Şefa Înaltei Curţi, despre decizia de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor: „Tristă şi stupefiantă”

Şefa Înaltei Curţi, despre decizia de eliminare a pensiilor de serviciu ale magistraţilor: „Tristă şi stupefiantă”

Miercuri judecătorii ÎCCJ vor vota dacă sesizează CCR cu privire la această lege. Judecătoarea Corina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi. Imagine: Ionuţ Murelan

Şefa Instanţei supreme Corina Cobu arată că decizia Legislativului  de a elimina pensiile speciale, printre care şi pensiile de serviciu ale magistraţilor, este una „tristă şi stupefiantă”. Judecătoarea Corina Corbu a emis un comunicat în care anunţă că miercuri, la ora 18:00, a convocat Adunarea Generală a magistraţilor la ICCJ.

Ştiri pe aceeaşi temă

Şefa Curţii Supreme, judecătorul Corina Corbu, critică într-o scrisoare deschisă votul Parlamentului de marţi prin care au fost eliminate pensiile speciale pentru magistraţi. Aceasta a catalogat decizia Parlamentului ca fiint una „tristă” şi stupefiantă”, şi pentru că a fost luată prin ignorarea totală a opiniei instituţiilro din sistemul judiciar.
 
 
„Decizia luată ieri de Parlamentul României a fost pentru mine, ca judecător şi cetăţean, tristă şi, aş spune, stupefiantă. Tristă, pentru că a fost luată într-o modalitate care ridică mari întrebări cu privire la previzibilitatea legii în ceea ce priveşte reglementarea statutului unor profesii care presupune dedicaţie şi privaţiuni pentru servirea interesului public (…) şi pentru că pare să fi fost luată, cel puţin în cazul magistraţilor, cu ignorarea flagrantă, chiar premeditată, a jurisprudenţei anterioare pe această temă a Curţii Constituţionale.  Stupefiantă nu prin rezultatul final, care era previzibil din declaraţiile publice, ci prin modalitatea concretă în care a fost luată, cu ignorarea completă a principiului cooperării loiale între autorităţile statului, cu ignorarea argumentelor aduse din interiorul sistemului judiciar de instituţiile reprezentative (…)”, arată şefa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 
În finalul documentului, judecătoarea Corina Corbu vorbeşte şi despre numărul pensiilor de serviciu din sistemul judiciar, despre care face precizarea că nu sunt exacte, ci bazate pe ce a identificat „în presă” preşedintele ICCJ.
 
„Numărul pensiilor de serviciu ale magistraţilor aflate în plată: 3800-4000. Cele ale grefierilor, aproximativ 1800-2000. Numărul pensiilor aşa-zis-"speciale" care vor rămâne în plată şi în condiţiile intrării în vigoare a propunerii legislative adoptate ieri de Parlament aproximativ 170.0001. Volumul total de activitate al instanţelor judecătoreşti în 2018, pentru că sunt ultimele date statistice disponibile public, -.2.946.106 de dosare. Calculaţi dumneavoastră câte milioane de oameni setăflă în spatele acestora şi apelează anual la serviciul public al justiţiei. Încărcătura medie de dosare per judecător în 20181129 cauze/judecător la judecătorii, 655 la tribunale, 58613 curţile de apel, 1152 de cauze/judecător2 la nivelul instanţei supreme”, arată şefa Înaltei Curţi.
 

Restul scrisorii deschide trimisă de şefa ÎCCJ, Corina Corbu

 
Ca judecători suntem educaţi să ne inhibăm partea emoţională, în speciai în comunicarea publică. lnsă nu trăim închişi în sediul Înaltei Curţi de Casaţie de Justiţie, facem parte din societate şi cunoaştem că opinia majoritară a cetăţenilor la acest moment este în mod vehement împotriva pensiilor de serviciu. De asemenea, nu îmi voi permite niciodată să spun într-o ţară democratică că societatea greşeşte sau că opinia poporului român poate fi ignorată.
 
Pot spune însă cu toată responsabilitatea că ea este bazată în mare parte pe împrejurarea că de o lungă perioadă de timp celelalte puteri ale statului tratează justiţia, de multe ori, în cel mai bun caz ca pe o „Cenuşăreasă", iar, în cel mai rău caz, ca pe o ramură a puterii de stat de rangul doi, care trebuie pusă la locul ei, pentru a nu „deranja„ celelalte puteri ale statului.
Sunt de acord, a venit timpul să punem justiţia la locul ei, respectiv pe o poziţie de egalitate şi de echilibru în raport cu Executivul şi Legislativul în arhitectura instituţională a României. Aceasta nu înseamnă să tolerăm deficienţele sistemului judiciar, de care şi noi suntem conştienţi şi facem tot ceea ce este posibil pentru a le remedia într-un termen cât mai scurt; dimpotrivă, poate însemna să tratezi cu exigenţă calitatea serviciului public al justiţiei, dar trebuie să faci acest lucru asigurându-i resursele necesare pentru a se putea reforma şi pentru a se putea dezvolta, inclusiv o finanţare corespunzătoare.
Mai pot spune că atitudinea negativă a publicului faţă de justiţie în chestiunea pensiilor de serviciu mai are la bază, în mod justificat, gravele excese semnalate în acest domeniu în cazuri particulare. Ţin însă să amintesc că marea majoritate a acestor excese au ca sursă imperfecţiuni legislative pe care nu autoritatea judecătorească le-a introdus şi pe care nu autoritatea judecătorească nu le-a corectat timp de ani de zile, preferând să le ignore. Aceste excese trebuie corectate, cu fermitate. După cum trebuie remediate şi celelalte disfuncţii existente la nivelul sistemului judiciar. Nu se poate însă atinge un astfel de rezultat afectând cea mai importantă resursă de care beneficiază orice sistem judiciar, respectiv cea umană. 
 
În sfârşit, pot spune că nu mulţi s-au gândit la acest moment la consecinţele pe termen lung ale unei astfel de măsuri. Nu s-au gândit în mod cert la cât de greu ne va fi pe viitor să mai atragem cei mai buni tineri jurişti spre profesia noastră, nu s-au gândit la ce înseamnă să demotivezi judecătorii, în condiţiile unui sistem care deja este caracterizat de supraîncărcare, de inflaţie legislativă şi de practică neunitară, şi în mod cert nu s-au gândit cât de apărat sau, dimpotrivă, cât de vulnerabil se va simţi un cetăţean într-un litigiu cu statul sau chiar cu un alt particular, după ce, poate chiar spre satisfacţia lui iniţială, a văzut cum statutul profesional al celor care sunt chemaţi să il judece, în condiţii de independenţă şi de imparţialitate, a fost practic călcat în picioare. Şi mai îndrăznesc să spun că aceia care încurajează sau care cred că pot profita de pe urma creării unui conflict artificial între societate şi autoritatea judecătorească pe tema pensiilor de serviciu — şi mi¬aş fi dorit, ca om, să nu trebuiască să menţionez aici contrapunerea stupefiantă emisă în spaţiul public între pensiile de serviciu şi alocaţiile de stat pentru copii — uită de faptul că aceste consecinţe negative se vor răsfrânge asupra noastră, a tuturor, în primul rând în calitate de cetăţeni. 
 
Sunt datoare să o spun din nou — pensiile magistraţilor nu sunt "pensii speciale" şi nu sunt nici "pensii nesimţite". Excesele trebuie sancţionate şi corectate, însă pentru marea majoritate a colegilor mei pensiile de serviciu sunt o garanţie a independenţei, sunt un element care le permite să îşi îndeplinească funcţiunea socială. Pensiile de serviciu ale magistraţilor includ o componentă contributivă şi o altă componentă compensatorie, aceasta din urmă reflectând tocmai incompatibilităţile şi interdicţiile la care sunt supuşi. În pofida legendei induse la nivelul percepţiei publice, pensiile de serviciu nu sunt o invenţie românească, e suficient să ne uităm la situaţia din instituţiile Uniunii Europene şi din majoritatea statelor membre. În pofida unei alte legende induse la nivelul percepţiei publice, nici salariile şi nici pensiile magistraţilor nu sunt nici cele mai mari şi nici "nesimţite" şi cred că e suficient ca oricine este interesat să verifice pe plan intern situaţia din alte instituţii sau entităţi publice sau situaţia fie şi numai din ţările din regiune. Poate că media salariilor magistraţilor este într-adevăr semnificativ mai mare decât în alte domenii, dar aceasta reflectă doar faptul că toţi judecătorii, de la inalta Curte până la cea mai mică judecătorie, infăptuiesc justiţia, trebuie să rămână independenţi şi imparţiali şi sunt supuşi aceloraşi restricţii şi incompatibilităţi. Ca urmare, doar instanţele sunt ierarhizate, nu şi judecătorii, astfel încât diferenţele de salarizare pe parcursul carierei profesionale nu pot fi la fel de evidente ca în cazul altor profesii.
 
Remarc cu regret că, pe plan european, tendinţa judecătorilor este în prezent de a solicita creşterea vârstei până la care pot rămâne în profesie, în timp ce pe plan intern posibilitatea ieşirii la pensie reprezintă pentru mulţi colegi obiectivul, speranţa, care îi ajută să continue. E bine ca întotdeauna să îţi verifici informaţiile din surse independente, aşa că le voi adresa jurnaliştilor care s¬au ocupat de sistemul judiciar de o lungă perioadă de timp şi care îl cunosc îndeaproape să se pronunţe asupra cauzelor unei astfel de discrepanţe. Oare nu provine ea tocmai din condiţiile în care i se cere să funcţioneze justiţiei din România? Oare nu are drept cauză tocmai nenumăratele privaţiuni şi riscuri din care este compusă viaţa profesională a magistraţilor români?
 
Aud foarte des în ultima vreme afirmaţia că sistemul judiciar ne costă prea mult — salariile şi pensiile magistraţilor sunt "nesimţite", „in fond nu îi obligă nimeni să fie judecători", grefierii au „pretenţii absurde" etc. Cu privire la toate acestea pot doar reaminti că un sistem judiciar corect, eficient şi rapid este, pentru o ţară, din punct de vedere economic, echivalentul unei reţele de autostrăzi. Fără a se inţelege de aici că s+ar putea vreodată renunţa la una în favoarea celeilalte. Întrebaţi orice antreprenor care sunt condiţiile realizării unei investiţii şi nu cred că nu va menţiona infrastructura, o legislaţie previzibilă şi stabilă şi un sistem judiciar eficient şi rapid pentru soluţionarea eventualelor litigii. Cred că puteţi trage singuri concluziile în privinţa tuturor celor trei elemente, v-aş invita însă să ne gândim uneori nu cât ne costă o justiţie eficientă, ci cât ne costă, ca ţară, dacă nu o avem.
 
Aş dori să îmi exprim aprecierea pentru aceia care şi-au menţinut în această perioadă mintea limpede şi deschisă. Împrejurarea că s-au ridicat voci remarcabile, din afara sistemului judiciar, aparţinând unor avocaţi, membri ai altor profesii juridice, profesori universitari, analişti, jurnalişti, econonnişti, reprezentanţi ai societăţii civile, de toate orientările, care au semnalat riscurile unui demers ca acela de ieri a fost una dintre puţinele satisfacţii ale acestei perioade. Le mulţumesc şi vreau să îi asigur că nu aşteptăm nimic altceva decât obiectivitate în analiza serviciului public al justiţiei.
 
Doresc să transmit tuturor colegilor mei judecători un mesaj de solidaritate şi de unitate. Ştiu cu ce probleme se confruntă, ştiu că preocuparea lor constantă este cum să îşi exercite mai bine profesia şi să îşi administreze mai bine dosarele, iar evenimentele recente nu au făcut decât să le deturneze atenţia şi să le complice o activitate profesională deja dificilă. lar, ca judecători, nu uităm că în spatele fiecărui dosar se află oameni care îşi aşteaptă dreptatea. Îi asigur că voi face tot ce este posibil pentru a le garanta posibilitatea de a se apleca în linişte asupra cazurilor pe care le au de rezolvat, fără a fi nevoiţi să reacţioneze la astfel de evenimente, care ar trebui să rămână exterioare profesiei noastre. O voi face mai des şi mai ferm.
 
Însă o spun public, deşi deja efortul lor profesional este remarcabil, va trebui să îl sporim. Deşi inflaţia şi instabilitatea legislativă, care s-au transpus în ineficienţa mecanismelor de soluţionare alternativă a litigiilor, în supraîncărcare, în practică neunitară ne ridică probleme serioase, trebuie să creştem permanent calitatea activităţii noastre. Deşi rămânem fiecare dintre noi singuri cu conştiinţa noastră în aplicarea legii, trebuie ca, prin pregătire profesională şi deschidere spre dialog, să o aplicăm într-o modalitate unitară. Deşi suntem un corp profesional de elită, trebuie să manifestăm mai multă fermitate faţă de aceia dintre noi, puţini la număr, care neglijează să îşi facă datoria. Şi deşi ne confruntăm cu provocările unei lumi noi — revoluţia digitală, preocupările legate de schimbările climatice, schimbarea fundamentală a modalităţii şi a vitezei cu care se stabilesc şi se desfăşoară raporturile comerciale etc. — trebuie să facem efortul de a fi întotdeauna pregătiţi impecabil din punct de vedere profesional.
În general, indiferent de rezultatul final al demersului de ieri al Legislativului, nu este suficient să declarăm sau să demonstrăm la nivel teoretic că statutul nostru profesional trebuie protejat, ca o garanţie a statului de drept, ci trebuie să câştigăm acceptarea acestei necesităţi la nivel social.
Trebuie să demonstrăm societăţii, zi după zi, de fiecare dată când ne îmbrăcăm roba, prin imparţialitate, curaj, decenţă, politeţe, dedicaţie şi pregătire profesională, că merităm respectul ei şi acest statut , inclusiv în ceea ce priveşte pensiile de serviciu.
 
Este singura garanţie reală şi durabilă pentru ca astfel de demersuri să nu se repete. Trebuie să continuăm să facem justiţie, să o facem bine şi să arătăm cetăţenilor că îi respectăm şi că ne respectăm profesia.
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: