Două adolescente din Făleşti, în stare gravă după ce s-au aruncat în gol de la etajul 4

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două adolescente, de 15 şi 16 ani, din oraşul Făleşti, au fost spitalizate în stare gravă după o cădere de la înălţime. Poliţia investighează versiunea unei tentative de suicid. Cazul a fost raportat de un bărbat, care le-a văzut pe cele două fete sărind  în gol de la etajul patru al unei construcţii nefinalizate de la marginea oraşului.

Apelul la 112 a fost făcut aseară, în jurul orei 17.00. La sosirea ambulanţei, fetele erau conştiente şi au fost duse la Spitalul raional. Mai târziu, una dintre ele a fost transportată la Chişinău, la Institutul Mamei şi Copilului. Solicitat de IPN, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Maxim Cazacu, a spus că adolescenta de 15 ani are fractură de coloană şi este în stare foarte gravă.

Vicedirectorul medical al Spitalului raional Făleşti, Nicolae Andrieş, a spus că şi cea de-a doua tânără este în drum spre Chişinău. Aceasta a suferit traumatism la coloana vertebrală, cu lezarea măduvei spinării, fără dereglarea funcţiei organelor bazinului şi membrelor inferioare. Tânăra va fi supusă unei intervenţii chirurgicale.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite