Sergiu Tofilat, despre bătaia de la JurnalTV: „Regret acest incident”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
x

Vicepreşedintele Partidului Schimbării, ex-consilierul prezidenţial Sergiu Tofilat, a declarat că regretă că a sărit la bătaie la fostul viceministru de Interne Ghendaie Cosovan, chiar în emisie directă în timpul unei emisiuni.

„Îmi pare rău pentru incidentul din platoul Jurnal TV. A fost o situaţie în care n-am ştiut să-mi controlez emoţiile şi regret cele întâmplate. Violenţa este inadmisibilă, disputele nu se rezolvă cu astfel de instrumente, care nu ar fi natura sau cauza acestora. Regret acest incident”, a scris Sergiu Tofilat pe Facebook.

Amintim că fostul consilier al preşedintelui Maia Sandu, Sergiu Tofilat, actual vicepreşedinte al Partidului Schimbării, a sărit la bătaie, în emisie directă, la ex-viceministrul de Interne Ghenadie Cosovan.

Incidentul s-a întâmplat în seara zilei de marţi, 20 iulie, în timpul emisiunii „Ora expertizei”, de la JurnalTV.

La un moment dat, în timp ce cei doi polemizau, Sergiu Tofilat l-a numit „lepădătură” pe Ghenadie Cosovan. În replică, ex-viceministrul de Interne a luat de pe masă paharul cu apă şi l-a stropit pe Tofilat peste faţă. Tofilat nu şi-a putut stăpâni nervii şi l-a lovit cu pumnul în faţă pe Cosovan, după care l-a apucat de gât şi l-a trântit la pâmânt.

În studiou a fost chemată o echipă de medici, care i-a oferit asistenţă medicală lui Ghenadie Cosovan.

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite