Al treilea grup de români expulzaţi din Marea Britanie după Brexit a ajuns în ţară: „Am furat patru cuie şi m-a băgat la puşcărie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aeroportul Otopeni FOTO Inquam Photos
Aeroportul Otopeni FOTO Inquam Photos

Încă 24 de români s-au întors miercuri în ţară, după ce au fost expulzaţi din Marea Britanie, post Brexit. Numărul total al conaţionalilor cărora nu li s-a mai permis şederea în Marea Britanie pe motiv că au încălcat legea a ajuns la 100.

Al treilea grup de români expulzaţi din Marea Britanie a ajuns miercuri după-amiază pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă. După Brexit, Londra nu a mai stat pe gânduri şi a trecut la expulzarea străinilor condamnaţi pentru încălcarea legislaţiei naţionale, transmite Digi24.ro.

Prin urmare, după ce şi-au executat pedepsele, românii condamnaţi au fost obligaţi să se întoarcă în acasă, fără posibilitatea de a reveni în Marea Britanie.

„- De ce v-aţi întors în ţară?

- De şmecheri.

- N-ai făcut închisoare? N-ai fost acuzat acolo?

- Nu, nu, nu, m-a luat de pe aeroport şi am plecat înapoi, nu mi-a dat voie să intru în ţara lor.

- Şi îţi pare rău?

- Normal.

- Era acolo de muncă?

- Da, şi aici nu avem ce munci”, a declarat unul dintre românii expulzaţi pentru corespondenta Digi24.ro aflată pe aeroport.

Potrivit sursei citate, cei mai mulţi spun că nu au de gând să rămână prea mult în ţară.

„- Am furat patru cuie şi m-a băgat la puşcărie.

- Cât ţi-au dat?

- 14 luni.

- După cât timp te-au scos?

- După 14 luni, după ce am terminat sentinţa.

- Acum ţi-au zis că nu mai poţi să stai acolo?

- Da, 10 ani.

- 10 ani ai interdicţie?

- Da.

- Ce vei face în România?

- Nu, mă duc în Italia, că am familia în Italia, de 10 ani în Italia”, a spus un alt român expulzat din Marea Britanie.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite