Timişoara Capitală Culturală, un proiect de ţară blocat din cauza unei răfuieli politice locale
0Guvernul ar fi trebuit să aloce peste 100 de milioane de lei pentru proiectul Timişoara - Capitală Europeană a Culturii, asumat ca un proiect de ţară. Ordonanţa care viza alocarea banilor a fost retrasă, însă, în ultimul moment.
Proiectul care viza alocarea banilor de la bugetul de stat pentru proiectul Timişoara – Capitală Europeană a Culturii a fost retras din cauza neînţelegerilor legate de modul de împărţire a banilor de la Guvern între Consiliul Judeţean Timiş, condus de liberalul Alin Nica, şi Primăria Timişoara, condusă de USR-istul Dominic Fritz.
Pe de o parte Alin Nica încearcă să atragă cât mai mulţi bani în „parohia” sa, susţinând că Primăria Timişoara nu poate duce la bun sfârşit obiectivele pe care şi le-a asumat prin dosarul de candidatură la titlul de Capitală Europeană a Culturii şi nu poate cheltui banii de la Guvern.
„Legat de retragerea proiectului, acesta a fost retras de premier pentru că are dubii cu privire la capacitatea Primăriei de a finaliza la timp lucrările la obiectivele de investiţii asumate. Practic, e imposibil să le finalizeze până la 1 ianuarie 2023 pe aproape toate. Unele nu vor fi gata nici până la finele anului viitor. De aceea, noi am venit cu propunerea de a achiziţiona infrastrura temporară. De exemplu, în Timişoara nu există un spaţiu pentru evenimente cu mii şi zeci de mii de participant”, susţine Alin Nica, potrivit căruia „Primăria Timişoara ridică îngrijorări majore” cu privire la posibilitatea de cheltuire a banilor în timp util.
„Cred cu convingere că echipa primarului Fritz nu va putea gestiona eficient banii de la Guvern şi, de-a lungul experienţei cu ei, am învăţat că tragerea unor semnale de alarmă este inutilă. Noi, de la Consiliul Judeţean Timiş, dacă vrem să corectăm ceva, trebuie să facem efectiv, cap-coadă proiectele, acţiunile sau iniţiativele cerute de comunitate.
Ca infrastructură culturală, din bugetul judeţului vom ridica Muzeul Naţional de Artă la nivel european, îl vom transforma într-o locaţie certificată să primească opere de artă cu titlu de tezaur. Alături de organizarea expoziţiei Brâncuşi, Brauner şi Paul Neagu, doar acest efort depăşeşte 10 milioane de lei. În plus, avem alte cinci instituţii de cultură cu care pregătim Capitală Europeană a Culturii, pentru ele avem nevoie de bani de la Bucureşti, să compensam lipsa de viziune şi de acţiune a Primărie Timişoara”, a declarat preşedintele CJ Timiş.
Nica spune că nu a vorbit recent cu premierul Nicolae Ciucă, dar în trecut „l-a sensibilizat” cu privire la proiectul Timişoara Capitală Culturală şi „probabil a ţinut minte”.
Reacţia lui Dominic Fritz: „Timişoara pierde”
Primăria Timişoarei a reacţionat arătând că 90% dintre obiectivele de infrastructură culturală asumate de Primăria Timişoara prin dosarul de candidatura în 2016 sunt fie finalizate, fie în lucru cu termen de finalizare anul acesta sau anul viitor.
„Cei mai mari paşi au fost realizaţi în ultimul an şi jumătate, din bugetul local. Cinema Victoria este gata, alte 3 cinematografe vor fi finalizate în următoarele 12 luni. Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 190 milioane de lei.
Pe partea de program cultural, prin Centrul de Proiecte, Primăria Timişoara a alocat anul acesta un buget record de 22,5 milioane de lei pentru finanţarea a aproape 120 de proiecte de cultură, sport şi comunitate, adică de patru ori mai mare decât cel al CJT. Primăria şi-a asumat să finanţeze toate proiectele din dosarul de candidatură, în afară de cele câteva care primesc finanţare de la Consiliul Judeţean” a mai transmis Primăria Timişoara.
„Dacă alţii decid să folosească proiectul Timişoara - Capitală Europeană a Culturii, un proiect istoric, în disperata lor luptă politică, e alegerea lor. Nu ştiu cine câştigă politic dintr-o astfel de abordare, dar stiu sigur că Timişoara pierde.
Eu sunt focusat să livrez ce şi-a asumat Timişoara: investiţii ambiţioase în infrastructura culturală, redeschiderea cinematografelor ca centre culturale, un program cultural de calitate care ajunge la toţi timişorenii şi care atrage vizitatori din toată Europa. Miza acestui titlu este să transformăm imaginea României în lume, cu Timişoara şi cultura ei cap de afiş. Nu voi juca jocul unor oameni politici locali pentru care miza pare să fie strict una de carieră personală”, a declarat primarul Timişoarei, Dominic Fritz.
În perioada următoare este aşteptată o hotărâre de Guvern care vizează proiectul Timişoara Capitală Europeană a Culturii.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Dan Negru: „Timişoara - Capitală Culturală Europeană? O rugă bănăţeană cu nişte milioane de euro”