CAZUL CARE A ŞOCAT BUCUREŞTIUL Un pahar de Coca Cola l-a dat de gol pe chinezul care a tranşat şi a fiert doi oameni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Adevărul" vă dezvăluie povestea unui dosar care a făcut istorie în România, în 1995. Atunci, Zhao Tun Guo, membru al Triadei (mafia chineză), împreună cu alţi doi complici, au tranşat şi au fiert doi conaţionali, după care le-a aruncat măruntaiele în toaletă.

Mai groaznic este că principalul vinovat de acest măcel se află acum în libertate, după ce a fost achitat de celebra judecătoare Viorica Dinu.

Asta deşi anchetatorii bucureşteni aveau dovezi zdrobitoare împotriva lui, adunate de-alungul a 12 ani cât a stat ascuns în Cehia. Acesta a fost condamnat anul acesta la 20 de ani de închisoare după ce a fost eliberat în 2010.

Mai exact, în urmă cu 16 ani, Zhao (47 de ani), împreună cu alţi doi complici aveau să comită una dintre cele mai atroce crime făcute vreodată de nişte străini în România. Cei trei asiatici au mers acasă la doi conaţionali de-ai lor, comercianţi care vindeau acareturi în complexul comercial Europa.

Scopul vizitei ascundea de fapt intenţiile un măcel fără precedent: doi chinezi, cu familie, stabiliţi în România, după ‘90, aveau să-şi găsească sfârşitul în cel mai barbar mod cu puţinţă. Zhao i-a jefuit de 40 de milioane de lei vechi şi 5.000 de dolari, i-a strangulat cu o funie şi le-a sfârtecat cadavrele cu un ferăstrău şi două satâre, ca pe nişte animale de abator.

Chinezii “kamikaze”

După ce i-a spintecat, asasinul a dus mai departe planul criminal: le-a fiert o parte din măruntaie într-un cazan de rufe şi le-a aruncat în toaleta apartamentului. Restul de viscere le-a depozitat în câteva găleţi găsite în bucătăria locuinţei iar mustăţile celor două victime le-a depozitat într-o solniţă.

La două zile după ce au comis măcelul, cei trei au ieşit fugind din bloc şi s-au urcat val-vârtej într-o Dacie. Asta a atras atenţia unui echipaj de poliţie care s-a luat după urma lor. După o urmărire ca-n filme, au reuşit să-i imobilizeze pe cei trei. Oamenii legii habar n-aveau ce ascund cei trei chinezi, însă şi-au dat seama cu cine au de-aface când au descoperit în portbagajul maşinii un adevărat arsenal: pistoale şi grenade. La puţin timp, anchetatorii au fost sesizaţi şi de măruntaiele găsite în canalul din faţa blocului din care fugiseră cei trei suspecţi.

Aceştia au percheziţionat apartamentul în care s-a comis dublu asasinat, unde au avut parte de o imagine de coşmar: locuinţa arăta ca un abator, plină de sânge, iar în bucătărie şi în baie stăteau depozitate resturi de organe, în găleţi.

Criminalul a fugit în Cehia, unde a sechestrat mai multe persoane

Poliţiştii au luat amprente de pe toate obiectele găsite în casa groazei şi, pe baza unei urme papilare, găsite pe un pahar de Coca Cola, s-a stabilit că aceasta aparţine chinezului Zhao Tun Guo. Dovezile se sudau, mai ales că la toate astea s-au mai adăugat şi urmele de pe degete şi de pe cele 32 de filtre de ţigări fumate de chinez în timpul asasinatului.

Poliţia a demarat cercetările, în acelaşi an s-a început urmărirea penală faţă de Zhao şi ceilalţi complici, iar în 1997 au fost trimişi în judecată. De-abia în 2002 aceştia au fost condamnaţi la 25 de ani de închisoare. Prea târziu însă, Zhao şi unul dintre complici au apucat să fugă din ţară. Principalul suspect se ascundea în Cehia, acolo unde nu a pierdut timpul degeaba: a fost acuzat şi de trafic de persoane.

 De-abia în 2007 a fost extrădat în România pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Acesta şi-a schimbat avocatul de nenumărate ori.  A făcut testul poligraf şi l-a picat. Mai mult, la detectoruld e minciuni, pe foaia de de consimţământ a scris că „e deranjat la stomac”, în ideea de a-şi motiva eventualele „derapaje” emoţionale care l-ar fi putut da de gol. Spera totuşi că aceste artificii îl vor scăpa de închisoare.

Achitat de judecătoarea Viorica Dinu

Poliţiştii răsuflau liniştiţi, omul împotriva căruia au adunat probe timp de 12 ani, şi pentru care formulaseră acuzaţiile de omor calificat, tâlhărie, tentivă de omor, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materialelor explozive şi radioactive, profanare de morminte şi trecere frauduloasă a frontierei va ajunge la închisoare.

Justiţia română însă, mereu suprinzătoare, mai ales prin sentinţele date de către judecătoare Viorica Dinu, decide pe 30.03.2010 să-l achite pe chinezul care a comis crimele.

Culmea deciziilor judecătoreşti s-a produs însă în luna mai a acestui an, când Curtea de Apel a restituit Tribunalului dosarele cu motive de apel împotriva sentinţei dată de judecătoarea Viorica Dinu, în 2010.

Astfel, anchetatorii sunt puşi acum în aceeaşi situaţie ca cea din 1995: să-l caute pe cel mai odios asasin chinez de care s-a auzit în România şi care, probabil, a fugit din ţară.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite