FOTO Delta Dunării în cele mai frumoase ilustrate din trecut. De ce este atât de special tărâmul de la Marea Neagră

Delta Dunării, ilustrate din urmă cu jumătate de secol 

Delta Dunării s-a numărat dintotdeauna printre cele mai atractive ţinuturi ale României. O arată şi nenumăratele ilustrate din anii de comunism, pe care oaspeţii Deltei le trimiteau celor dragi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ilustrate vechi din deceniile trecute, pe care, după obiceiul acelor vremuri, turiştii Deltei Dunării le trimiteau apropiaţilor de acasă, ofereau detalii despre locurile impresionante ale celui mai puţin explorat tărâm al României.

GALERIE FOTO

Delta Dunării se întinde pe mai mult de 5.000 de kilometri pătraţi şi impesionează prin biodiversitatea sa. Mlaştinile sale care opcupă trei sferturi din deltă sunt brăzdate de stuf, papură, rogoz şi oferă adăpost pentru ma mult de 300 de specii de păsări şi pentru zeci de specii de peşti din care se remarcă sturionii, uriaşii apelor, care ajung la şapte metri lungime şi la aproape 900 de kilograme.

 

Delta Dunării cuprinde 20 de zone strict protejate, cu o suprafaţă totală de peste 50.000 de hectare, locuri în care intervenţia umană este interzisă: Roşca - Buhaiova, Pădurea Letea, Lacul Răducu, Lacul Nebunu, Vătafu - Lunguleţ, Pădurea Caraorman, Sărături Murighiol, Arinişul Erenciuc, Insula Popina, Sacalin Zătoane, Periteaşca- Leahova, Capul Doloşman, Grindul Lupilor, Istria - Sinoie, Grindul Chituc, Rotundu, Potcoava, Belciug, Insula Ceaplace, Prundu cu păsări. Cuprinde insule inaccesibile oamenilor, devenite locuri ideale de cuibărit pentru pelicani şi pentru numeroase păsări migratoare, dar şi habitate pentru paianjeni veninoşi şi plante carnivore.

Rezervaţia aflată în patrimoniul UNESCO este locul faimoaselor păduri Letea şi Caraoman, considerate singurele păduri de nisip din ţară. Stejarul de luncă, stejarul brumăriu, plopul alb şi plopul negru se numără printre principalele specii de arbori crescuţi printre dunele de nisip, alături de plantele căţărătoare, iar caii sălbatici sunt, de asemenea, o atracţie a pădurii Letea.


Vă recomandăm să citiţi şi:

Amazoanele, femeile fatale ale lumii antice sortite să trăiască fără bărbaţi. De ce făceau sex doar o dată pe an

Fenomenele extreme care transformau pe vremuri ţara noastră iarna într-un loc primejdios: marea şi Dunărea - întinderi de gheaţă, crivăţuri necruţătoare

Delta Dunării, următoarea ta destinaţie de vacanţă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea
citeste totul despre: