Premierul a admis că au fost “deficienţe inacceptabile” şi a vorbit despre responsabilitate. S-a lăsat cu demisii sau destituiri, până la nivelul unui secretar de stat de la Interne. De aici încolo, iţele se încurcă în plasa încâlcită a politicii româneşti. Ministrul Radu Stroe e, pare-se, de neatins. Aşa au hotărât câţiva inşi care s-au adunat, înainte de şedinţa de guvern, la sfat. Printre ei, şi Crin Antonescu – a devenit cumva membru în executiv?! – care apoi a declarat că “în niciun fel domnul prim-ministru nu a sugerat schimbarea ministrului de interne şi eu m-am opus. Demiterea unui secretar de stat nu este puţin lucru”. Nu. E mai puţin decât puţin. E un gest făcut doar pentru a calma atmosfera, poate-poate opinia publică înghite găluşca şi merge mai departe. Şi – tot pentru a “îndulci” situaţia – Victor Ponta a mai anunţat că va propune decorarea supravieţuitorilor şi a celor care au participat la acţiunea de salvare. Ceea ce mi se pare de un prost-gust enorm: după atâta bâlbâială instituţională, când publicul aşteaptă o analiză critică a situaţiei şi măsuri clare, premierul aruncă şi-un praf de sare în ochi, promiţând decoraţii. Nu putea să nu amestece una cu alta?

Tehnic vorbind, poate că aşa stau lucrurile, ca în raport: vinovaţi sunt cei care n-au localizat punctul în care se afla avionul prăbuşit, n-au transmis datele etc., etc. Dar harababura instituţională în a cui răspundere cade? Căci acest eveniment neprevăzut nu a făcut decât să scoată la iveală probleme mari şi adânci privind funcţionarea unor instituţii ale statului. Şi cine răspunde pentru felul în care, în timpul căutării şi imediat după aceea, diverşi şefi şi demnitari au dat comunicate aiurea şi s-au repezit să se dezvinovăţească spunând, care mai de care, că “au acţionat conform procedurilor” şi că “au avut o comunicare instituţională corectă” (cum a zis ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu)?

Stilul acesta al şefilor de ministere şi de instituţii de a se repezi să se dezvinovăţească şi să-şi apere căldura scaunului e meschin. Şi jignitor pentru cetăţeni. În faţa unei întâmplări tragice, care e “ocupaţiunea mintală” a demnitarului român? S-o întoarcă din vorbe, să-şi salveze imaginea, să dea comunicate seci şi neclare şi să se-mbăţoşeze că “vrea anchete”. Jignitor pentru cetăţeni e şi felul în care vreo patru-cinci inşi se adună să hotărască, pe criterii politice, cine răspunde şi cine scapă basma curată, pe baza unui raport preliminar.

Numiţi în funcţii pe veresie, prin grija partidului care “e-n toate” – şi nu pentru că şi-au dovedit vreo competenţă managerială, nu pentru că au viziune, nu pentru că au nişte soluţii la problemele ţării – bravii noştri miniştri sunt ocupaţi mai tot timpul cu câteva chestiuni: să-şi favorizeze clientela, să manevreze politicianist în favoarea partidului şi să apară la televizor ca să-şi “facă imagine”. Când şi cum să se mai gândească şi la rezolvarea problemelor? Şi, la o adică, “sistemul” îi salvează: sunt daţi afară vinovaţii “tehnici”, dar nimeni nu-şi asumă răspunderea politică pentru proasta funcţionare a statului, că doar suntem între “noi şi-ai noştri”, nu?

Aşadar: s-au făcut anchetele cerute, s-au găsit ţapi ispăşitori, lucrurile merg mai departe. Adică se întorc unde erau înainte de tragedia din Apuseni: statul merge prost, guvernanţii o ţin din cârpeală în cârpeală, la o adică apar la televizor şi o dau cotită. Un secretar de stat şi vreo doi directori? Prea puţin. La cât de prost merg instituţiile statului – nu numai când se întâmplă accidente, ci în viaţa de toate zilele – sunt mulţi care trebuie să plece acasă. De la câţiva miniştri în sus...