Un pamânt nou, deşi mai de demult, (des)prins (d)in alte constelaţii, cu oameni - vechi şi noi – decişi să-şi schimbe viitorul, să iasă din anonimat, să re-câştige identitatea şi să-şi altoiască autonomie.

 Circumstanţele dramatice de acu două decenii şi ceva au amărât existenţa multora, dar au fericit-o pe a noastră, de azi. Patriotismu-mi ultimilor ani este pentru mine o descoperire eliberatoare şi obligantă, în acelaşi timp. Tentaţia unui destin alternativ altundeva decât în Moldova a fost întotdeauna mare, în cazul meu. A fost o întâmplare faptul că am rămas. Şi tot această “întâmplare” a fost “monedă de schimb” pentru o viaţă fericită de familie. Din 2009 nu mai este o întâmplare că încă mai sunt. Este o alegere. Iar preţul  acestei alegeri încă doare. Mi-am dat şi am dat Moldovei o şansă. Este totuşi o provocare să te împaci cu tine însuţi şi să fii fericit pe un petic de pământ, zdruncinat de povara amintirilor regăţene, ale nostalgiilor epico-sovietice şi a fantomelor “capitalismului destructiv”.

 Draga mea Moldovă, mă doare impasul tău identitar. Văd oameni pierduţi, acasă sau prin lume, sau certaţi, cu sine sau cu alţii, sau nemulţumiţi de tine sau de sine… Şi înţeleg că e încă  foarte mare decalajul dintre identitatea moştenită, identitatea achiziţionată şi identitatea râvnită. Iar întrebările “Cine sunt?” şi “Încotro mă îndrept” sunt mai potrivite acum pentru tine, Moldovă, decât pentru oamenii tăi.

 Draga mea Moldovă, mă doare inconsecvenţa ta. Cunoaşterea trecutului tău ştiu că va asigura schimbarea viitorului tău. Aş vrea ca tu şi oamenii tăi să vă asumaţi această responsabilitate şi să şi faceţi ceva, orice: mic sau mare, mediatizat sau nu, în oraş sau în sat, aici sau acolo, în familie sau la şcoală – astea nu contează, doar să fie eficiente. Şi cât mai repede. Am cam pierdut timp…e mare penuria de patriotism, iar soluţii injectabile nu s-au inventat deocamdată.

 Draga mea Moldovă, mă doare ezitarea ta. Ba te împiedici, ba bâjbâi prin întuneric… Încercările nu pot garanta rezultate, ci doar niţcaiva experienţă. La fel precum şi intenţionalitatea. Oportunităţile sunt reperate doar de cei cu aspiraţii. Moldovenii au vise, dar ţie îţi lipseşte dinamismul. Dacă nu acum, atunci când, Moldova?

Azi mi-am iertat dezertarea, iar ţie...ţi-am iertat totul. Pentru că fiicelor mele le place de tine. Pentru că aici e Omul. Pentru că aici e casa şi acasă. Pentru că aici e Mama. Pentru că în pământul tău sunt mormintele unor dragi. Pentru că ai Oameni. Pentru că ai piesaje incredibile. Pentru că ai soare şi ploaie exact cât îmi place mie. Pentru că ai apusuri promiţătoare şi răsărituri alintătoare. Pentru că ai pământ roditor. Pentru că Limba Română este atât de melodioasă. Pentru că ador ia. Pentru că înveţi din mers să transformi paradoxul schimbării într-o călătorie de transformare. Pentru că împreună cu tine am exersat trezirea. Pentru că îmi oferi, alternând, experienţele neputinţei şi ale atotputeriniciei. Pentru că aici am învăţat să înlocuiesc “de ce”-ul sfâşietor cu “ce”-ul proactiv şi “cum”-ul eficient. Pentru că aici am devenit ceea ce sunt.    

 Chiar şi aşa, de mâine, nu ştiu ce mai fac, Moldovă. Pentru că patriotismul meu nu e constant, din păcate (admit că sună ciudat această fluctuaţie). Mi se stinge periodic flacara care mă încălzeşte. Şi se reaprinde, cu fidelitate, de fiecare dată. Doar că nu ştiu să-ţi zic cât voi mai fi fidelă.

Astăzi e o zi de bucurie pentru mine. Nu pot însă sa-mi garantez elanul. Dar îmi doresc. Şi îţi doresc, Moldovă, mulţi ani!