INTERVIU Daniela Laic, formator în educaţie: „Este cea mai stresată generaţie. Mulţi tineri suferă de semne ale depresiei şi anxietăţii“

Daniela Laic, consilier şcolar şi profesor psihopedagog, vorbeşte despre vulnerabilităţile tinerilor, care pot fi ameliorate printr-o bună comunicare cu părinţii, dar şi prin implicarea şcolii, care promovează programe de dezvoltare personală.

Profesor psihopedagog şi consilier şcolar, Daniela Laic conduce de 14 ani Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Vaslui, instituţia care oferă servicii educaţionale şi consiliere de specialitate elevilor din judeţ. Într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, Daniela Laic spune că numărul copiilor care solicită ajutor consilierilor şcolari este, de la un an la altul, tot mai mare. Pe de o parte, asta arată că au mai dispărut prejudecăţile faţă de mersul la psiholog, pe de altă parte, concluzia specialiştilor este că tânăra generaţie este una dintre cele mai stresate. Daniela Laic explică ce îi poate afecta emoţional pe copii şi cum ar trebui să reacţioneze şcoala şi, în special, părinţii.

„Weekend Adevărul“: Asistăm la tot mai multe cazuri de tentative de sinucideri în rândul copiilor. Ce îi determină pe copii să recurgă la astfel de gesturi dramatice? Este o problemă de generaţie, sunt prea fragili, fac parte din generaţia aşa-zişilor „fulgi de nea“ şi nu reuşesc să facă faţă unor situaţii de criză?

Daniela Laic: Orice persoană cu o stimă de sine redusă, pentru a o putea compensa spre a trăi cu ea, începe să adopte atitudinea de victimă. Aceasta ajută la menţinerea unei stări de confort psihologic minimal şi explică neputinţa persoanei în cauză prin intervenţia aparentă a oricărui element extern, care face ca tânărul să nu-şi asume ceea ce trăieşte. Întotdeauna va fi cineva de vină. Generaţia „fulgilor de nea“ este caracterizată prin fragilitate, toleranţă redusă la frustrare, lipsa abilităţilor de viaţă şi are dezvoltat cultul personalităţii proprii, capacitate redusă de asumare a responsabilităţii. Acestea se pot acutiza dacă există şi un dezechilibru psihic şi un stil parental autoritar şi pot conduce la tentative de suicid sau alte comportamente de risc. Este cea mai stresată generaţie, acest lucru sesizându-l şi colegii mei în cabinetele de consiliere. Mulţi tineri suferă de semne ale anxietăţii, depresiei, vulnerabilitate emoţională, tulburări de somn şi alimentaţie, neasumarea lumii în care trăiesc, izolare socială.

Cum pot fi ajutaţi aceşti copii?

Soluţia ar fi ca aceşti copii să fie ajutaţi în luarea deciziilor, implicaţi în diverse activităţi casnice, asumarea de roluri în familie, implicarea în acţiuni de voluntariat. Copilul să fie lăsat să facă faţă tuturor provocărilor şi să identifice singur soluţii la problemele cu care se confruntă, să şi le asume.

Poate fi presiunea notelor un motiv de clacare? 

Începerea şcolii transformă relaţia părinte-copil, reducând atmosfera relaxantă într-una axată îndeosebi pe problemele şcolare. Unii părinţi consideră că notele sunt un predictor al succesului în carieră, punând astfel presiune pe copil să ia doar note bune. Se transmite copilului că aceste note îi definesc personalitatea, că ceilalţi ne apreciază în funcţie de rezultatele şcolare obţinute, mărind astfel distanţa dintre copii şi părinţi, creând relaţii tensionate. Sub presiunea de a obţine doar rezultate şcolare foarte bune, unii copii pot avea reacţii dezadaptative la mediul educaţional: tulburări de somn, de alimentaţie, anxietate, stimă de sine scăzută, izolare socială, depresie. 

Părinţii ar trebui să conştientizeze că notele şi calificativele nu reprezintă valoarea copilului, pentru că oricând acesta îşi poate îmbunătăţi performanţa. De asemenea, ar trebui să înţeleagă că excesul de timp investit în şcoală nu duce neapărat la reuşite academice sau succes profesional în viaţa de adult. De multe ori, poate să ducă la o stare de burnout emoţional, la o epuizare care îl poate face pe copil să clacheze. Este mai important ca părinţii să le ofere copiilor şi răgazul de a se mai juca, de a-şi dezvolta relaţii interpersonale şi să-i facă să înţeleagă că sunt acceptaţi, iubiţi şi atunci când rezultatele şcolare nu sunt conform aşteptărilor.
 
Când ar trebui un părinte să-şi pună primele semne de întrebare, să se îngrijoreze că ceva nu este în regulă cu copilul său?

Orice comportament al copilului pe care familia îl consideră inadecvat şi care apare frecvent poate reprezenta un semnal de alarmă pentru părinţi. Câteva semnale de avertizare ar putea fi: tulburări de alimentaţie, tulburări de somn, schimbări bruşte şi dramatice în personalitate, schimbări la nivelul anturajului, scăderea randamentului şcolar, absenteismul, idei suicidare, comportamente de risc. Toate aceste schimbări pot semnala probleme reale, situaţii în care este nevoie de o mai mare implicare din partea părinţilor sau poate chiar e nevoie de ajutorul unui profesionist.

Putem spune că au devenit părinţii zilelor noastre absenţi din viaţa propriilor copii?

Este adevărat că familia a avut mult de suferit în ultimii ani, luptându-se cu diferite tipuri de probleme. Sunt situaţii în care familia consideră că este suficient să se ocupe doar de satisfacerea nevoilor primare, ignorând importanţa comunicării afective, nestimulând dezvoltarea sentimentului de apartenenţă. Într-o astfel de familie, funcţiile şi rolurile se modifică, iar în timp pot influenţa dezvoltarea afectiv-emoţională a copilului şi, ca urmare, pot apărea deficienţe în dezvoltarea personalităţii acestuia.

Cum poate fi ajutat un copil aflat în dificultate emoţională?

În primii ani de viaţă necesităţile emoţionale ale copiilor sunt asigurate de adulţii de referinţă. Odată cu înaintarea în vârstă, aceştia trebuie să-şi dezvolte abilităţile emoţionale care să le permită dezvoltarea mecanismelor adaptative (de coping) în managementul situaţiilor dificile cu care se confruntă în viaţa de zi cu zi. În acest sens, părinţii şi educatorii, prin activităţile pe care le desfăşoară, pot sprijini şi oferi copiilor oportunităţi care să ajute la dezvoltarea abilităţilor socio-emoţionale în mod adecvat. Implicarea părinţilor în activităţi de educaţie parentală – lectorate, consiliere psihologică, psihoterapie individuală, dezvoltare personală, consiliere parentală – ajută la consolidarea familiei şi la dezvoltarea relaţiilor părinţi-copii, alături de o mai bună înţelegere a nevoilor fiecăruia şi de satisfacerea lor.

Ajung copiii la psiholog sau ne lovim şi aici de stereotipuri, de frici, de jena de a nu fi arătat cu degetul?

În ultimul timp, se remarcă faptul că nevoia de a consulta un psiholog a devenit una normală. Tot mai mulţi oameni înţeleg că psihologul este o persoană pregătită special să asculte, să ajute în rezolvarea problemelor, să ofere sprijin emoţional. Din păcate, în România, întâlnim şi persoane la care încă persistă stereotipul că la consiliere apelează persoane cu tulburări psihice sau de personalitate. Statisticile anuale întocmite la nivelul judeţului Vaslui scot în evidenţă faptul că numărul elevilor beneficiari ai activităţilor de consiliere individuală şi de grup este în creştere.

Cum credeţi că ar trebui să gestioneze şcoala problematica adolescentului? Elevii sunt pregătiţi pentru matematică, limbi străine, informatică, dar cine îi învaţă să facă faţă unei crize sufleteşti?  

În contextul actual, educaţia trebuie să răspundă noilor paradigme privind centrarea învăţării pe elev, în sensul de a ţine cont de caracteristicile psiho-individuale ale elevilor. Astfel, profesorul nu mai este un simplu transmiţător de cunoştinţe, ci este cel care îl ajută pe elev în formarea de competenţe, atitudini, comportamente şi abilităţi. În curricula şcolară se implementează disciplina dezvoltare personală, ce include activităţi şi experienţe care au scopul să susţină elevii în procesul de autocunoaştere, relaţionare corectă cu familia, cu colegii şi cu mediul din care fac parte, să dezvolte abilităţi de comunicare eficientă şi management eficient al emoţiilor, să-i ajute la dezvoltarea propriului potenţial.

Care sunt, astăzi, cele mai mari pericole pentru un adolescent? Ce le provoacă tinerilor depresie?

Dintre elementele de risc, care pot duce la apariţia unor comportamente dezadaptative, la adolescenţi sunt frecvent întâlnite familiile dizarmonice, carenţele afective, stilurile parentale deficitare, abuzul de autoritate, hiperprotecţionismul sau neglijarea. De asemenea, situaţia economică precară, carenţele de ordin educativ, influenţele nefaste ale unor grupuri, consumul de substanţe interzise, practicarea de jocuri de noroc, încălcarea normelor sociale, limitarea oprtunităţilor sociale şi emoţionale.

Ce recomandări le faceţi părinţilor şi copiilor pentru a nu ajunge în situaţii de criză?

Dezvoltarea unei relaţii strânse între părinte şi copil de la o vârstă fragedă îl ajută pe acesta din urmă să depăşească situaţiile de criză cu care se va confrunta de-a lungul vieţii. O relaţie sănătoasă se construieşte prin respectarea particularităţilor copiilor, prin ascultarea activă, empatie, recunoaştere, valorizare, respectarea nevoii de intimitate, de stimulare a creativităţii. Este nevoie ca părinţii să înveţe să comunice cu copiii lor, să înveţe să le asculte toate formele de limbaj, să utilizeze disciplinarea pozitivă. Astfel, părintele va deveni un partener real în dezvoltarea personală a copilului, ajutându-l să-şi dezvolte o serie de calităţi care, bine asimilate, vor conduce la adecvarea reacţiilor comportamentale.

Cum vedeţi refugiul copiilor în mediul virtual? Doza de echilibru pare să fi pierdut complet terenul, iar dependenţa de gadget-uri pune stăpânire pe copii de la vârste foarte mici.

Pentru tinerii generaţiei digitale noua tehnologie reprezintă o variabilă importantă a existenţei. În era digitală, utilizarea calculatorului şi a internetului a devenit pentru tineri o ocupaţie comună, cu interferenţe puternice în majoritatea domeniilor de activitate. Generaţia tinerilor care au crescut având la dispoziţie mijoacele noii tehnologii reprezintă o generaţie a ascensiunii tehnologice care explorează din plin beneficiile acesteia, dar care se expune şi riscurilor asociate ei. Utilizarea îndelungată a calculatorului şi a internetului reprezintă azi o nouă situaţie de vulnerabilitate întâlnită în rândul copiilor şi tinerilor. Pentru a putea valorifica efectele pozitive şi a minimiza aspectele problematice asociate utilizării reţelelor de socializare este important ca adolescenţii, dar şi copiii să beneficieze de programe de prevenţie şi de educare pentru formarea unui comportament cibernetic adecvat.

Bullying-ul a devenit un fenomen. Cât de tare poate afecta un copil răutatea colegilor?

Manifestările agresive de tip bullying atrag din ce în ce mai mult atenţia, pentru că au valenţe dezadaptative atât pentru victimă, cât şi pentru agresor. Există mai multe tipuri de consecinţe ale comportamentelor de bullying asupra dezvoltării fizice şi psihologice normale a copilului sau a adolescentului. Trebuie precizat mai întâi că un comportament de bullying poate afecta în mod diferit persoane diferite. De exemplu, o persoană agresată fizic poate resimţi doar efecte fizice, în timp ce o alta va fi vătămată atât fizic, cât şi emoţional. Consecinţele bullying-ului fizic şi/ sau psihologic asupra copilului-victimă sunt numeroase: motivaţie scăzută pentru activităţile şcolare, niveluri crescute de anxietate şi/ sau depresie, sentimentul de însingurare, posibilitatea dezvoltării fobiei şcolare, dezvoltarea unor atitudini negative faţă de şcoală, izolare socială.

 La nivel cognitiv: participare redusă la activităţile şcolare, eşec şcolar, stimă de sine scăzută şi imagine negativă a sinelui, abilităţi scăzute de coping şi de rezolvare de probleme, autonomie personală deficitară. De asemenea, apar consecinţe la nivelul comunicării şi al relaţiilor cu ceilalţi: nivel scăzut de dezvoltare a abilităţilor sociale, sprijin social diminuat, pierderea interesului faţă de comunicarea cu ceilalţi elevi, practicarea de comportamente antisociale. Pe termen lung, comportamentele de bullying conduc la dezvoltarea unor credinţe negative despre sine, afectând capacitatea individuală de a lua decizii şi de a rezolva probleme în mod autonom la vârsta adultă.

Cum se poate apăra un copil în mod real de ce este nociv din jurul său?

Reacţiile copiilor la situaţiile cu care se confruntă sunt diferite în funcţie de abilităţile de care dispun în acel moment – cognitive, emoţionale sau comportamentale. Există o serie de factori protectori care ajută în managementul situaţiilor de criză: stima de sine, autoeficacitatea, asertivitatea, capacitatea de luare a deciziilor, dar de cele mai multe ori, la copii, aceştia nu sunt suficient dezvoltaţi. Aşadar, este necesară implicarea copiilor în programe de dezvoltare emoţională care să le formeze o gândire flexibilă şi creativă şi să le furnizeze un bagaj suficient de informaţii.

CV: Mentor şi formator în educaţie
Data naşterii: 14 noiembrie 1971
Stare civilă: căsătorită, doi copii

Studii şi carieră: A absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi.

În perioada 1995-2003, a fost directoare a Şcolii pentru Surzi din Vaslui.
În perioada 2003-2006 a fost inspector şcolar pentru învăţământ special în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.
Este mentor şi formator în domeniul educaţiei, are o vastă experienţă în domeniul proiectelor educaţionale internaţionale, iar de-a lungul anilor a publicat numeroase lucrări ştiinţifice.
Locuieşte în: Vaslui