Dezbatere „Adevărul“: Pe cine protejează legea privind datele cu caracter personal. Istoricii, juriştii şi ziariştii spun că unele interdicţii sunt absurde
0
Parlamentul a modificat ieri Codul Contravenţional, astfel încât şi persoanele cu funcţii de răspundere să fie pedepsite dacă fac publice date cu caracter personal contrar legii. Proiectul a readus în discuţie problema accesului la informaţiile de interes public.
Schimbările au stârnit nemulţumirea deputaţilor liberali, care au acuzat guvernarea că vrea astfel să interzică accesul la arhivele statului şi publicarea informaţiilor despre crimele din perioada sovietică. Mihai Ghimpu a amintit că în anul 2010, pe când era preşedinte interimar, a constituit o comisie pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar şi a permis accesul istoricilor la mii de documente păstrate la Serviciul de Informaţii şi Securitate şi la Ministerul Afacerilor Interne. Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim, a explicat că modificările sunt necesare pentru a racorda legislaţia noastră la cea europeană. Provocaţi la o dezbatere de „Adevărul“, mai mulţi istorici, jurişti şi jurnalişti au mărturisit că se ciocnesc adesea cu variate interdicţii, unele absurde, când scriu despre diferite persoane publice.
Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal
Este vorba de deportări, foametea organizată şi dosarele politice. Timp de 20 de ani aceste crime au fost ascunse, iar decretul semnat de mine în 2010 a făcut dreptate, aşa ca generaţiile de astăzi să cunoască ce s-a întâmplat cu buneii şi străbuneii lor. Puterea actuală doreşte însă tăinuirea călăilor regimului comunist şi a decis să interzică publicarea datelor cu caracter personal. Mai mult, guvernanţii vor să facă modificări în Codul Contravenţional şi să stabilească amenzi pentru cei care vor da publicităţii aceste date. Decretul din 2010 este democratic, constituţional şi absolut justificat. Presa, juriştii, istoricii, toată lumea trebuie să aibă acces la aceste dosare.
Oleg Efrim, ministrul Justiţiei
Persoanele cu funcţie de răspundere publică sunt un subiect al Codului Contravenţional, alături de persoanele fizice şi juridice. Probabil, în anul 2011, când s-a votat legea, a fost o scăpare la acest compartiment. Insinuările liberalilor nu sunt fundamentate şi aduc, mai degrabă, a circ: ori n-au citit proiectul, ori mai aveau nevoie de un subiect de isterie. Legislaţia noastră este în corespundere perfectă cu directivele Uniunii Europene. Protecţia datelor cu caracter personal este unul dintre punctele principiale în discuţiile şi negocierilor pentru semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană. Este un subiect închis, care nu se mai discută.
Mihai Taşcă, istoric
Ambiguitatea Legii privind datele cu caracter personal face ca istoricii, ziariştii şi toţi cei care, în virtutea profesiei, operează cu asemenea date să simtă sabia lui Damocles deasupra capului. Or, legea conţine definiţii şi noţiuni eufemistice, fără a preciza ce se înţelege prin date cu caracter personal şi până unde merge protecţia acestora. Potrivit legii, orice informaţie ce ţine de persoană este calificată drept date cu caracter personal. Pe de altă parte, legea privind accesul la informaţie stabileşte că datele din buletinul de identitate nu sunt date cu caracter personal. Sunt şi alte legi ce permit accesul persoanelor la date cu caracter personal (de exemplu, orice alegător are dreptul să vadă listele electorale, care, evident, conţin date cu caracter personal, orice cetăţean are dreptul să asiste la procesele de judecată, acolo fiind anunţate date cu caracter personal etc). Cred că în noţiunea de date cu caracter personal ar trebui să fie încadrate informaţiile ce ţin de confesiune, starea sănătăţii, adopţie, orientare sexuală etc. În plus, legea privind datele cu caracter personal nu precizează câţi ani sunt protejate astfel de informaţii – 50, 100, 200, 1.000. În 2010 şi chiar în 2011 am primit mai multe demersuri de la Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, în care eram întrebat de ce public în ziare istorioare despre cei condamnaţi pe vremea URSS. La solicitarea acestei instituţii, am fost chemat la Centrul Anticorupţie, mi-au fost intentate două dosare, care până la urmă au fost clasate. Legislativul nostru ar trebui să revadă restricţiile, care sunt stupide pe alocuri. Sau poate deputaţii vor să se scrie doar despre istoria antică şi cea medievală, iar crimele călăilor comunişti să rămână tabu?
Alexandru Postică, jurist
Constatăm că nu există din partea autorităţilor acea deschidere care ar trebui să fie. Interesul public, dreptul populaţiei de a cunoaşte călăii care, spre exemplu, au participat la organizarea deportărilor este mai mare decât dreptul de a secretiza informaţiile. Şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a expus pe acest subiect: dacă cineva a participat la acţiuni de violare a drepturilor omului, nu putem vorbi despre tăinuirea informaţiei despre acea persoană. Probleme mai mari sunt, de fapt, în ceea ce priveşte de accesul la informaţie, iar articolul invocat nu reglementează raporturile dintre istorici şi arhive. Dimpotrivă, modificarea este binevenită. Amintiţi-vă de dosarul Eriomenco, când un funcţionar din cadrul Ministerului de Interne a furnizat administraţiei separatiste informaţii cu caracter personal. Acesta ar fi scăpat basma curată dacă în Codul Contravenţional nu ar fi existat o prevedere pentru care să fie tras la răspundere. Acum, asemenea funcţionari vor fi pedepsiţi direct. Mihai Ghimpu a pus accentul doar pe o părticică a problemei.
Cornelia Cozonac, preşedinta Centrului de Investigaţii Jurnalistice
Pentru noi, jurnaliştii de investigaţie, acum este foarte greu să documentăm anumite cazuri, în mod special fapte de corupţie, pentru că ni se impun tot felul de interdicţii, invocându-se protecţia datelor personale. Nu mai avem voie să vedem adresa cutărui sau cutărui demnitari, să cerem informaţii privind numărul de maşini pe care le are şi ce firme gestionează el sau familia sa. CEDO şi alte instituţii internaţionale stabilesc pentru demnitarii plătiţi din bani publici un nivel foarte redus de protecţie, atunci când este vorba de anumite documente. Astfel, cetăţenii sunt în drept să verifice averile demnitarilor şi afacerile lor, dacă există suspiciuni că demnitarul respectiv nu este onest. La noi, se pare, demnitarii se protejează din ce în ce mai mult. Pe de altă parte, se abuzează în raport cu cetăţenii de rând. La ultimele campanii electorale, dar şi cu ocazia unor sărbători, majoritatea cetăţenilor primeşte invitaţii şi scrisori de felicitare de la primele persoane în stat sau de la liderii de partide. La ultimul scrutin, eu, de exemplu, am fost invitată să merg la urne, la telefonul de acasă, de către Marian Lupu, pe atunci preşedinte al Legislativului, vocea căruia, înregistrată pe bandă, se transmitea, probabil, la toţi abonaţii Moldtelecom. Cu ce drept politicienii utilizează bazele de date personale în folos de partid? E un abuz cras şi o ingerinţă în viaţa privată. S-a autosesizat cumva Centrul Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personale sau vreo altă structură care ar trebui să protejeze drepturile cetăţenilor?
Petru Macovei, directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente
În acest moment, nivelul de secretizare a informaţiei este diferit de cel de până în anul 2009. Sancţiunile sunt aplicate mai rar, însă nu văd vreun argument plauzibil ca să fie impuse alte restricţii decât cele existente astăzi. În practica jurnaliştilor, restricţiile de până acum au împiedicat demersurile în unele cazuri, deşi nu în prea multe. Dacă odată cu introducerea acestor modificări vor exista bariere în plus, acest lucru va influenţa şi munca jurnaliştilor. Pe lângă faptul că ar lipsi o parte din cetăţeni de informaţii despre evenimente care au afectat viaţa rudelor lor, ar împiedica şi restabilirea adevărului istoric. În Ucraina, există o legislaţie dură privind protecţia datelor de către stat, inclusiv a persoanelor publice. Sper ca exemplul vecinilor să nu le surâdă unor funcţionari de la noi. Guvernanţii, de orice culoare ar fi, încearcă să împiedice tot mai mult accesul la informaţii pe care tot ei le consideră „cu caracter personal“. Probabil, este vorba de o dorinţă exagerată de a ascunde de ochii publicului unele aspecte ce ţin de istoria poporului.
Gheorghe Negru, preşedintele interimar al Asociaţiei Istoricilor din Moldova
Ar trebui să fie stabilită foarte clar noţiunea de „date cu caracter personal“. Dacă este vorba de informaţii ce ar discredita o persoana, atunci e OK. Trebuie, în schimb, să aflăm tot ce ţine de activitatea unor persoane în posturi publice, mai ales din trecutul comunist. Există o definire a informaţiilor cu caracter personal care include şi datele biografice. În sens strict, orice lucrare istorică ar constitui o încălcare a legii, iar autorul ar putea fi tras la răspundere. Nu e deloc corect. Cred că legea ar trebui să specifice foarte clar care date pot fi publicate, iar autorii să le utilizeze doar pe cele relevante. Dacă potrivit documentelor cutare a fost un afemeiat, dar pe mine mă interesează activitatea lui politică, atunci acest aspect nu trebuie să apară în lucrare. Mi se pare normal ca astfel de date, care discreditează persoana şi nu pot fi verificate, să fie eludate, nu tirajate. În rest, când e vorba de interesul public, tăinuirile nu-şi au rostul. Noi, istoricii, întâmpinăm şi alte piedici în studierea arhivelor. Deocamdată, nu avem acces la dosarele care au fost transmise de la SIS la Arhiva Naţională. Mai este aşa-zisa „mapă specială“, despre care am discutat încă atunci când a fost creată Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului totalitar comunist. Ştiu că acele documente au fost transmise la Guvern şi urmau să fie desecretizate, dar nici astăzi nu cunoaştem soarta lor.
Se încarcă comentariile...
