupte crâncene şi eroi mitologici, lumea e populată de avatarurile jucătorilor reali, femei şi bărbaţi din toată lumea care se loghează pe un server şi joacă un rol în cel mai răspândit MMORPG (massively multiplayer online role-playing game) din lume, World of Warcraft (WoW).

Cu 10 milioane de utilizatori înscrişi - 2 milioane în Europa, 2,5 milioane în America de Nord şi circa 5,5 milioane în Asia - jocul produs de Blizzard Entertainment este al patrulea din seria care se petrece în universul legendar Warcraft. Primul expansion WoW, The Burning Crusade, deţine recordul pentru jocul PC care s-a vândut cel mai repede, cu 2,4 milioane de copii în prima săptămână de la lansare.

Avatarurile controlate de jucători explorează continentele pe care se află, se luptă cu monştri, îndeplinesc misiuni, capătă abilităţi şi interacţionează cu alte personaje şi jucători. Succesul este recompensat în joc cu bani, obiecte, experienţă şi reputaţie, care le permit jucătorilor să-şi îmbunătăţească abilităţile şi puterile.

Ei pot ajunge de la nivelul 1 la 70 prin acumularea de puncte de experienţă, obţinute prin uciderea de personaje controlate de calculator şi apoi de monştri, după care pot participa la bătălii împotriva unor jucători din facţiunea adversă. Mulţi gameri aleg să facă parte din clanuri (guild), dar pot forma şi mici echipe pentru raiduri în teritoriile inamice.

Crearea avatarului este primul pas către imersarea în joc. Personajul, care poate aparţine uneia dintre rasele Humans, Night Elves, Dwarfs, Gnomes, Draenei (Alliance), Orcs, Tauren, Undead, Trolls şi Blood Elves (Horde), trebuie să aibă un nume şi să aparţină unei clase.

Fiecare clasă are abilităţi şi talente unice (capacitatea de a provoca stricăciuni - damage, de a vindeca sau de a încasa lovituri): Druidul îşi poate schimba forma, Vânătorul (Hunter) se luptă cu arcul, arbaleta sau puşca, cu ajutorul unui animal, Magul (Mage) foloseşte vrăji cu foc şi îngheţ, Paladinul este un luptător cu o armură puternică, Preotul (Priest) face vrăji "sfinte" pentru a-şi proteja aliaţii şi vrăji "întunecate", pentru a-şi lovi duşmanii, Rogul (Rogue) este un asasin care poate deveni invizibil, Şamanul (Shaman) foloseşte totemuri pentru a vindeca sau a lupta, Warlock-ul este un luptător sinistru, care foloseşte vrăji, dar şi animale demonice, iar Luptătorul (Warrior) poate purta orice armă ne-magică din joc.

Gameri autohtoni împătimiţi

Românii sunt consideraţi cei mai buni gameri, explică Gabi Brumariu, un gamer de 18 ani, din Bucureşti. Sunt atât de buni încât, la cel mai recent campionat organizat de Blizzard nu au putut participa, alături de alţi jucători din Europa de Est, deoarece câştigau tot timpul. "Românii, dacă au plătit 20 de dolari taxă de participare, nu joacă în glumă."

Majoritatea gamerilor de la noi joacă de partea binelui, la Alliance, iar băieţii îşi aleg de multe ori avataruri feminine. Pentru numele personajelor sale din WoW - Alliah, Lara, Arsis şi Flame - Gabi a consultat liste cu nume pentru bebeluşi.

"Când am început să joc, acum doi ani, nu dormeam, nu ştiam ce e aia şcoală. Dedic mult timp pentru personajul meu, am tot ce se poate lua de pe joc, dar îl folosesc în continuare pentru experienţă", spune jucătorul.

"Mi-a luat câteva luni să învăţ jocul şi abia după un an şi ceva am devenit un player bun, cunosc toate rasele, clasele". Gabi şi-a "revenit" acum câteva luni după o perioadă în care stătea ore în şir în lumea Warcraft, după o ceartă cu administratorii serverului privat pe care juca. "Doi ani de zile nu m-am mai uitat la filme. Acum, pefer să plec mai mult în parc. Dar, câteodată, mi se mai face dor".

Jucat exclusiv online, WoW poate fi accesat pe serverul oficial Blizzard, care are reguli mai stricte, sau pe serverele private/pirat. Pe Blizzard, raidurile sunt programate dinainte, iar dacă nu apari la ora stabilită, poţi fi dat afară din clan.

Dacă pe privat poţi organiza ad-hoc un guild, pe oficial există clanuri şi de 1.000 de persoane. "Acolo nu pleci să mănânci, nu te duci la baie. Ei se iau foarte în serios", spune Gabi. "Am auzit de oameni care nu mănâncă, nu ies din casă. Pe Blizzard există şi români, care sunt unii dintre cei mai buni playeri, dar nu prea au viaţă. Devii prea addictive. Şi eu stăteam până la 5 dimineaţa, dar mi-am revenit".

World of Warcraft este un joc atât de apreciat pentru că este foarte complex, se joacă în echipă şi nu ţine de noroc, ci de cunoştinţe, explică jucătorul. "Counter-Strike joacă orice puştiulică la sală, jucam şi eu într-a şasea o jumătate de oră pe zi. Dar WoW nu joacă oricine".

Un alt avantaj este că interacţionezi mereu cu alţi playeri din SUA, Canada, Australia, din toată lumea. Prin joc se creează conexiuni, prietenii în viaţa reală. În plus, WoW nu se termină niciodată, nu există ultimul nivel. "Poţi să faci mereu altceva, să devii mai bun".

World of Warcraft este şi unul dintre cele mai populare jocuri în rândul fetelor, spune Tudor Şerban, game designer la Ubisoft România. Principalele motive sunt accesibilitatea şi latura socială a jocului. În plus, în WoW "este uşor să te laşi purtat de personajul care te reprezintă şi de ce fapte <> poţi face".

Alte jocuri populare pe meleagurile noastre, accesibile unui public foarte larg, cu reguli solide şi o puternică latură socială, dar şi competitivă, sunt Warcraft 3 sau FIFA - în varianta FIFA 2008, unde jucătorii pot alege dintre 621 de echipe din 30 de ligi şi 15.000 de jucători pentru a recrea pe ecranul computerului meciuri de fotbal.

Casa cu păpuşi digitale

Cel mai vândut joc PC din istorie este însă The Sims, care, împreună cu urmarea The Sims 2, ocupă primele două poziţii din clasamentul vânzărilor globale. The Sims este o simulare a activităţilor cotidiene a uneia sau mai multor persoane virtuale (Sims) într-o casă din suburbiile oraşului SimCity.

De la lansarea sa de către Maxis, în 2000, şapte expansion packs şi o continuare, The Sims 2, au fost puse pe piaţă. Al doilea sequel, The Sims 3, se află în producţie. Jocul nu are scopuri sau obiective concrete, ci se concentrează în întregime pe vieţile unor oameni virtuali; jucătorul controlează lumea acestora şi activităţile lor zilnice, ca somnul, mâncatul, cititul sau spălatul, dar şi relaţiile cu alţi Sims şi modul în care-şi petrec timpul liber.

Ei sunt incapabili, de exemplu, să-şi plătească singuri facturile sau să-şi caute un loc de muncă. Lăsaţi nesupravegheaţi, vor aduna facturi neplătite şi casa va sfârşi prin a le fi confiscată. Dacă nu mănâncă, Sims vor muri de foame, iar dacă nu se distrează vor deveni deprimaţi. Potrivit designerului Will Wright, The Sims este o "casă pentru păpuşi digitale".

"Jucătorii intră într-o spirală as cendentă a trebuinţei de joc-acţiune"

Psihologul Valeriu Petrescu ne-a făcut o radiografie a magiei jocului pe calculator. El spune că cercetări sistematice realizate de mediul academic din 1990 până în prezent au arătat faptul că practicarea intensă a jocurilor pe calculator creează o formă de dependenţă, prin condiţionare pozitivă (positive reinforcement), mai ales la copii preşcolari şi şcolari mici (5-10 ani), în principal datorită combinaţiei dinamice de stimuli vizuali şi sonori, precum şi a sistemelor de recompensare. Structurarea acestora pe niveluri de complexitate şi dinamică stimulează o serie de capacităţi neuropsihice ale copiilor.

Pe de altă parte, prin configuraţia informaţional-ludică a jocurilor şi publicitatea intensivă aferentă, copiii sunt "presaţi" să consume cât mai mult timp şi cât mai multe tipuri de astfel de jocuri, putând intra într-o spirală ascendentă a trebuinţei de joc-acţiune, generându-se astfel o platformă pentru dependenţă.

Un efect secundar este scăderea interesului pentru jocurile şi jucăriile fizice, obişnuite, precum şi pentru jocurile microsociale simbolice, specifice copilăriei tradiţionale.

Deşi există o grilă de acces al copiilor, pe etape de vârstă, la jocuri cu temă violentă/agresivă, similară cu aceea existentă pentru producţiile audiovizuale, s-a constatat că piaţa a început să fie "atacată" de jocuri cu conţinut extrem de violent, care implică acţiuni de masacrare a personajelor neutre, distrugere amplă, violenţă extremă nemotivată (kill for fun), care au un grad de veridicitate foarte ridicat şi sunt din ce în ce mai interactive.

Cercetări psihosociologice independente au relevat o relaţie semnificativă între tipologia/intensitatea violenţelor virtuale din anumite jocuri şi comportamentul mai agresiv al împătimiţilor de acestea. Ca exemplu putem menţiona cazul relativ recent al unui adolescent britanic care a omorât nemotivat, cu sălbăticie, un alt băiat într-un mod identic cu cel dintr-un joc, la interogatoriu afirmând că s-a inspirat din acesta.

Nu este un caz singular. Pentru înlăturarea dependenţei, putem avea în vedere o "reeducare" (prin mijloace educativ-parentale) spre mişcarea în aer liber, sport real, nu virtual, tactici de socializare şi, nu în ultimă instanţă, intervenţia psihoterapeutică.

Jocuri care au campionate internaţion ale, la noi abia adună câţiva practicanţi

Dacă le spunem adolescenţilor de azi că, la vârsta lor, noi jucam Remy şi cărţi, înşiram armate de indieni şi soldăţei sau aveam chiar partide prelungite de şah, s-ar putea să ne râdă în nas. Jocurile "unplugged" nu au dispărut însă cu totul odată cu apariţia calculatoarelor, dar sunt practicate de grupuri restrânse de pasionaţi, ba chiar ele au influenţat unele dintre cele mai populare PC games din ziua de azi.

Cine-şi mai aminteşte de jocurile autohtone de pe vremuri, ca "Piticot" şi "Nu te supăra frate", ştie ce înseamnă boardgames. Este vorba de jocurile care folosesc o tablă de joc. Cel mai cunoscut exemplu este Monopoly, jocul tranzacţiilor imobiliare în care succesul poate fi urmat rapid de faliment, tradus în zeci de limbi, patentat în 1934 şi care a intrat de atunci în Cartea Recordurilor Guiness ca cel mai jucat boardgame din lume.

Clasicul Monopoly - care avea şi o variantă autohtonă numită Turism - nu le permite jucătorilor să ia prea multe decizii majore care să influenţeze rezultatul jocului, şi doar să dea cu zarul, să mute pionii, să cumpere proprietăţile pe care ajung şi să plătească chirii. El a fost cu mult depăşit în complexitate şi atractivitate de mii de alte jocuri.

Principalele atuuri ale jocurilor tip boardgame sunt că au reguli simple, se bazează pe socializare şi, deşi necesită multe abilităţi, rămân accesibile. Dacă Budapesta are peste 20 de cluburi şi magazine de profil, unde pasionaţii se întâlnesc săptămânal ca să-şi petreacă timpul liber şi să joace, Praga, 30-40, şi Varşovia peste 40, Bucureştiul nu are mai mult de un magazin specializat (Fantasy Games, lângă Cişmigiu, pe strada General Berthelot nr. 55) şi câteva site-uri de unde se pot achiziţiona jocuri (boardgames.ro, cutia.ro). Capitala noastră nu reuneşte mai mult de 200 de jucători, dintre care 30 activi, faţă de 2.000 în Ungaria, 3.000 în Polonia, sau zeci de mii în Germania şi Franţa.

"Românii nu prea au hobby-uri de genul acesta. Un om fără un hobby e un om trist, care se limitează la rutina zilnică. La noi nu există însă o educaţie pentru jocuri, lumea nu ştie şi nu e interesată de boardgames", spune Tudor Şerban, un jucător pasionat de 28 de ani.

Spre deosebire de jocurile pe calculator, care pot fi piratate, pentru un boardgame e obligatoriu să cumperi jocul original, ce costă între 50 şi 200 de lei. Datorită numărului foarte mare de opţiuni, există jocuri pentru orice fel de jucători, pentru copii şi pentru adulţi, pentru băieţi şi pentru fete. Unele dintre jocurile cu cea mai largă accesibilitate, ale căror reguli pot fi explicate şi înţelese în maximum 15 minute, sunt Settlers of Catan, Carcasonne şi Colosseum, recomandă Şerban.

În Settlers of Catan, pentru care există şi o versiune în limba română, Coloniştii din Catan, jucătorii trebuie să colonizeze insula cu acelaşi nume, anterior nelocuită. Insula este formată aleatoriu din piese hexagonale, pe care jucătorii trebuie să construiască drumuri, aşezări şi în final oraşe.

Teritoriul produce resurse în funcţie de aruncarea zarurilor, iar un jucător nu îl poate da afară din joc pe altul şi toată lumea joacă până la sfârşit. La fel se întâmplă şi la Carcasonne, joc numit după un oraş din sudul Franţei, faimos pentru fortificaţiile sale romane şi medievale, care are ca scop dezvoltarea regiunii din jurul oraşului.

În Colosseum, jucătorii sunt organizatori de spectacole în Roma antică, care trebuie să cumpere animale şi gladiatori. Alte jocuri au obiective mai ieşite din comun. De exemplu, Junta se petrece într-o ţară bananieră (Republica de los Bananas), în care jucătorii sunt familiile corupte care se luptă pentru putere şi trebuie să adune cât mai mulţi bani într-un cont din Elveţia.

Un joc destul de răspândit, dar care nu este însă bine primit de orice fel de jucători, este Risk, care se joacă pe o tablă cu harta stilizată a lumii din epoca napoleoniană, împărţită în teritorii grupate în continente. Jucătorii controlează armate cu care încearcă să captureze teritoriile adversarilor, iar scopul jocului este cucerirea lumii, prin eliminarea celorlalţi jucători.

Aventuri cu pixul, hârtia şi zarurile

Puţini ştiu că jocurile PC de tipul Warld of Warcraft au originea în jocurile de roluri ce folosesc nimic mai mult decât pixul şi zarurile, role-playing games (RPG). Cel mai cunoscut astfel de joc, Dungeons and Dragons (D&D), a fost inventat în 1974. Descris ca o "experienţă socială" bazată pe imaginaţie, D&D îi duce pe jucători într-o lume cu un decor fantastic, populată de eroi epici şi monştri îngrozitori. Personajele jocului pornesc într-o călătorie imaginară, ghidate de un Dungeon Master (povestitorul şi arbitrul jocului, care controlează monştrii şi inamicii).

Jocul - ce îmbină actoria, povestirea, interacţiunea socială, jocul de război şi norocul - nu prinde viaţă decât prin intermediul Dungeon Masterului şi jucătorilor. Împreună, ei rezolvă dileme, pornesc bătălii, adună bogăţii şi cunoştinţe. Singura recuzită necesară sunt cărţile de reguli, o fişă pentru fiecare personaj şi o serie de zaruri poliedrice, cu patru, şase, opt, zece sau chiar 20 de feţe. Figurine în miniatură sau pioni sunt uneori folosiţi pentru a reprezenta personajele, iar zarurile dictează aptitudinile acestora sau succesul lor în acţiuni mai complexe.

D&D are un nivel mare de imersiune, "e ca şi cum ai citi <> şi ai fi un personaj de acolo". De altfel, poveştile sunt mult inspirate după J.R.R. Tolkien, explică Tudor Şerban. Libertatea în jucarea şi construirea jocului este însă aproape absolută. O campanie Dungeons and Dragons poate dura şi un an de zile, cu întâlniri săptămânale, dar un joc normal durează câteva ore. Foarte popular în străinătate, D&D are în România circa 100 de adepţi.

Arsenalul vrăjitorului

Peste 10.000 de cărţi de joc cu obiecte, creaturi, vrăji sau teritorii, şase milioane de jucători de pe şapte continente şi campionate mondiale organizate anual. Astfel se prezintă fascinanta lume Magic: The Gathering, cel mai cunoscut şi mai popular trading card game din lume, care în România se dezvoltă în comunităţi reduse, mai mult sau mai puţin underground.

În Magic, jucătorii sunt vrăjitori puternici (planeswaker), care se luptă cu alţi vrăjitori pentru glorie, cunoştinţe şi cuceriri. Pachetul de cărţi al fiecărui jucător (care trebuie să-şi întocmească din propria colecţie de cărţi un pachet unic de 60) reprezintă arsenalul său: vrăjile pe care le cunoaşte şi creaturile pe care le poate chema să lupte pentru el.

Jocul îmbină strategia cu colecţionarea de cărţi. În fiecare an, circa 1.000 de cărţi noi sunt lansate pe piaţă, astfel că numărul posibilităţilor este imens şi niciodată un joc nu va fi la fel ca precedentul. Cărţile de Magic se colecţionează şi pot fi schimbate cu alţi jucători. Un pachet de 15 cărţi (booster) costă 10 lei pe internet şi 15 lei în unele librării.

Pentru o colecţie cât mai variată şi cărţi cât mai rare, trebuie însă investite sume mai mari. Jucătorii au la dispoziţie cărţi din cele două tipuri principale: spells (vrăji) şi lands (pământuri, teritorii). Landurile dau "mana", energia magică de care vrăjitorul are nevoie pentru a face vrăji. Cărţile spells pot fi sorceries (incantaţii magice, ritualuri) şi instants, care au efect o singură dată, enchantments (farmece), cu un efect magic de durată, creaturi (monştrii care îl atacă şi îi iau din punctele de viaţă oponentului), sau artefacte, obiecte magice.

În duelul dintre vrăjitori, câştigă de cele mai multe ori cel care l-a adus pe adversar la zero viaţă (de la 20). Magic: The Gathering e o combinaţie de şah şi pocher, spune Dan Costin Tarko, organizatorul unor competiţii săptămânale care au loc în Bucureşti, de obicei în Preoteasa (Casa de Cultură a Studenţilor), în clubul Piranha din Regie sau la ultimul club de şah din Capitală.

Există elemente de strategie ca în şah plus trickuri şi blufuri ca la pocher. Elementele fantasy din joc provin din toată literatura europeană de gen, iar pe baza jocului au fost scrise romane şi au fost create seriale de animaţie. Magic a fost transpus şi în variantă de joc PC. Săptămânal, peste 20 de persoane se adună în Bucureşti pentru a juca Magic la competiţiile organizate de Omniludis (omniludis.ro), ce durează câteva ore şi au premii... în cărţi de Magic.

Jucătorii au între 15 şi 40 de ani şi sunt numai băieţi. Fetele nu sunt excluse, dar cele interesate nu rezistă prea mult, se lasă repede. Oamenii de la mesele din jur se apropie curioşi de ei şi întreabă ce joacă, "un fel de joc de cărţi?", dar pleacă la fel de nelămuriţi când primesc răspunsul. De aceea, numărul fanilor români ai jocului nu creşte într-un ritm prea alert.

"Am jucat cinci ani. După cinci ani, tot 20 de jucători erau în Bucureşti, dintre care zece prieteni de-ai mei cei mai buni. Aşa că m-am lăsat", povesteşte şi Tudor Şerban, care a făcut parte în 2003 din echipa României de la campionatul mondial de Magic, organizat la Berlin, eveniment ce a durat o săptămână întreagă. În străinătate există o latură competitivă foarte puternică a jocului, cu grand prixuri de Magic: the Gathering, pro toururi, cu premii de 30-40.000 de dolari, şi campionat mondial.

Războaie în miniatură

Băieţii s-au jucat întotdeauna cu soldăţei. Câţiva dintre ei - 50-60 în Bucureşti - au ajuns însă la ceva mult mai evoluat. Ei poartă bătălii cu armate formate din soldaţi în miniatură, şi luptă cu tactici şi reguli reale, pe terenuri cu dealuri şi cetăţi.

Jocul se numeşte Warhammer şi face parte din categoria tabletop miniature wargame. Zeci şi sute de miniaturi grupate în unităţi, cu conducători şi steaguri, unele pictate în culori vii, altele rămase cenuşii, străjuiesc rafturile unor dulapuri din singurul magazin/club de profil din Capitală, situat pe Strada Matei Basarab nr. 100.

La Warhammer, o armată costă de la 100-200 de euro până la 500 de euro. În cutie, figurinele de 2,5-2,8 cm înălţime sunt din plastic gri, dar pot fi pictate în culori speciale şi pensule foarte fine, după instrucţiuni destul de precise, care lasă însă loc pentru "personalizarea" trupelor.

Pictarea miniaturilor şi colecţionarea lor poate fi un hobby în sine. Majoritatea jucătorilor se concentrează însă pe bătălii, iar "cosmetizarea" armatelor intră uneori în sarcina prietenelor sau a soţiilor. La club pot veni şi neiniţiaţii, care nu au armate, şi pot împrumuta de aici miniaturi pentru a juca, iar un meci durează între una şi trei ore.

În varianta Game of Fantasy Battles a jocului, bătăliile se poartă ca în Evul Mediu, cu catapulte şi corpuri mari de infanterie, care se mişcă încet pe teren. Trupele pot fi de oameni, dar şi de elfi, pitici, orci, goblini, vampiri sau oameni-şopârlă, inspirate din universul lui Tolkien.

Fiecare rasă are propriile calităţi şi defecte, se mişcă şi atacă pe baza aruncării de zaruri, după reguli proprii, care se regăsesc în cărţi şi broşuri speciale. Armatele se comportă ca în realitate, iar uneori pot să se sperie şi să fugă. Warhammer 40.000 se petrece însă în viitor, cu armate moderne, creaturi şi vehicule de război, iar decorul preferat cuprinde ruinele unui oraş.

Historcal Wargames pune la dispoziţia jucătorilor pasionaţi armate reale cu care se pot recrea bătălii istorice: legiuni romane, armata lui Napoleon, cowboy din Vestul Sălbatic sau chiar oştile Moldovei şi Valahiei din timpul lui Ştefan cel Mare, pentru care regulile au fost scrise de Dan Minculescu, în cartea "Vlad the Impaler".

La 27 de ani, el a adunat peste 1.000 de figurine şi joacă Warhammer de şapte ani. Prima dată a auzit de joc în străinătate. Înainte să se deschidă clubul, organiza bătălii cu miniaturi pe acasă, dar îi era greu să-şi găsească oponenţi. Varianta istorică a jocului are o puternică latură educaţională, deoarece mişcând trupele, ajungi să înţelegi lupta, istoria şi de ce anumite bătălii au fost câştigate de unele armate.

Dincolo de ecranul computerului putem descoperi jocuri captivante, care ne pun mintea şi imaginaţia la contribuţie. Chiar şi online, dacă nu facem "supradoză", jocurile sunt o pasiune care ne îmbogăţesc viaţa.

Cele mai bine vândute jocuri PC din lume

The Sims şi add-on-uri (50 milioane de copii)
The Sims 2 şi add-on-uri (13 milioane)
World of Warcraft (10 milioane de utilizatori înscrişi)
StarCraft (9,5 milioane, împreună cu expansion pack-ul Brood War)
Half-Life (8 milioane)

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: