Ştefan Vodă. Închisoare pe viaţă pentru un bărbat care a comis un omor după ce şi-a ispăşit pedeapsa pentru un alt omor

Ştefan Vodă. Închisoare pe viaţă pentru un bărbat care a comis un omor după ce şi-a ispăşit pedeapsa pentru un alt omor

FOTO simbol shutterstock

Un bărbat de 54 de ani din satul Talmaza îşi va petrece restul vieţii după gratii, după ce a fost recunoscut vinovat de omorul intenţionat al unui consătean. Verdictul a fost dictat sâmbătă, 1 august, după ce magistraţii au admis în mod integral solicitarea Procuraturii raionului Ştefan Vodă de a-l condamna la detenţiune pe viaţă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Corpul neînsufleţit al victimei a fost găsit pe 13 iunie curent, într-o râpă din satul Talmaza de o localnică, care i-a anunţat pe oamenii legii.
 
La scurt timp, procurorii din Ştefan Vodă au stabilit circumstanţele celor întâmplate, făptaşul fiind reţinut, iar ulterior arestat, până la sentinţă aflându-se în custodia statului.
 
Potrivit probatoriului, în seara zilei de 12 iunie, inculpatul împreună cu consăteanul au servit băuturi alcoolice, iar la un moment dat între ei s-a iscat o ceartă. Inculpatul i-a aplicat victimei multiple lovituri cu mâinile şi picioarele, după care l-a îmbrâncit într-o râpă din localitate şi a plecat acasă.
 
Fiind audiat de procurori, inculpatul a declarat că a recurs la acest gest pentru a-şi răzbuna tatăl, care acum 10 ani, ar fi fost omorât de către victimă.
 
Inculpatul a mai fost în conflict cu legea, fiind anterior condamnat la 20 de ani închisoare pentru omorul, săvârşit cu o deosebită cruzime, al unei tinere. În martie 2019, acesta a fost eliberat, înainte de termen, din detenţie, iar peste un an a recidivat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: