Facebook oltenesc: doi români au inventat prima reţea socială care permite utilizatorilor să dea dislike la o poză

Facebook oltenesc: doi români au inventat prima reţea socială care permite utilizatorilor să dea dislike la o poză

Robert Constantinescu (FOTO stânga) şi Marian Dobre

Bounds este nouă reţea de socializare care vine cu o mulţime de noutăţi pentru pasionaţii de tehnologie. Deocamdată, aplicaţia este disponibilă doar pe Iphone, sistemul de operare IOS. Creatorii acestei reţele sunt doi tineri pasionaţi de IT, originari din Drobeta Turnu Severin.

Ştiri pe aceeaşi temă

Reţeaua a fost fondată de doi severineni, Robert Constantinescu (22 de ani), student la Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara, şi Marian Dobre (28 de ani), tot absolvent al Facultăţii de Calculatoare, în prezent angajat la o firmă din Timişoara. Aplicaţia în sine este conceptul lui Robert, iar Marian este cel care a realizat comunicarea cu serverul, baza de date unde sunt stocate utilizatorii, mesajele.

A fost o muncă susţinută timp de opt luni, dar rezultatul a fost pe măsura efortului celor doi tineri, iar în data de 16 ianuarie a.c. a avut loc inaugurarea. Robert Constantinescu spune că reacţia utilizatorilor a fost neaşteptat de mare, sute de tineri fiind interesaţi chiar din primele zile de Bounds.

Cel mai probabil au fost atraşi de noutăţile aduse de această reţea. “Bounds foloseşte servicii de localizare pentru a-ţi arăta ce alte persoane, care folosesc şi ele aplicaţia, sunt în apropierea ta. Poţi afla şi ce evenimente se desfăşoară în zona în care te afli. De exemplu, te afli în Bucureşti şi nu ştii ce să faci într-o seară: te uiţi pe aplicaţie şi vezi ce evenimente au fost create în seara respectivă în jurul tău, ţi le arată pe hartă. De asemenea, pe Bounds, poţi comunica foarte uşor cu prietenii tăi prin intermediul chat-ului”, spune Robert.

Poţi să dai dislike

Ca noutate absolută pe Bounds poţi să dai like şi dislike atunci când apare o poză nouă, dislike-urile fiind confidenţiale (adică nimeni nu poate afla că tu ai făcut-o!).

Totodată, pe Bounds găseşti acele “Motion pictures”, adică acea posibilitate de a da viaţă pozelor prin intermediul fotografiilor live (Pozele live sunt acele poze care au un logo mic în colţul din dreapta-jos).

“Ţii apăsat pe poză şi puff, magia începe. Poţi crea o poză live activând butonul motion, din partea de sus a ecranului, indiferent de tipul de telefon pe care îl ai. Editează pozele tale cu ajutorul noilor filtre şi postează-le pentru a vedea şi prietenii tăi ce faci tu”, mai explică Robert Constantinescu.

Cum s-a născut Bounds?

„Acum un an eram într-un club din Timişoara, am văzut o fată, îmi plăcea de ea, dar nu puteam să mă duc la ea la masă să-i spun, poate era cu prietenul ... Atunci m-am gândit că dacă ar fi existat o aplicaţie prin care să vezi ce persoane sunt în jurul tău mi-ar fi fost de mare ajutor. Acum, pentru băieţi, mai am ceva de spus Când vedeţi o fată care vă place în apropierea voastră, apăsaţi pe poza ei de profil şi puteţi să îi trimiteţi o notificare "I'm watching you!". Atunci ea cu siguranţă va afla că nu vă puteţi lua ochii de la ea”, mai spune Robert.

Aplicaţia poate fi utilizată şi în identificarea persoanelor prezente, de exemplu, la o conferinţă sau la un simpozion. Totodată, patronii de cluburi, de restaurante pot să-şi creeze propriile evenimente şi să le promoveze gratuit în această reţea.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările