Cu binoclul, peste Văcăreṣti
0
Mulṭi bucureṣteni vor fi trecut cu maṣina, ca ṣi mine, pe lângă un dâmb verde, ce se înalṭă din buza ṣoselei, pe dreapta Căii Vitan-Bârzeṣti. Cu târgul ei de maṣini ṣi cu clădirile indecise stilistic, fie vechi sau noi, sărace sau rodul unor investiṭii pe care criza economică a ultimilor ani le-a cam îndoit, zona arată ca un coridor de trecere, dinspre nimic spre altceva.
Acest dâmb m-a intrigat dintotdeauna, căci dincolo de el se ghiceau doar norii liberi, ceea ce, într-un oraṣ care se luptă să se tot înalṭe ṣi să înghită cerul, pare un nonsens. Ocazional mai vedeam apărând de după movilă ṣi câte o siluetă famelică, de pescar, credeam eu, căci părea să care undiṭe ṣi găleṭi. Dar din mersul maṣinii îṭi dai cu greu seama.
Deṣi curioasă, n-am trecut vreodată peste această barieră verde, din varii motive. Dar o voi face, fiindcă, cunoscându-l la o conferinṭă despre oraṣele de mâine, Helmut Ignat, care a fotografiat cu mare aplicaṭie ṣi talent zona, m-a convins că avem acolo o comoară. Adică o deltă. Să-i zicem urbană.
Apoi m-a pus în legătură cu Cristian Lascu, editorul prestigioasei reviste National Geographic România, speolog, fotograf ṣi mare apărător al naturii, adversar al tropăitului civilizator al urbanizării. Ṣi, desigur, promotorul proiectului de protejare ca parc natural, a ariei Văcăreṣti, pe care Ceauṣescu voia creeze un lac de acumulare, pentru reglarea nivelului apelor, în caz de inundaṭii.
Istoria a vrut însă altfel. Abandonarea lucrărilor după 1989 a permis naturii să facă un miracol, pe această suprafaṭă de circa 200 ha, hrănită de douăzeci de izvoare subterane: Delta Văcăreṣti.
Incepând de astăzi, Ziua Mondială a Mediului, vă puteṭi urca la înăṭime, la etajul 17, într-unul din blocurile ansamblului rezidenṭial Asmita Gardens, ca să vedeṭi de pe cel mai înalt observator urban din România (ṣi din lume, susṭin organizatorii), cum ṣi-a reintrat natura în drepturi, acolo unde oamenii au lăsat în urmă betoane.
De azi, există acest Centru de observare a Parcului Natural Văcăreṣti.
Iar dacă nu ajungeṭi azi, o puteṭi face oricând, fiindcă platforma rămâne deschisă, pentru vizitare.
Interviul pe care l-am realizat cu Cristian Lascu vă poate servi ca stimulent ṣi ca punct de plecare.
Sanda Viṣan: - Suntem aproape de capătul unei adevărate epopei. Când a început ea?
Cristian Lascu: - A început în mai 2012 când, în urma semnalărilor făcute de câṭiva naturaliṣti pasionaṭi, am decis că subiectul “Delta dintre blocuri”, groapa Văcăreṣti, cu ecosistemul ei uimitor, merită un articol extins în revista National Geographic Romania.
Ṣansa a fost că am beneficiat de un fotograf de excepṭie, pasionat de fauna sălbatică, în general, care ṣi-a dedicat multe luni de lucru - vreo 30 de vizite făcute în timp de un an- pentru a surprinde cele mai intime aspecte ale vieṭii animalelor de acolo.
Aceste imagini, adevărate eseuri, sunt o pledoarie foarte convingătoare, fiindcă ne arată diversele specii, în diferitele lor stadii de dezvoltare, dar ṣi momentele dramatice, când niṣte ticăloṣi au dat foc la stuf ṣi am văzut părinṭii rotindu-se ṣi ṭipând disperaṭi, în timp ce puii ard de vii, în cuiburile lor.
Astfel s-a născut articolul “Delta dintre blocuri”, care prezintă paradoxul acestei oaze, dintr-un oraṣ aglomerat, dar în acelaṣi timp ṣi ideea că o asemenea oază merită să devină o arie protejată, pentru a putea astfel delecta ṣi generaṭiile viitoare.
S.V. Aici a intrat în ecuaṭie National Geographic, dar Asociaṭia “Salvaṭi Dunărea ṣi Delta” când a intervenit?
C.L. - Articolul a stârnit un mare interes în rândul televiziunilor, ce au făcut, spre cinstea lor, reportaje ample. Ele simṭeau interesul publicului pentru această situaṭie. Cu o opinie publică ṣi media favorabile, trebuia făcut ceva. Ministerul mediului se exprimase ṣi el clar în favoarea declarării unei zone protejate în această arie, dar urma să analizăm paṣii legali, pentru a constitui o arie protejată de acest tip.
Primul pas este avizul Academiei Române, aṣa cum zice legea noastră, ca ṣi alte legislaṭii. Acest aviz nu se dă pe un articol de revistă sau pe niṣte reportaje tv. Oamenii de ṣtiinṭă riguroṣi au nevoie de o argumentaṭie foarte solidă, sub forma unui dosar gros, în care să existe capitole despre tot ce este important acolo.
De aceea m-am adresat unui vechi prieten ṣi colaborator, Florin Stoican, de la Asociaṭia Kogaion, care a mai făcut astfel de proiecte. I-am spus că n-avem bani ṣi m-a asigurat că nu face aṣa ceva pentru bani. A depus trei luni de muncă serioasă, de coordonare, dar ṣi de redactare a unor capitole legate de geologie, geomorfologie, hidrologie ṣi partea de topografie.
Alte capitole consistente, de nevertebrate, au fost redactate de Irinel Popescu, acum conferenṭiar la Universitatea din Iaṣi, care a copilărit pe malurile gropii Văcăreṣti.
S.V. - Ṣi a studiat actualul ecosistem?
C.L. - Da, foarte amănunṭit, în special pe partea de nevertebrate, adică tot felul de gândăcei ṣi fluturaṣi, care sunt foarte importanṭi, pentru că aceṣtia sunt baza trofică.
A mai fost un capitol temeinic de floră ṣi vegetaṭie, redactat de un foarte prestigios botanist, dr. Gavrilă Negrean, ajutat de specialiṣti de la Grădina Botanică ṣi de la Muzeul de Istorie Naturală « Grigore Antipa »: Alexandru Iftime, care a făcut observaṭii asupra faunei de amfibieni ṣi reptile, descoperind chiar o specie rară de amfibian, echipa de ornitologi, în frunte cu Cristian Mihai, un pasionat care a pornit ca bird watcher - observator de păsări - ṣi a ajuns la actuala competenṭă, au semnalat în total 94 de specii de păsări, majoritatea în trecere, dar ṣi unele care cuibăresc acolo.
Am văzut cu ochii noṣtri ṣtiuci de o jumătate de metru, pe care le vânează –extraordinar lucru ! – niṣte vidre.
S.V. - Este aproape incredibil. Studiile acestea încearcă să formuleze ipoteze ṣi despre felul în care s-a populat această zonă dintre blocuri?
C.L. - E foarte greu de spus cum au venit vulpile, de exemplu, bizamii, sau vidrele. Cu siguranṭă nu le-a adus cineva. Ele probabil că prind momente când migrează, unele poate au venit din parcul natural Comana, altele pe Dâmboviṭa. Sunt supoziṭii, nimeni nu a dat până acum un răspuns satisfăcător. Cert este că există, avem dovezi fotografice ṣi video, imagini surprinse de camere cu senzori de miṣcare.
S.V. - In cât timp s-a creat acest ecosistem?
C.L. - În douăzeci ṣi cinci de ani.
S.V. - De când a fost părăsită zona de investiṭie.
C.L. - In 1988 a început proiectul de creare a lacului Văcăreṣti. Oamenii au fost evacuaṭi, a avut loc o serie de samavolnicii, dar, în general, cei care aveau case au fost despăgubiṭi, se pare, mulṭumitor : au primit 80.000 de lei ṣi apartament la bloc, cu chirie, pe care l-au cumpărat după revoluṭie. Dar foarte mulṭi posesori de grădini nu au fost despăgubiṭi. Cât de mulṭi, e greu de spus. Unii au primit terenuri la schimb, pe care le-au acceptat sau nu. Din aceste motive, situaṭia acolo este destul de complicată.
Nu voi obosi să spun că o asemenea situaṭie, cu drept de proprietate recunoscut, nu trebuie să fie o piedică în calea declarării unei arii protejate, aṣa cum prevede legislaṭia noastră, cea europeană ṣi cea internaṭională. Dacă proprietatea ar fi primat, nu s-ar mai fi făcut în lumea aceasta parcuri naturale. Este vorba de interesul public al ariei naturale protejate, care primează asupra altor interese, exceptând siguranṭa naṭională ṣi sănătatea publică.
Noi, de fapt, ce dorim? Ceva bun pentru bucureṣteni, o rază de speranṭă, într-o perioadă în care pe plan mondial această dezvoltare de-a dreptul metastazică a civilizaṭiei înaintează tot mai mult ṣi restrânge habitatul faunei sălbatice, pînă la dispariṭia unor specii. Este extraordinar acest exemplu, că putem convieṭui cu natura sălbatică, într-un oraṣ aglomerat ṣi destul de văduvit în ultima vreme, de spaṭiile verzi.
S.V. - Pe harta parcurilor naturale din România, unde s-ar plasa acest aproape împlinit parc natural?
C.L. - Ar fi, de departe, cel mai mic parc natural din România. Aceasta a fost ṣi dilema Academiei Române, într-o primă fază. Au spus: admitem valoarea ṣi bogăṭia biodiversităṭii, dar această suprafaṭă este ceva fără precedent.
Aici a intervenit foarte prompt directorul general al IUCN, Uniunea Internaṭională pentru Conservarea Naturii, care este o autoritate incontestabilă în domeniu. A trimis o scrisoare de sprijin, arătând că există parcuri naturale chiar mai mici: în centrul Berlinului există unul, jumătate din suprafaṭa Văcăreṣtiului, ca ṣi wetland-ul din Londra. Acestea se încadrează în categoria 5 IUCN ṣi sunt cu atât mai valoroase, cu cât pun alături natura sălbatică ṣi aglomerarea umană. Valoarea lor educaṭională ṣi recreativă este cu atât mai mare.
S.V. - Alte parcuri naturale au această problemă de proprietate, care presupun că a apărut odată cu legea restitutio in integrum, aplicată în România?
C.L. - Sigur că da. Este o mare problemă, dar legea ariilor protejate spune că proprietatea privată este inclusă în aria protejată, iar proprietarul trebuie să respecte legislaṭia specifică. Proprietarul unei păduri din Parcul Natural Bucegi sau Parcul Naṭional Piatra Craiului, să zicem, vrea să taie pădurea ṣi să facă bani.
Statul trebuie să folosească pârghiile pe care le are, în special cumpărând. Aceasta este soluṭia cea mai bună. Ṣi nu e vorba de sume mari. La un moment dat, Uniunea Europeană a alocat un buget de vreo 189 milioane de euro, care urma să fie folosit pentru cumpărarea tuturor pădurilor din parcurile naturale ṣi naṭionale ale României. Banii aceia au plecat în altă direcṭie, din păcate, iar în momentul de faṭă avem situaṭii foarte triste: o grămadă de pădure este tăiată în parcuri naṭionale, uneori la ras ṣi desigur că peisajul este mutilat ṣi faimoasa biodiversitate a României este anulată. Biodiversitatea ṭării noastre este găzduită de păduri în proporṭie de 75%. Distrugând-o, ucidem în acelaṣi timp ṣi promisiunea turismului pentru viitor, fiindcă nimeni nu vine să viziteze cioturi uscate.
S.V. - Nici Delta Văcăreṣti nu a fost scutită de astfel de intervenṭii agresive, nu-i aṣa?
C.L. - N-a fost scutită, pentru că aici ṣi-au găsit refugiu niṣte năpăstuiṭi, alungaṭi de soartă, care aici au găsit o oază de liniṣte ṣi de supravieṭuire inclusiv alimentară, pentru că, dacă mergeṭi, o să vedeṭi fazani, sau peṣti mari în apă. Prinzând păsări cu laṭul ṣi pescuind ṣi-au asigurat hrana. Ṣi-o prepară la niṣte focuri, sunt ca niṣte mini-triburi paleolitice. E o situaṭie dramatică. In viitor nu ne putem gândi că vor supravieṭui cu resursele zonei.
S.V. - E vorba, probabil, de câteva familii. Dar au fost ṣi intervenṭii masive de tăiere de arbori?
C.L. - Nu. Aceṣti oameni taie arborii, ca să se încălzească iarna. Nu-i puṭin lucru, fiindcă iarna-i lunga ṣi folosesc lemnul ṣi vara, ca să gătească. I-am mai ajutat noi cu butelii de aragaz. Prietenul meu, Helmut Ignat, a ṣtiut să cultive relaṭiile, să găsească soluṭii ṣi în final ṣeful clanului de romi, Gică, a devenit un adevărat ranger. Ne-a ṭinut tot timpul la curent, când au venit braconieri, când dădeau foc la stuf ṣ.a.m.d.
S.V. - Mai locuiesc acolo ?
C.L. - Nu, fiindcă a avut loc o întâmplare dramatică iarna trecută: una din colibe, cu copii înăuntru, a luat foc ṣi Gică, cu un spirit de sacrificiu extraordinar, a salvat cei mai mulṭi copii. A stat apoi vreo două luni în spitalul de arṣi. Un copil n-a putut fi însă salvat, a ars. Apoi s-au luat măsuri, li s-a dat o locuinṭă socială, dar ei vin des acolo.
S.V. - Dacă cineva ar vrea să se ducă acum în această zonă, trebuie să-ṣi pună cizme până la gât?
C.L. - Când plouă, e mlăṣtinos, o maṣină obiṣnuită străbate cam greu. Intr-un viitor apropiat, acum, când văd că bate un vânt favorabil în pânzele acestei năstruṣnice corăbii, numite Parcul natural Văcăreṣti, ne bazăm pe sprijinul multor voluntari, studenṭi de la facultăṭile de biologie, geografie, elevi de liceu care, cu sprijinul Poliṭiei Sectorului 4, care a manifestat o excepṭională solicitudine în a sprijini protecṭia zonei, probabil că va fi posibil să avem un fel de cvasi-permanenṭă.
Astfel de tineri pot deveni un fel de ghizi ṣi să începem să ne jucăm de-a parcul natural, chiar înainte ca el să existe. Se deschide, prin amabilitatea Alpha Bank, un punct de observaṭie pe un bloc din apropiere, un centru de vizitare, cu punct de informare. In jurul acestui punct vor gravita tinerii, fiindcă, la urma urmei, generaṭia lor va fi beneficiara acestui proiect.
S.V. - In general, în comunism, s-a industrializat masiv, fără grijă pentru natură. In ṭările ex-comuniste, există proiecte similare? Am întâlnit în concediu, un astfel de mic parc natural, pe coasta bulgară a Mării Negre, la Albena.
C.L. - In Praga există. Cehii sunt foarte avansaṭi în acest domeniu. Mai există în Berlinul de Est. Vă amintiṭi, era vestitul aeroport Tempelhof, delegaṭiile noastre oficiale acolo mergeau. S-a renunṭat la el ṣi s-a organizat un fel de plebiscit berlinez, cu întrebarea: ce vor să fie acolo? Majoritatea locuitorilor a vrut un loc pur ṣi simplu cu flori, copaci ṣi iarbă, pe care să ne întindem ṣi să privim cerul.
Toate aceste decizii sunt legate de un anumit standard de civilizaṭie ṣi o anumită cultură. Din păcate, trebuie să recunoaṣtem că în perioada comunismului, betonul dădea tonul, în nici un caz conservarea naturii. La noi, natura a supravieṭuit destul de bine, pentru că dezvoltarea industrială ṣi cea turistică au ocolit zonele muntoase, sălbatice. Ceea ce nu se mai întâmplă acum, când nu avem autostrăzi acolo unde avem mare nevoie de ele, din cauza blocajelor formidabile, dar construim autostrăzi la 2.000 m ṣi încurajăm dezvoltare urbană, în zonele care ar trebui să rămână mai sălbatice, fiindcă acesta este farmecul ṭării noastre. Inteleg să ajung pe o autostradă civilizată la poalele muntilor, acolo să am facilităṭile de cazare la mici pensiuni, nu în blocuri ṣi de acolo să plec în sălbăticia munṭilor. Dacă autostrada mă duce direct în crestele munṭilor, unde va mai fi acest patrimoniu natural, care este o resursă ṣi o speranṭă?
Susṭinătorii proiectului “Parcul natural Văcăreṣti” au prezentat evoluṭia demersurilor pentru înscrierea acestei zone ca arie protejată, la secṭiunea de dezbateri a “Săptămânii designului românesc”, desfăṣurată în mai, la Palatul Camerei de Comerṭ Bucureṣti. Cu acest prilej, secretarul de stat în Ministerul Mediului ṣi Schimbărilor Climatice, Anne Jugănaru, a dat asigurări că, după avizul favorabil al Consiliului General al Municipiului Bucureṣti, deja obṭinut, proiectul acestei zone protejate ocupă un loc prioritar pe agenda guvernului.
Expoziṭia centrală de la Romanian Design Week a cuprins ṣi o secṭiune realizată de asociaṭia “Save or Cancel”, privind integrarea zonelor verzi din Bucureṣti, în conceptul de dezvoltare urbană a capitalei.
S.V. - Când estimaṭi că se va deschide Parcul natural Văcăreṣti?
C.L. - Dacă nu apar obstacole majore ṣi dacă lucrurile decurg cum au început, adică într-un ritm destul de alert, dacă vom avea tot cadrul legal, rezolvat ṣi hotărârea de guvern, emisă până la sfârṣitul anului, în paralel vom scrie proiectele.
Există o mare simpatie internaṭională pentru acest proiect. In 2012 noi am găzduit la Bucureṣti un eveniment foarte important: Congresul mondial Ramsar al zonelor umede. Mulṭi au spus că, după marea conferinṭă NATO, de la Bucureṣti, acesta a fost cel mai mare eveniment internaṭional, găzduit de ṭara noastră, după revoluṭie. Au participat miniṣtrii mediului ṣi reprezentanṭi proeminenṭi din 200 de ṭări.
Atunci a fost prezentat in extenso, pentru prima oară în public, proiectul Parcului Natural Văcăreṣti. Apoi, directorul general Ramsar a venit în groapa Văcăreṣti ṣi apoi a trimis scrisori de susṭinere, subliniind că ar fi un proiect deosebit de oportun pentru Bucureṣti ṣi pentru România.
De asemenea, ṣeful WWF (World Wide Fund for Nature), s-a dus la Văcăreṣti ṣi a fost foarte impresionat, trimiṭând scrisori de susṭinere. Ṣi directorul Comitetului european pentru spaṭii peri-urbane, căruia i-am făcut o prezentare, a trimis scrisori de susṭinere, subliniind că realizarea acestui proiect ar arăta că România este, ṣi din acest punct de vedere, o ṭară europeană.
S.V. - Aṣadar, dacă avem hotărârea de guvern până la sfârṣitul anului…?
C.L. - Dacă o avem, eu cred că vom obṭine fonduri europene suficiente, pentru ca această zonă să poată fi amenajată potrivit principiilor dezvoltării durabile, pentru arii protejate.
S.V. - Adică peste un an de zile?
C.L. - Să zicem. Anumite lucrări vor dura probabil mai mult, dar nu e vorba de lucrări de mare amploare, fiindcă sunt incompatibile cu aṣa ceva.
Un atú ar face ca acest parc natural din Bucureṣti să fie printre cele mai grozave din lume: digul, care a fost făcut pe vremea lui Ceauṣescu, pe bani grei, luaṭi din bugetul poporului român ṣi care separă oaza de natură, de oraṣul aglomerat.
S.V. - Este o construcṭie încă sigură?
C.L. - Este perfect, are 15 m înălṭime. Trebuie să fie însă bine integrat în peisaj, înverzit, exceptând pistele de plimbare ṣi cele pentru bicicliṣti ṣi skate board-iṣti. In dig trebuie infipte ici, colo, niste construcṭii mici, puncte de observaṭie ṣi spaṭiile administrative ale parcului, de unde ranger-iṣii, cu binocluri, să poată supraveghea zona.
Dar în primul rând ar fi o promenadă foarte bună pentru bucureṣteni, iar cei care doresc, pot trece, pe niṣte podeṭe, spre zona salbatică, ca să vadă miracolul vieṭii.
Cu paṣi mici vom atrage voluntari, dar ṣi comunitatea de afaceri, care pare ṣi ea interesată, fiindcă un oraṣ care are un asemenea parc natural este mai atractiv, din toate punctele de vedere.
Se încarcă comentariile...
