Doar 2% din populaţia R. Moldova a fost vaccinată împotriva COVID-19

Doar 2% din populaţia R. Moldova a fost vaccinată împotriva COVID-19

Două la sută din populaţia Republicii Moldova a fost vaccinată împotriva COVID-19. Totodată, au fost imunizaţi 60 la sută dintre lucrătorii medicali, 24 la sută dintre angajaţii din educaţie şi 30 la sută dintre persoanele care se află în centre de plasament, a anunţat marţi, 13 aprilie, Alexei Ceban, medic-epidemiolog la Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, în cadrul unei conferinţe de presă, transmite IPN.

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit lui Ceban, odată cu iniţierea campaniei de vaccinare în Republica Moldova, la 2 martie, morbiditatea prin COVID-19 a scăzut în rândul lucrătorilor medicali cu 75 la sută.

La 1,5 la sută dintre persoanele imunizate au fost raportate reacţii adverse post-imunizare. 3,8 la sută dintre reacţii adverse au fost catalogate drept forme moderate şi s-au manifestat prin alergie şi febră de la 38,5 grade în sus. Iar 96,2 la sută dintre reacţii au fost apreciate drept forme uşoare – durere locală, febră până la 38,5 grade, oboseală, dureri musculare, articulare. Potrivit lui Alexei Ceban, nu a fost raportat niciun caz de tromboze sau alte forme severe de reacţii post-imunizare.

Epidemiologul de la ANSA a atenţionat că 1 din 5 pacienţi cu COVID-19 pot face tromboze dacă nu au fost vaccinaţi, în timp ce în rândul persoanelor imunizate pot face tromboze de la 1 din 100 de mii până la 1 din 1 milion de pacienţi.

Alexei Ceban a precizat că în total Republica Moldova a recepţionat circa 118 mii doze de vaccinuri împotriva noului coronavirus. Din cele 86 de mii de doze de ser AstraZeneca, care are denumirea comercială şi de Vaxzevria, au fost distribuite centrelor de vaccinare 75,7 mii de doze, fiind administrate 73 la sută din dozele repartizate. Din cele 24,5 mii de doze Pfizer/BioNTech, au fost distribuite 12,2 mii de doze, fiind administrate 99 la sută din dozele repartizate. Mai sunt şi două mii de doze Sinopharm recepţionate de Republica Moldova, din care jumătate au fost distribuite centrelor de vaccinare, fiind administrate 70 la sută din dozele repartizate.

Potrivit epidemiologului, de astăzi, 13 aprilie, începe vaccinarea populaţiei cu Pfizer, doza a doua.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările