Preşedintele Băsescu a repornit maşinăria de metafore şi fumigene (pe larg am scris aici), iar Basarabia se pare că e o metaforă-fumigenă la îndemînă. Poate nu e întâmplător că în fruntea Mişcării Populare, partidul de buzunar al preşedintelui, este pus un tânăr basarabean, Eugen Tomac, proaspăt tranferat de la PDL.

Un ziar cu pretenţii mi-a cerut să scriu un eseu în care să explic „De ce beau moldovenii?”. Deci tot despre Republica Moldova. Totul a pornit de la un raport anual pentru alcool şi sănătate venit de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) . În acest raport, Moldova conduce detaşat cu un consum anual de 18. 22 litri de alcool pe cap de locuitor ceea ce este de trei ori mai mult decît media la nivel global. Imediat după R. M. în acest TOP se situează Republica Cehă (16:45 litri pe cap de locuitor), Ungaria (16.27), Rusia (15.76), Ucraina (15,6), Estonia (15:57), Andorra (15:48), România (15,3), Slovenia (15.19), Belarus (15.13) şi Marea Britanie (13:37).

E adevărat că una din preocupările mele este interpretarea politicului, a diverselor forme de organizare socială, de diviziune a muncii etc. prin intermediul alcoolului şi a altor forme de „deconectare”. De data asta însă mă abţin,  nu voi vorbi despre acest subiect din simplu motiv că în acest moment dispunem de prea puţine date pentru a ne da cu părerea. În general, în România despre R.Moldova se ştiu foarte puţine lucruri iar numărul celor are au o competenţă cît de cît reală este infim. În general, despre cele două state (RO&RM) nu prea ştim multe lucruri şi dispunem de prea puţine date pentru a putea analiza coerent situaţia. Şi ar trebui să ştim multe, mai ales multe date corect puse cap la cap şi interpretate.

O să fac însă trmitere la un text  al lui Victor Ciobanu, una dintre puţinile voci lucide şi interesate de problemele reale ale spaţiului de dincolo de Prut ( scrie la „Аргументы и Факты”, unul dintre cele mai citite ziare ruseşti). Cifrele şi comentariile domniei sale vorbesc de la sine. (Textul apare cu permisiuena autorului). Avem o ţară, ce facem cu ea? Întrebarea şi comentariile sînt valabile pentru ambele ţări. Realităţile nu diferă mult.

Ce facem cu ţara?

În RM din total populaţie – 3560 mii, populaţia rurală constituie 58% – 2074 mii.

Date statistice: Populaţia Rurală:

  • 2074 mii – populaţia rurală
  • 1061 mii – populaţie inactivă
  • 651 mii – populaţie activă
  • 617 mii – populaţie rurală ocupată, inclusiv
  • 323 mii – populaţia ocupată în activităţi agricole (sau 15,5% – apr. fiecare al 6-lea), inclusiv
  • 55 mii – salariaţi activităţi agricole (17% din ocupaţi şi 2,6% din total populaţie rurală) din
  • 340 mii – salariaţi  in total
  • 1186 lei – venitul disponibil mediu lunar/persoană, (inclusiv 20% – în natură)

Structura veniturilor:

·         31% – activitate salariată

·         20% – activitate agricolă individual

·         21% – prestaţii sociale

·         20% – transferuri din afara ţării

·         1867 lei – salariu mediu în agricultură

·         650 lei – pensia minimă

·         Din cheltuieli – 80% se duc pe produse alimentare, locuinţă, îmbrăcăminte şi sănătate.
0,7% – pentru învăţământ…

Datele problemei:

·         3 din 5 locuitori ai Moldovei trăiesc la sat.

·         1 din 6 locuitori rurali este salariat (iar 1 din 38 locuitori primeşte salariu din activităţi agricole – restul salariaţilor sunt bugetari).

·         Al 2-lea din 6 locuitori este pensionar.

·         Ceilalţi sunt lucrători pe cont propriu, neremuneraţi, copii etc…

Întrebarea este:

Ce facem cu ceilalţi locuitori de la ţară?

Variante de răspuns:

  1. Îi lăsăm să tragă sapa, adică în economie naturală şi neo-feudalism?
  2. Îi mutăm în oraşe, adică facem industrializare?
  3. Facem din ei programatori, adică trecem la postmodernism? 
  4. Le dăm câte o bicicletă cu dinam, ca să producă curent electric?


Întrebarea formulată nu este deloc retorică. Moldova de mult nu este ţară agrară, este ţară rurală. 60% din populaţie produc 10% din PIB şi vreo 3-4% din fondul social. De aceea problema este în primul rând – socială şi doar apoi – economică. Cum a putut problema agriculturii (şi mai larg – a satului) să nu încapă în Strategia 2020? Dacă nu găsim soluţia, degeaba mai discutăm despre creşterea economică (care durabilă?!),  despre reducerea sărăciei, etc. (...)

P.S. Chiar îi lăsăm să plece cu toţii din ţară? Sau aşteptăm să piară?