AUDIO Iulian Fota, consilier prezidenţial: „Uneori, presa joacă fals în problema Scutului“

Consilierul preşedintelui afirmă că statul nu poate face publice toate amănuntele legate de scutul antirachetă, dar nici jurnaliştii nu trebuie să speculeze pe această temă.

Anul 2010 a început în forţă, dacă este să privim la evenimentele cu consecinţe strategice pentru România. Şi nu e vorba doar de anunţul privind scutul antirachetă. Alegerile din Ucraina s-au terminat cu victoria lui Ianukovici. Dificultăţile economico-financiare ale Greciei au determinat reacţia concertată a partenerilor din UE.

Mai mult: se discută tot mai serios despre o guvernanţă economică la nivel european. Conferinţa pe teme de securitate, care se desfăşoară anual la München, a fost locul în care s-au pus în discuţie alianţele strategice ale Secolului XXI. Am discutat despre toate acestea cu consilierul pe probleme de securitate naţională al preşedintelui României, Iulian Fota.

Ion M. Ioniţă: În această perioadă se lucrează pentru noua strategie de securitate a României. Ce este nou în domeniu?

Iulian Fota: Suntem în faza de început, în care vrem să creionăm o bază pentru consultări publice. Va fi un proces larg de consultări, cu partidele, cu societatea civilă, cu organizaţiile civice, dar şi cu presa. Ce lucruri noi pot apărea? De pildă, cele legate de securitatea cibernetică, de cea energetică. Aceste lucruri nu erau atât de conturate acum trei-patru ani.

După aceea, s-a schimbat puţin paradigma de evoluţie a relaţiilor internaţionale. Competiţia dintre marile puteri devine principala caracteristică a sistemului internaţional. Dacă până acum sistemul internaţional era legat de răspunsul la terorism, de procesele mari de lărgire, accentul se mută. De pildă, s-a depăşit momentul în care Europa era o preocupare de securitate pentru Statele Unite.

Ovidiu Nahoi: Decizia privind scutul antirachetă a devansat cumva anumite discuţii legate de strategia de apărare?

I.F.: Strategia înseamnă un set de principii. Scutul este perfect compatibil cu obligaţiile noastre internaţionale, cu apartenenţa la NATO şi la Uniunea Europeană, cu interesele noastre. Scutul reprezintă o decizie în cadrul unei gândiri.

I.M.I.: Este o întreagă discuţie legată de reacţia Rusiei.

I.F.: Discuţia este falsă! Lumea nu înţelege că relaţiile internaţionale reprezintă o ştiinţă, presupun o minimă bază de cultură şi de cunoaştere. Dacă pentru a discuta economie e nevoie de studii economice, atunci de ce pentru a discuta relaţii internaţionale nu e nevoie de studii de specialitate? Relaţiile internaţionale devin un fel de Cenuşăreasă a dezbaterii publice.

O.N.: Spuneţi că cei care au pus problema aşa nu sunt informaţi?

I.F.: Unii dintre ei. O parte din presa de la noi face un joc care nu are corespondent în ceea ce se întâmplă în relaţiile dintre Statele Unite, UE şi Rusia, inclusiv în problematica scutului antirachetă. Relaţiile dintre SUA şi Rusia s-au îmbunătăţit, la fel relaţiile dintre UE şi Rusia. Scutul antirachetă este un proiect pe care SUA l-au propus mai multor state membre ale NATO. Mai mult, NATO are această idee pe agendă. Şi un ultim element, pe care eu pot şi vreau să-l spun, este că de la început a fost lansată Rusiei o propunere de participare la acest program.

Vechiul scut avea anumite caracteristici, care au fost modificate, tocmai ca să se dea satisfacţie Rusiei în acele îngrijorări de securitate pe care le avea. Deci, dacă a fost apăsat butonul „reset" în relaţiile americano-ruse, dacă au fost modificaţi o parte din parametrii tehnici ai scutului, nu mai vorbesc despre discuţii sau consultări, chiar credeţi că scutul este gândit să fie dezvoltat împotriva Rusiei?

O.N.: Ruşii au fost tot timpul la curent?

I.F.: Bineînţeles! În redactarea noului concept strategic al NATO, Rusia este informată cu privire la mersul discuţiilor. Nu trebuie intrat în retorica, uneori falsă şi periculoasă a unei părţi a mass-mediei, care inventează realităţi doar din dorinţa de extravagant şi de senzaţional. Sau mai ştiu eu ce jocuri pot fi aici...

I.M.I.: Au apărut informaţii că scutul ne va costa sute de milioane de euro. Care este realitatea?

I.F.: Am văzut această informaţie. Foarte interesant! Noi nu o aveam.

I.M.I.: Dar dumneavoastră nu aveţi o evaluare? Informaţiile senzaţionaliste, cum le spuneţi, vin şi pe fondul unei lipse de informare din partea autorităţilor.

I.F.: Eu înţeleg nevoia presei de informaţii. Dar dacă nu ai informaţia, pentru că este considerată de statul respectiv sensibilă şi nu poate fi pusă în circulaţie, atunci ea trebuie inventată? Şi în presă trebuie să existe un grad de responsabilitate când vine vorba de politică externă şi de securitate.

O.N.: Dar şi dumneavoastră trebuie să daţi dovadă de mai multă transparenţă, nu credeţi?

I.F.: De acord, dar unele lucruri nu se pot spune. Ne străduim să fim transparenţi şi vom folosi o serie de metode în perioada următoare pentru a da maximum de informaţii legate de acest proiect.

„Interpretări absurde"

Ştiţi ce am subestimat eu în dezbaterea privind scutul? Am subestimat gradul ei de antioccidentalism. Nu m-am gândit că un lucru atât de important pentru noi va stârni atât de multe discuţii. În multe cazuri, aceste discuţii nu au fost corecte nici faţă de interesele naţionale ale României, nici faţă de nevoia unei discuţii oneste, bazate pe fapte şi nu pe interpretări absurde.

S-a încercat specularea exagerată a unor elemente tocmai ca să se creeze senzaţia că este o decizie defavorabilă României. Iar asta este o mare minciună. Dacă faptul că această decizie ne leagă mai mult de Occident şi de Statele Unite deranjează pe unii, asta e o altă discuţie.

„Strategia de securitate va fi supusă dezbaterii publice“

„Moldova trebuie să aibă un plan pentru ce îşi doreşte"

O.N.: Ne aflăm la limita unei falii în cadrul sistemului global de securitate. Cum de asumăm această poziţie?

I.F.: Geografia este clară. Suntem limita de Est a Uniunii Europene şi a NATO. Dar aici este o dublă valenţă, pe care România trebuie să o joace. Pe de o parte, noi trebuie să fim o punte a UE şi a NATO către zona de Est a continentului să întindem mâna către Ucraina, Moldova, Belarus şi mai departe, către Georgia, Caucaz şi Asia Centrală. Ideea care ar trebui să-şi pună amprenta aici ar fi aceea de pod. Pe de altă parte, ideea de frontieră trebuie să fie foarte clar conturată atunci când vine vorba de crimă organizată, terorism, migraţie ilegală.

I.M.I.: Cum schimbă alegerile din Ucraina abordarea noastră regională?

I.F.: Nu o schimbă. Oricum, nu ne putem pronunţa până când nu se clarifică şi nu se conturează principalele politici ale guvernului de la Kiev şi ale noii preşedinţii, în relaţiile cu NATO şi Uniunea Europeană. În momentul de faţă noi spunem ceea ce spun toate ţările europene: că vom fi foarte bucuroşi să lucrăm cu noua conducere de la Kiev. Ucraina este o ţară importantă pentru UE şi NATO,
întotdeauna i-am tratat ca pe un partener special.

O.N.: Avem un plan pentru atragerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană?

I.F.: În primul rând, Republica Moldova trebuie să aibă un plan pentru ceea ce ea îşi doreşte. Este foarte important că în Republica Moldova este o guvernare pro-europeană. Sunt foarte bine primiţi în Occident. Cel puţin pe zona Washingtonului sunt nişte deschideri remarcabile.

O.N.: Problema este dacă UE mai are dorinţa de a se extinde şi dacă noi putem influenţa acest lucru.

I.F.: Credeţi că s-ar fi extins Uniunea Europeană cu România sau cu Bulgaria dacă noi nu eram hotărâţi? Discutam cu un oficial european de rang înalt despre aceasta, înainte de aderare, fiind şi eu conştient că unele lucruri încă mai trebuiau îmbunătăţite. Ştiţi ce mi-a spus? Că atunci când vezi că un popor vrea să fie european, nu poţi să-l dezamăgeşti. Poţi dezamăgi un conducător, dar nu un popor. Uniunea Europeană va fi sensibilă la acele ţări care doresc cu adevărat să se integreze.

Propunere chineză pentru Europa

Conferinţa pe teme de securitate de la München, la care am participat recent, a fost un dialog în jurul a două cercuri de putere. Primul cerc a fost al marilor actori internaţionali: Uniunea Europeană, Statele Unite, Rusia, China. Un al doilea cerc de putere a fost reprezentat de relaţia SUA-Uniunea Europeană.

Pentru prima dată, anul acesta a participat la conferinţă ministrul de Externe chinez. A fost, ca să zic aşa, giuvaerul reuniunii. Au fost discuţii foarte interesante, nu lipsite de împunsături şi de mici asperităţi. Este absolut clar că Uniunea Europeană şi Statele Unite au afinităţi prin natura valorilor comune, a istoriei, chiar dacă sunt şi diferenţe de viziune. Apoi, nu se poate spune despre UE că nu are o relaţie foarte bună cu Rusia.

China a venit cu o ofertă foarte interesantă pentru Europa, de dezvoltare şi mai mult a relaţiilor, plecând de la ideea că Uniunea este principalul partener economic al Chinei.

Baroneasa Catherine

Ashton a avut un cuvânt aşteptat şi apreciat. Pentru Uniunea Europeană, e important să-şi contureze o agendă strategică. De pildă, în relaţiile cu Rusia există diferenţe de opinie între statele membre. E nevoie de opţiune comună în problemele strategice mari.

Avem, de exemplu, o atitudine comună în ceea ce ţine de Orientul Mijlociu, avem o atitudine comună faţă de problematica unui Iran nuclear. Inclusiv Rusia a spus că este inacceptabil un Iran nuclear.

„Clivaj periculos între cei avuţi şi cei mai puţin avuţi"

Ion M. Ioniţă: Preşedintele României a participat săptămâna trecută la summitul european în care s-a luat decizia ajutorării Greciei, dar a fost invocată tot mai clar şi necesitatea coordonării politicilor economice ale statelor membre. Care credeţi că vor fi consecinţele acestor decizii?

I.F.: Cred că principala lecţie pentru noi este că integrarea în Uniunea Europeană este foarte importantă, însă accesul la resurse nu trebuie să ducă la ignorarea regulilor de bază ale economiei şi bunei guvernări. Grecia va fi ajutată pentru că solidaritatea europeană funcţionează. Au fost declaraţii foarte clare în acest sens, inclusiv ale preşedintelui Comisiei Europene. Dar, când e vorba despre declaraţii politice, păstrezi întotdeauna un semn de întrebare: vor veni oare şi faptele? Răspunsul pe care îl vedem astăzi este că da.

O.N.: Situaţia din Grecia este şi o lecţie pentru noi?

I.F.: Este o lecţie pentru toate ţările europene. Este foarte important pentru noi, ca o ţară care a aderat de curând la Uniunea Europeană, să vedem că funcţionează solidaritatea europeană. Dar să nu credem că această ajutorare este lipsită de un cost. Acest cost este reprezentat de reformele interne pe care trebuie să le facă Grecia.

Acolo, situaţia socială este tensionată, sunt mişcări de stradă. Pe de o parte, opinia publică înţelege nevoia statului de a depăşi dificultăţile, dar pe de altă parte, se pune întrebarea: cine plăteşte pentru depăşirea dificultăţilor? A apărut un clivaj care este deosebit de periculos pentru orice ţară, între cei mai avuţi şi cei mai puţin avuţi.

I.M.I.: Dar dacă există sentimentul că oricum te ajută UE, asta nu încurajează comportamentul iresponsabil al factorului politic?

I.F.: Este şi acesta un mesaj important. Ajutăm, dar ţările care au probleme trebuie să ia măsuri înainte să ajungă într-o situaţie critică. Capacitatea de ajutor e ca un elastic, putem să-l întindem, dar trebuie să avem mare grijă să nu-l rupem. Miza aici este cel mai important proiect al UE care este proiectul euro. A pune euro în discuţie din cauza unor dificultăţi din unele state ar da mari probleme Uniunii Europene.

Testul Adevărului

Stat contra bănci. Cine câştigă?

1 Băncile sau statul? Pe mine m-au trecut puţin fiorii când l-am auzit pe preşedintele Obama spunând că dacă băncile vor să se confrunte cu el, e gata să accepte această bătălie. Asta arată cât de serioasă era situaţia. Ar fi fost de neînchipuit o astfel de atitudine cu câţiva ani în urmă, când băncile erau foarte libere în a face ceea ce doresc pentru profituri.

Eu sper să nu se ajungă şi în Europa la aşa ceva. Dar dacă se va ajunge, băncile vor pierde. În relaţia stat-bancă, statul este mai puternic. Dar eu cred că va exista un compromis. Băncile vor avea inteligenţa să nu pună statul să aleagă între ele şi cetăţean, mai ales că această ecuaţie nu este una rigidă.

2 Rusia în NATO? Relaţiile dintre Occident şi Rusia conţin multe nuanţe. De exemplu, la conferinţa de la München, un reprezentant al Rusiei a conturat posibilitatea unei conlucrări cu NATO. Au fost mulţi din sală, și din partea Occidentului și din partea Rusiei, care au pus în discuţie inclusiv posibilitatea unei apartenenţe a Rusiei la NATO. Evident, sub formă de întrebare și în ideea căutării unui răspuns. Dar simpla enunţare a unei asemenea chestiuni poate arăta că ea se poate afla în discuţie, chiar dacă nu pe agenda oficială.

3 Noi alianţe? Globalizarea deja pune multă presiune pe noi, economic și politic. Şi este momentul să ne implicăm mai puternic în gestionarea acestei globalizări. Pentru a acţiona îţi trebuie know-how și parteneri. Niciuna dintre ţările mari, nici măcar SUA, încă cea mai puternică ţară din lume, nu își mai permite să acţioneze singură în gestionarea globalizării. De aici, o întreagă discuţie, aflată în plină desfăşurare: cine cu cine se aliază.

4 Mai susţinem Georgia pentru NATO? Occidentul este în favoarea garantării integrităţii teritoriale a Georgiei. Iar politica uşilor deschise rămâne. Această politică funcţionează de 60 de ani. Chestiunea lărgirii NATO este permanent pe masă. Că locul pe agendă este mai sus sau mai jos, aceasta este o altă discuţie.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările