Apariţia, în ultimul moment, a candidaturii, cu rost, al unui fost şef al unui serviciu de intelligence, mi-a readus în memorie momentul când acelaşi distins conaţional însoţea pe primul preşedinte postdecembrist, pe drumul acestuia către secţia de votare, taman în anul când stânga trebuia să demonstreze Occidentului capacitatea de a accepta alternativa la guvernare şi trecerea sa în opoziţie, pentru un timp echivalat cu un alt mandat prezidenţial.

Din această perspectivă, în turul întâi, fostul diplomat, devenit acum candidat prezidenţIal, cu imaginea sa anterioară, liberală, probabil va disloca un număr de voturi din tabăra dreptei, pe care, în turul al doilea, al alegerilor prezidenţiale, le poate orienta, la nivel declarativ, spre candidatul preferat acum de întâiul şef de stat, după decembrie 1989.

Cu alte cuvinte, pe lângă că avea mulţi candidaţi, dreapta are şanse de a mai pierde din simpatizanţi, prin apariţia enigmatică, dar cu minte, a celui care a ştiut tot timpul să îşi surprindă monitorii.

Din rândurile candidaţilor fără şanse de a ajunge în turul doi, câţiva speră la un tandem.

Precum cel neexprimat, dar vehiculat, în care actualul premier, să îl aleagă şi să îl anunţe - după primul tur al alegerilor prezidenţiale - pentru funcţia de viitor şef al executivului, pe preşedintele de acum al Senatului României.

După cum nu este exclus ca şi sobrul candidat al alianţei de dreapta să facă un tandem cu incisiva lideră a unei formaţiuni politice sprijinită public de actualul ocupant al fotoliului prezidenţial, de la Palatul Cotroceni.

Ceilalţi amatori de competiţie electorală câştigând notorietate sau un plus de vizibilitate, în viitoarele lor evoluţii în media autohtonă.

Cum vor evolua lucrurile în realitate vom vedea, ca simpli cetăţeni, ce-i drept... descoperiţi, în faţa surprizelor din arena politichiei mioritice, în săptămânile care urmează.

Tensiunea este mare, în creştere, unii formatori de opinie, chiar de pe acest website, brusc preferând să nu mai scrie, alte personaje să nu mai dea interviuri, decât după turul secund al alegerilor prezidenţiale, unii compatrioţi fiind brusc de negăsit la telefon, iar alţii plecaţi din localitate, sau în te miri ce instituţie de sănătate publică. Că nu se ştie...

Ce trebuie însă să se cunoască, pentru ca alegătorul să voteze în deplină cunoştinţă de cauză, sunt atribuţiile Preşedintelui României.

În prima dezbatere am pus sub lupă îndatoririle ce decurg, pentru şeful statului, din Strategia Naţională pentru Apărare.

De data asta, priorităţile politicii externe, din următorul mandat prezidenţial, au fost discutate cu compatrioţii Niculae Spiroiu, Ion M. Ioniţă şi Constantin Degeratu, mai jos fiind postate atât imaginile video, cât şi câteva afirmaţii, ale celor trei invitaţi, în studioul postului 6TV.

                                                                                   *****

Niculae Spiroiu:

*Din punctul meu de vedere ar fi bine ca viitorul preşedinte să insiste foarte mult, pe fondul unei relaţii normale, între instituţia prezidenţială şi executivul propriu-zis, ca în funcţia de ministru de externe să fie promovată o personalitate, un om politic agreat, pus de acord cu preşedintele.

*Având în vedere că România este membră atât a Alianţei Nord-Atlantice, cât şi a Uniunii Europene, cred că Bruxelles-ul ar fi un domeniu care ar arăta opţiunea preşedintelui României pentru cele două elemente, unul care asigură ţării noastre securitatea, celălalt care asigură progresul economic, cel social, democraţia.

*În definitiv şi Republica Moldova va fi susţinută la Bruxelles de România. Şi atunci, prezenţa la Bruxelles a preşedintelui României, la cele două entităţi este de natură să aibă ca obiect şi susţinerea Republicii Moldova. Şi după aceea este bine să meargă la Chişinău.

*Ar fi bine dacă recomandările generalului Degeratu ar putea să ajungă la actualii candidaţi, pentru funcţia de preşedinte.

*Ideea de unire trebuie să vină din Republica Moldova.

Ion M. Ioniţă:

*Legitimitatea preşedintelui vine din votul direct, popular, pe care oamenii sunt chemaţi să îl dea pentru o persoană, pentru ideile sale, pentru tipul de politică pe care îl face. Având legitimitatea votului popular trebuie să îi şi dai competenţe. Nu poţi să chemi oamenii cu drept de vot în România să vină să voteze pentru ce? Ca să ai numai reprezentare şi simbol este prea puţin. Şi atunci are atribuţii corecte, constituţional definite în siguranţă naţională, politică externă.

*Să nu uităm că atunci când vine la guvern, în cazuri extraordinare, conduce şedinţele executivului, să nu uităm că este preşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, participă şi la şedinţele Consiliului Superior al Magistraturii. Aria sa de competenţe este destul de importantă.

*În politica externă numeşte ambasadorii, care îl reprezintă şi pe preşedinte, nu doar România.

*Nu se poate discuta de o politică externă făcută numai de guvern, deşi guvernul are preeminenţă.

*Constituţia rămâne cartea de căpătâi a celui care vrea să ajungă preşedintele României.

*Preşedintele care va veni peste două luni, la Cotroceni, nu are timp să se califice la locul de muncă. Şi nu văd la candidaţi această preocupare, pentru un mesaj, pentru o proiecţie a ceea ce înseamnă, în viziunea lor, România, în probleme de politică externă. Discută tot felul de lucruri, conflicte personale, dar nu vedem proiectul, nu vedem cum se va situa România, care este mesajul pe care îl dă aliaţilor, în acest context tulbure, în care ne aflăm.

*Cine abordează discuţii despre Republica Moldova, între candidaţi?

*Acestea ar trebui să fie temele fundamentale.

Constantin Degeratu:

*Orice guvernare trebuie să producă bunăstare şi securitate, în condiţii de libertate, atunci când vorbim de democraţie.

*Preşedintele României este comandantul forţelor armate. Este singurul civil, din ţara asta, care are rol de comandant. Care înseamnă exercitarea unor atribuţii militare.

*Ministrul Apărării este un şef al forţelor de apărare, este şeful politic, pentru că este parte a executivului, cu rol politic, care are rolul de a aduce la îndeplinire politica de apărare elaborată de guvern, în baza Strategiei de Securitate Naţională şi de a asigura resursele corespunzătoare legislaţiei în vigoare, de a controla această activitate. Nu de a da ordine executive, în materie de acţiuni militare.

*Şeful Statului Major General este comandantul efectiv al acţiunilor militare, al operaţiunilor militare, al armatei, în sensul propriu al cuvântului. În calitate de comandant el intră în relaţie cu preşedintele, care este comandantul său superior. În calitate administrativă intră în relaţie cu ministrul, căruia îi este subordonat. Şi şeful Statului Major General şi ministrul sunt membri ai Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, membri cu drepturi şi îndatoriri egale.

*Viitorul preşedinte trebuie obligatoriu să se pregătească pentru reuniuni la nivel înalt, la NATO şi la UE, care se vor ţine atunci când sunt planificate.

*Apoi, vizita la Washington este proritară, pentru că securitatea noastră depinde şi de Parteneriatul Strategic, cu Statele Unite, care este încă vital pentru securitatea României.

*Din perspectiva relaţiilor cu celălalt stat românesc, prin voia istoriei, nu neapărat prin voinţa românilor, cu siguranţă că, în contextul actual, şi având în vedere starea de criză din această zonă a lumii, i-aş recomanda viitorului preşedinte, cât se poate de repede, o vizită la Chişinău şi una la Kiev.

*Ar fi vorba de o intensitate mare chiar, extremă, a colaborării regionale. Preşedintele ar trebui să meargă apoi, tot repede, la Sofia, la Budapesta, în Croaţia, în Grecia, în Turcia. E o problemă regională gravă. Cred că problema principală de securitate a României este insecuritatea regională.