Consilierii PSRM din CMC propun organizarea unui referendum privind Stadionul Republican, după ce terenul a fost vândut Ambasadei SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alexandr Odinţov şi DInari Cojocaru
Alexandr Odinţov şi DInari Cojocaru

Consilierii municipali PSRM pledează împotriva vânzării Stadionului Republican către Ambasada SUA şi consideră că există alte soluţii pentru această problemă.

„Dacă se propune ca sarcină doar extinderea  teritoriului Ambasadei SUA, aceasta poate fi soluţionată pe calea negocierilor şi oraşul ar putea propune ambasadei alte opţiuni”, a declarat consilierul municipal PSRM Alexandr Odinţov.

El a reamintit că decizia privind transmiterea terenului cu suprafaţa de 5,18 ha a Stadionului Republican a fost luată în anul 2018, de către majoritatea parlamentară controlată de Plahotniuc.

„Astăzi, majoritatea PAS intenţionează să execute legea care a fost adoptată la indicaţia lui Plahotniuc. Noi facem apel către majoritatea parlamentară să renunţe la această idee nechibzuită şi împreună cu ambasada să examineze alte posibilităţi de soluţionare a problemei”, a menţionat Odinţov.

Consilierul mai afirmă că pe marginea acestui subiect au fost purtate negocieri cu partea americană mai demult, ambasada fiind dispusă să examineze şi alte opţiuni.

Fracţiunea PSRM solicită Agenţiei Proprietăţii Publice şi Guvernului să transmită Stadionul Republican la balanţa primăriei Chişinău pentru ca în baza unui referendum, să se decidă, ce anume să se construiască pe acest loc: un parc, un obiect de menire social-culturală – de exemplu, filarmonica.

„Şi aceasta va fi cu adevărat o procedură democratică, dar nu aşa cum s-a întâmplat în anul 2018, când Stadionul Republican a devenit o oarecare garanţie a libertăţii lui Plahotniuc”, a subliniat Odinţov.

Potrivit IPN, încă în 2018, Guvernul Filip a aprobat un proiect care prevedea transmiterea terenului cu o suprafaţă de 5 ha a fostului Stadion Republican către Guvernul SUA pentru construcţia sediului unei noi ambasade. Decizia a fost anulată de coaliţia tacită PSRM-Şor din fosta legislatură. Ulterior, abrogarea legii ce autoriza construcţia ambasadei a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite