Au ascuns 400 de grame de cocaină în rezervorul maşinii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cocaina a fost introdusă în două recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l  FOTO Poliţia Română
Cocaina a fost introdusă în două recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l  FOTO Poliţia Română

Poliţiştii antidrog şi procurorii DIICOT din Călăraşi au descoperit 400 de grame de cocaină disimulate în rezervorul unei maşini care venea din Germania. 6 persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri.

La data de 15 august, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Călăraşi din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi procurorii DIICOT. au realizat o prindere în flagrant, în Bucureşti şi au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în judeţul Călăraşi, la persoane bănuite de trafic de droguri, arată Poliţia Română într-un comunicat. 

Astfel, poliţiştii au depistat, în Bucureşti, 4 persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani, ce s-ar fi întors din Germania, cu două autoturisme şi ar fi avut disimulate, în rezervorul unuia dintre autoturisme, două recipiente din plastic de tip PET de 0,5 l ce conţineau aproximativ 400 de grame de cocaină. 

În continuarea cercetărilor, poliţiştii au efectuat 5 percheziţii domiciliare, în judeţul Călăraşi, în urma cărora au descoperit şi ridicat 44.250 de lei, 7.050 de euro, 300 de dolari, o doză de cocaină, mai multe telefoane mobile şi cartele.

Din cercetări au rezultat indicii că, în cursul anului 2020, 3 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 32 şi 41 de ani, ar fi comercializat cocaină, direct sau prin persoane interpuse. 

La data de 12 august, 4 persoane s-ar fi deplasat în Germania, de unde ar fi achiziţionat cele 400 de grame de cocaină, pe care le-ar fi introdus în ţară, acestea fiind destinate unor dealeri.

"8 persoane au fost conduse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Călăraşi, iar, la data de 16 august a.c., instanţa de judecată a emis mandat de arestare preventivă pe numele a 6 persoane", se mai arată în comunicatul Poliţiei Române. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite