Seceta prelungită lasă localităţi fără apă în plină pandemie de COVID-19: consum limitat, doar dimineaţa şi seara

Seceta prelungită lasă localităţi fără apă în plină pandemie de COVID-19: consum limitat, doar dimineaţa şi seara

Volumul de apă de la Căzăneşti este sub nivelul de exploatare

Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad anunţă că din cauza secetei prelungite nu mai pot fi asigurate în regim normal de funcţionare volumele de apă la două baraje de acumulare din zona Moldovei: Hălăceni (Iaşi) şi Căzăneşti (Vaslui).

Ştiri pe aceeaşi temă

Reprezentanţii Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad au dispus aplicarea prevederile programelor de restricţii în alimentarea cu apă în caz de secetă.  

Dacă în cazul acumulării de la Hălăceni, s-a aplicat etapa a treia de restricţii, nefiind afectată populaţia, în cazul acumulării de la Căzăneşti s-a aplicat programul de restricţii, etapa I, consumul de apă către consumatorii din nordul judeţului Vaslui. Astfel, în oraşul Negreşti şi cele patru localităţi arondate - Glodeni, Parpaniţa, Poiana şi Valea Mare - a fost raţionalizat la câte opt ore pe zi: patru dimineaţa şi patru seara, respectiv 05.00 – 09.00, respectiv 17.00 – 21.00.

Restricţiile au fost impuse de către personalul Administraţiei Bazinale de Apă Prut-Bârlad după ce în urma analizei efectuate au fost constatate că volumul de apă existent în lacul de acumulare Căzăneşti, aflat pe teritoriul judeţului Vaslui, este sub nivelul minim de exploatare şi cerinţa actuală de apă a operatorului de servicii de apă-canal la nivelul judeţului Vaslui.

În acest context, autorităţile fac apel la populaţia din zonă să dea dovadă de responsabilitate şi să folosească eficient şi raţional apa preluată de la reţeaua publică şi să o folosească doar în scop menajer şi igienico sanitar. Pe durata restricţiilor este interzisă folosirea apei potabile pentru udatul grădinilor şi a spaţiilor verzi.  

”Administraţia Bazinală de Apă recomandă tuturor folosinţele de apă din spaţiul hidrografic Prut-Bârlad să respecte măsurile ce se impun în astfel de situaţii, prin eliminarea risipei şi limitarea pierderilor de apă; reducerea volumului de apă utilizat pentru udarea grădinilor; reutilizarea apelor şi folosirea tuturor posibilităţilor de compensare internă a cerinţelor de apă; asigurarea calităţii corespunzătoare a apelor evacuate, atât în receptori naturali, cât şi în reţelele de canalizare; punerea în funcţiune a instalaţiilor de alimentare de rezervă din surse subterane sau alte surse locale, după caz; folosinţele industriale vor sista activităţile auxiliare sau de producţie mai puţin importante pe perioade scurte de timp; folosinţele piscicole vor gestiona judicios volumele de apă existente în amenajările piscicole, pentru a asigura condiţiile de viaţă optime pentru fondul piscicol”, transmite Administraţia Bazinală de Apă Prut- Bârlad. 

Planificarea folosirii resurselor de apă în perioadele de secetă/ape mici se realizează în baza „Planului de restricţii şi folosire a apei în perioadele deficitare în spaţiul hidrografic Prut – Bârlad” elaborat pentru perioada 2016 – 2020 în conformitate cu Ordinul MMGA nr.9/2006.

„Planul de restricţii şi folosire a apei în perioade deficitare are ca obiect stabilirea restricţiilor temporare în folosirea apelor în situaţiile în care din cauze obiective debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor folosinţelor de apă, prioritate având alimentarea cu apă pentru populaţie”, au mai precizat autorităţile.

Vă mai recomandăm:

Culturile agricole, afectate de seceta pedelogică extremă în majoritatea regiunilor

Seceta va reduce semnificativ producţia de grâu a României

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările