Ce pedeapsă a primit pedofilul care a ademenit două fetiţe de 7 ani şi le-a agresat sexual în scara unui bloc

Ce pedeapsă a primit pedofilul care a ademenit două fetiţe de 7 ani şi le-a agresat sexual în scara unui bloc

Bărbatul de 30 de ani din Vaslui, acuzat că în luna mai, anul curent, a agresat sexual două fetiţe de 7 ani, în scara unui bloc, a fost condamnat de judecători.

Ştiri pe aceeaşi temă

Judecătoria Vaslui a dispus condamnarea la câte trei ani de închisoare în regim de detenţie pentru cele două fapte de agresiune sexuală. ”Constată că infracţiunile au fost săvârşite în stare de concurs real. În temeiul art. 39 alin 1 lit. b Cod penal, adaugă la pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, un spor de 1/3 din pedeapsa de 3 ani închisoare, urmând ca inculpatul Croitoru Iulian să execute pedeapsa finală de 4 (patru) ani închisoare”, se arată în hotărârea pronunţată pe 17 octombrie de magistraţii Judecătoriei Vaslui. Decizia instanţei nu este una definitivă.

Familiile celor două fetiţe nu s-au constituit părţi civile, solicitând instanţei doar tragerea la răspundere a agresorului pe măsura faptelor odioase. 

Cele două agresiuni sexuale au avut loc în seara de 18 mai în municipiul Vaslui, în scara unui bloc din apropierea magazinului Aurocor, din zona Gării. Cele două fetiţe se jucau în apropierea blocului în care locuiau, iar la un moment dat au fost ademenite de individul care locuieşte în aceeaşi zonă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, bărbatul a dus cele două copile în scara unui bloc, unde a exercitat acte cu conotaţie sexuală.

După ce au scăpat din braţele agresorului, una dintre copile a povestit mamei toate cele întâmplate. Femeia a  alertat de îndată poliţiştii. Agresorul, un tânăr căruia apropiaţii îi spuneau”împăratul Gării”, a fost reţinut la scurt timp după comiterea faptelor şi arestat preventiv. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: